Tineretul Social Democrat Cluj-Napoca promovează şansa la viaţă

Prima Adunare Mondiala a Sănătăţii, din anul 1948, a decis instituirea unei zile mondiale dedicate sănătăţii. Începând cu anul 1950 în fiecare an, la 7 aprilie, se celebrează Ziua Mondială a Sănătăţii, zi în cadrul căreia se analizează probleme de maximă importanţă pentru anul respectiv, şi se încearcă să se atragă atenţia asupra unei zone prioritare de care să se ocupe Organizaţia Mondială a Sănătăţii.
Cu ocazia acestei zile, OMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii) alege o temă de dezbatere, toate statele membre fiind invitate să organizeze acţiuni legate de aceasta. Tema pentru anul 2009 a fost : “ Să salvăm vieţi. Să facem spitale de urgenţă mai eficiente în caz de urgenţă”. OMS subliniază importanţa investiţiilor în infrastructura pentru asigurarea condiţiilor de ajutorare imediată a oamenilor în cazul producerii de dezastre.
Starea de sănătate a populaţiei este afectată ,atât în prezent , cât şi în viitor, ca urmare a sistemelor de sănătate fragile. Deficienţe ale sistemelor de sănătate în intervenţiile în situaţii de urgenţă s-a observat la cutremurul din China din mai 2008, ciclonul Sidr, din Bangladesh din 2007, Conflictele din Etiopia şi Fâşia Gaza soldate cu mii de morţi şi răniţi.
OMS a fost creată la 2 iulie 1946, fiind o instituţie specializată a Naţiunilor Unite, cu sediul la Geneva. În prezent ae 192 de membri, printre care si România. Organizaţia are ca finalitate îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei, acordarea de sprijin tehnic, schimburi de informaţii, combaterea unor boli la nivel mondial, cum sunt: malaria, lepra, tuberculoza, bolile tropicale.
Ziua Mondială a Sănătăţii a fost marcată de tinerii social- democraţi clujeni, printr-o acţiune de sensibilizare a cetăţenilor faţă de starea lor de sănatate.
În prima parte, într-un cort aflat în centrul Clujului, persoanelor vârstnice le-a fost măsurată tensiunea gratis, iar trecătorii au fost îndemnaţi să doneze sânge a doua zi dimineaţa.
În a doua parte, miercuri, 8 aprilie, tinerii social democraţi au demarat o campanie de donare de sânge, ca urmare a iniţiativei naţionale avute de TSD. Gestul tinerilor TSD-işti clujeni a fost motivat de lipsa acută de sânge la nivelul centrelor de transfuzie, şi în spitalele din ţară.
Acţiunile de donare de sânge au devenit deja o tradiţie pentru TSD Cluj, aceasta fiind a doua acţiune şi , cu siguranţă, nu ultima, la care participă.
Acţiunea din 8 aprilie 2009 a TSD Cluj a avut si o cauza nobilă, şi totodată, s-a dorit îndrumarea tinerilor sa doneze sânge pentru bolnavii clujeni din spitale care au nevoie acută de sânge.
Membri TSD au fost matinali, aceştia venind încă de la ora 8 la centru de transfuzii din oraş. "Am venit pentru o cauză nobilă. Bonurile pe care le primim în urma donării vor fi donate unei familii din cartierul Mărăşti, care are 11 copii. Tatăl este pensionat pe caz de boală, iar familia are nevoie de bani. Încercam să îi ajutam pe cei 13 membri măcar cu atât", a precizat Oliver Kovacs, membru TSD pentru citynews.
Pe de altă parte, tinerii social democraţi au dorit ca prin această iniţiativă să le dea un exemplu tinerilor clujeni. "Invităm toţi tinerii să doneze pentru că este nevoie mare de sânge în spitale. Nu dureaza decât câteva minute şi un asemenea gest simplu poate salva vieţi", a adaugat TSD-istul Ovidiu Costinaş pentru aceeaşi sursă.
Şi cum se apropie Sfintele Sărbători de Paşti, tinerii de stânga nu au rămas indiferenţi la drama unei familii clujene. Lipsită de friptura de miel tradiţională evenimentului, cozonacul, ouăle roşii, familia Talpoş, cu un venit de sub 1000 lei, a primit cu braţele deschise cadoul, iar grupul aflat in vizită a primit mulţumiri şi binecuvântări.
Statisticile arată că, în România, o operaţie din trei este amânată ca urmare a lipsei de sânge. Argumentul cel mai des invocat de persoanele care nu au donat niciodată sânge este: “Nu ştiam ca e nevoie de sânge”. Anual, aproximativ 60 % din cererile de sânge, nu pot fi soluţionate. E important ca oamenii să înţeleagă că o unitate de sânge, aproximativ 500 ml, pe care o persoana o donează o dată, poate salva viaţa mai multor oameni.
Prin acest gen de acţiuni, TSD Cluj îndeamna la solidaritate şi face apel la orice persoană cu vârsta cuprinsă intre 18 şi 60 de ani, clinic sănătoasă, să doneze sânge la orice centru de transfuzie din ţară. Toţi donatorii beneficiază de un set complet de analize gratuite şi de o zi liberă de la şcoală sau servici.

Milăşan Flavius & Kovacs Oliver

Suntem alături de fraţii noştri din Basarabia

E greu să exprimi o chestiune doar în cuvinte, aşa cum de altfel se poate întâmpla sa nu fie nevoie de cuvinte, ci de fapte.
Republica Moldova, anul de graţie 2009, luna aprilie, ziua 5, zi de vot pentru alegerea legislativului moldovean. Pentru a III-a oară consecutiv, PCRM câştigă alegerile cu 50%, în timp ce formaţiunile politice PL, PLDM si AMN întrunesc împreună în jur de 35 %, aspect ce îi pune în minoritate şi le reconfirmă statutul de opoziţie.
Pe fondul nemulţumirilor cauzate de rezultate, la Chişinău se isca un imens scandal în care se acuză fraudarea masivă a alegerilor şi se cere reluarea scrutinului. În urma unei acţiuni organizate de PLDM, pe străzile din capitala moldoveană nu se strâng doar câteva sute de oameni, cum era de aşteptat, ci la început câteva mii şi pe urmă zeci de mii, înarmaţi cu ambiţia de a provoca reluarea scrutinului câştigat fraudulos de partidul de mafioţi, care pretinde că apăra şi promovează doctrina comunistă.
Conflictul produs conduce, până la această oră, la rănirea mai multor manifestanţi, în timp ce clădirile Administraţiei Presidenţiale şi a Parlamentului sunt devastate. Postul national de televiziune din Republica Moldova, difuzează doar emisiuni înregistrate pentru copii, ignorând