Foarte multe persoane nu înteleg diferenţele dintre diverse orientari ale stângii. Cei mai în vârstă care au trăit pe vremea dictaturii ceauşiste nu concep că ar putea exista o alternativă de stânga la acel sistem, iar cei tineri sunt dezinformaţi, se hranesc cu idei distorsionate oferite de tabloide şi “deontologi ai neamului”. Din păcate există azi numeroase suflete rătăcite care încearcă să reînvie sinistrele vremuri de glorie ale extremei drepte din România, neo-legionari care înca mai propovăduiesc cuvintele lui Petre Ţuţea: “social democraţia e laptele bătut al comunismului”. Fiind convins că stânga este motorul progresului şi ca orice om de bună credinţă nu poate fi adeptul unor sisteme care au ca valoare supremă egoismul individual, dar nici a unora totalitare, dominate de un stat omnipotent sau un cartel de corporaţii meschine, vă enumăr câteva diferenţe fundamentale între comunism şi social-democraţie - de fapt între sistemele staliniste intitulate impropriu “comuniste” şi stânga modernă de sorginte vest-europeană:
1. Rolul statului. În comunism, statul controlează întreaga economie, proprietatea privată fiind desfiinţată, fapt care duce la creştere economică pe termen scurt, dar la stangnare pe termen lung; social-democraţia sprijină micii intreprinzători, libera iniţiativă, proprietatea individuală şi doreşte doar reglementarea pieţei pentru ca “jocul” să fie corect, precum şi intervenţii ale statului în sectoare strategice şi în perioade de criză, rezultatul fiind o creştere moderată dar sigură a economiei şi o evitare a caderilor bruşte în momente dificile.
2. Libertate individuală. Sistemele experiementale de tip comunist au devenit de fapt state totalitare, restrăngând drastic libertaţile cetăţenilor; social-democraţia garantează libertăţile tuturor persoanelor, fiind cea mai progresistă doctrină actuală din punct de vedere social, promovând integrarea minorităţilor şi imigranţilor, mobilitatea socială, multiculturalismul şi diversitatea.
3. Democraţie. Comunismul revoluţionar promitea o societate deschisă, dar a sfârşit în dictatură; stânga modernă sprijină un sistem pluralist, cu multe puncte de vedere divergente, în care să căştige doar prin superioritatea ideilor şi eficienţa faptelor. Social-democraţia actuală este singura ideologie care susţine democraţia participativă, implicarea tuturor cetăţenilor în deciziile societăţii.
4. Naţionalism. Deşi iniţial comunismul se pretindea internaţionalist, în ultimele decenii s-a transformat în majoritatea statelor care l-au adoptat într-un sistem naţionalist, în care minorităţile erau discriminate structural. Social-democraţia este o mişcare cu adevărat internaţionalistă, având ca argument suprem succesul Uniunii Europene, la dezvoltarea căreia a contribuit semnificativ.
5. Globalizare. Experimentul comunist a dus la divizarea planetei in doua blocuri adversare, între care relaţiile erau minime, rezultatul fiind izolarea statelor comuniste şi stagnarea lor economică şi tehnologică; social-democraţia recunoaşte că procesul de globalizare este inevitabil şi nu trebuie tratat ca un pericol, ci ca o mare oportunitate. Stânga modernă insistă de asemenea pe o concurenţă corectă, bazată pe creativitate şi eficienţă, nu pe salarii mici, condiţii proaste de muncă, practici de dumping şi fabrici poluante în ţări mai slab dezvoltate, respectiv tarife vamale exagerate, carteluri, monopoluri şi imperialism economic în statele puternic dezvoltate.
6. Eficienţa economică. Prăbuşirea sistemelor declarate comuniste s-a datorat în primul rând colapsului economic, incapacităţii lor de a asigura minimul necesar acelor popoare. Deşi social-democraţia este criticată de adepţii neo-liberalismului ca fiind un sistem etatist în care creşterea economică este scăzută, adevărul nu este nici pe departe acesta. Experienţa statelor scandinave, care timp de opt decenii au îmbinat un sistem economic de stânga cu o creştere semnificativă, este relevantă în acest sens; în plus, pe lângă indicatorul PIB mai există numeroşi indicatori ai evoluţiei sociale, la care sistemele de stânga domină net; în fond, pe cetăţeanul de rând îl interesează să aiba o viaţă fericită, indiferent de cum este aceasta reflectată de datele macroeconomice.
7. Ştiinţă şi tehnologie. După venirea la putere a comuniştilor, în aceste ţări s-a produs iniţial un salt tehnologic, prin aproprierea rapidă de nivelul occidental datorită industrializării masive a unor state preponderent agrare; după această fază, progresul tehnico-ştiinţific s-a redus simţitor, din cauza lipsei stimulentelor, a birocraţiei şi planificării excesive. Social-democraţia este în momentul actual forţa politică care susţine cel mai mult evoluţia ştiinţifică şi tehnică, atât prin încurajarea învăţământului şi finanţarea cercetării fundamentale de către stat cât şi prin încurajarea companiilor private să aloce bugete substanţiale sectorului R&D care contribuie decisiv la bunăstarea întregii societăţi.
8. Secularizare. Statele comuniste au atacat direct biserica în prima fază, datorită apropierii acesteia de vechile structuri capitaliste de putere, iar în a doua perioadă au acaparat-o şi folosit-o pentru atingerea intereselor de partid şi de stat. Social-democraţia consideră că emanciparea socială se poate realiza doar pe termen lung, prin educaţie şi informare, iar religia trebuie să fie liberă, poate funcţiona ca ghid moral pentru omul de rând, fiind criticate doar excesele, prozelitismul şi fanatismul care contravin democraţiei şi libertăţilor fundamentale ale oricarei persoane.
9. Progres social. Deşi experimentul comunist a promis un “om de tip nou”, dedicat total binelui colectiv, a eşuat lamentabil în crearea acestuia, generând în schimb fiinţe depersonalizate, fără iniţiativă, dependente de stat şi lipsite de creativitate. Social-democraţia este cel mai puternic promotor al evoluţiei omului în cadrul societăţii, susţinând că doar prin educaţie, cultură şi muncă, atât individuală cât şi colectivă, se pot transcende vechile diviziuni sociale, se pot sparge barierele mentale şi lumea de azi poate fi mai bună, mai apropiată de idealurile umaniste.
10. România. Ţara noastră nu este o excepţie: în toată Europa de Est, actualele partide social-democrate s-au format pe scheletul vechilor partide comuniste, având din start o pată neagră în percepţia publică. Naşterea grea şi “păcatul originar” le-au marcat existenţa în ultimele două decenii, legatura cu comunismul în conştiinţa colectivă nefiind ruptă total nici azi. Deşi numărul membrilor bătrâni care au avut funcţii importante în perioada comunistă este tot mai redus, tânăra generaţie de politicieni de stânga nu a reuşit încă să impună o noua viziune asupra acestei doctrine în cadrul partidelor şi în societate. Teama de a afirma cu tărie idealurile stângii nu este justificată, iar compromisurile făcute cu partidele de dreapta în speranţa de a atrage mai mulţi alegători oferind “de toate pentru toţi” este o strategie greşită. Numai o stângă puternică poate risipi prejudecăţile despre trecut!
1. Rolul statului. În comunism, statul controlează întreaga economie, proprietatea privată fiind desfiinţată, fapt care duce la creştere economică pe termen scurt, dar la stangnare pe termen lung; social-democraţia sprijină micii intreprinzători, libera iniţiativă, proprietatea individuală şi doreşte doar reglementarea pieţei pentru ca “jocul” să fie corect, precum şi intervenţii ale statului în sectoare strategice şi în perioade de criză, rezultatul fiind o creştere moderată dar sigură a economiei şi o evitare a caderilor bruşte în momente dificile.
2. Libertate individuală. Sistemele experiementale de tip comunist au devenit de fapt state totalitare, restrăngând drastic libertaţile cetăţenilor; social-democraţia garantează libertăţile tuturor persoanelor, fiind cea mai progresistă doctrină actuală din punct de vedere social, promovând integrarea minorităţilor şi imigranţilor, mobilitatea socială, multiculturalismul şi diversitatea.
3. Democraţie. Comunismul revoluţionar promitea o societate deschisă, dar a sfârşit în dictatură; stânga modernă sprijină un sistem pluralist, cu multe puncte de vedere divergente, în care să căştige doar prin superioritatea ideilor şi eficienţa faptelor. Social-democraţia actuală este singura ideologie care susţine democraţia participativă, implicarea tuturor cetăţenilor în deciziile societăţii.
4. Naţionalism. Deşi iniţial comunismul se pretindea internaţionalist, în ultimele decenii s-a transformat în majoritatea statelor care l-au adoptat într-un sistem naţionalist, în care minorităţile erau discriminate structural. Social-democraţia este o mişcare cu adevărat internaţionalistă, având ca argument suprem succesul Uniunii Europene, la dezvoltarea căreia a contribuit semnificativ.
5. Globalizare. Experimentul comunist a dus la divizarea planetei in doua blocuri adversare, între care relaţiile erau minime, rezultatul fiind izolarea statelor comuniste şi stagnarea lor economică şi tehnologică; social-democraţia recunoaşte că procesul de globalizare este inevitabil şi nu trebuie tratat ca un pericol, ci ca o mare oportunitate. Stânga modernă insistă de asemenea pe o concurenţă corectă, bazată pe creativitate şi eficienţă, nu pe salarii mici, condiţii proaste de muncă, practici de dumping şi fabrici poluante în ţări mai slab dezvoltate, respectiv tarife vamale exagerate, carteluri, monopoluri şi imperialism economic în statele puternic dezvoltate.
6. Eficienţa economică. Prăbuşirea sistemelor declarate comuniste s-a datorat în primul rând colapsului economic, incapacităţii lor de a asigura minimul necesar acelor popoare. Deşi social-democraţia este criticată de adepţii neo-liberalismului ca fiind un sistem etatist în care creşterea economică este scăzută, adevărul nu este nici pe departe acesta. Experienţa statelor scandinave, care timp de opt decenii au îmbinat un sistem economic de stânga cu o creştere semnificativă, este relevantă în acest sens; în plus, pe lângă indicatorul PIB mai există numeroşi indicatori ai evoluţiei sociale, la care sistemele de stânga domină net; în fond, pe cetăţeanul de rând îl interesează să aiba o viaţă fericită, indiferent de cum este aceasta reflectată de datele macroeconomice.
7. Ştiinţă şi tehnologie. După venirea la putere a comuniştilor, în aceste ţări s-a produs iniţial un salt tehnologic, prin aproprierea rapidă de nivelul occidental datorită industrializării masive a unor state preponderent agrare; după această fază, progresul tehnico-ştiinţific s-a redus simţitor, din cauza lipsei stimulentelor, a birocraţiei şi planificării excesive. Social-democraţia este în momentul actual forţa politică care susţine cel mai mult evoluţia ştiinţifică şi tehnică, atât prin încurajarea învăţământului şi finanţarea cercetării fundamentale de către stat cât şi prin încurajarea companiilor private să aloce bugete substanţiale sectorului R&D care contribuie decisiv la bunăstarea întregii societăţi.
8. Secularizare. Statele comuniste au atacat direct biserica în prima fază, datorită apropierii acesteia de vechile structuri capitaliste de putere, iar în a doua perioadă au acaparat-o şi folosit-o pentru atingerea intereselor de partid şi de stat. Social-democraţia consideră că emanciparea socială se poate realiza doar pe termen lung, prin educaţie şi informare, iar religia trebuie să fie liberă, poate funcţiona ca ghid moral pentru omul de rând, fiind criticate doar excesele, prozelitismul şi fanatismul care contravin democraţiei şi libertăţilor fundamentale ale oricarei persoane.
9. Progres social. Deşi experimentul comunist a promis un “om de tip nou”, dedicat total binelui colectiv, a eşuat lamentabil în crearea acestuia, generând în schimb fiinţe depersonalizate, fără iniţiativă, dependente de stat şi lipsite de creativitate. Social-democraţia este cel mai puternic promotor al evoluţiei omului în cadrul societăţii, susţinând că doar prin educaţie, cultură şi muncă, atât individuală cât şi colectivă, se pot transcende vechile diviziuni sociale, se pot sparge barierele mentale şi lumea de azi poate fi mai bună, mai apropiată de idealurile umaniste.
10. România. Ţara noastră nu este o excepţie: în toată Europa de Est, actualele partide social-democrate s-au format pe scheletul vechilor partide comuniste, având din start o pată neagră în percepţia publică. Naşterea grea şi “păcatul originar” le-au marcat existenţa în ultimele două decenii, legatura cu comunismul în conştiinţa colectivă nefiind ruptă total nici azi. Deşi numărul membrilor bătrâni care au avut funcţii importante în perioada comunistă este tot mai redus, tânăra generaţie de politicieni de stânga nu a reuşit încă să impună o noua viziune asupra acestei doctrine în cadrul partidelor şi în societate. Teama de a afirma cu tărie idealurile stângii nu este justificată, iar compromisurile făcute cu partidele de dreapta în speranţa de a atrage mai mulţi alegători oferind “de toate pentru toţi” este o strategie greşită. Numai o stângă puternică poate risipi prejudecăţile despre trecut!
Avarvarei Adrian
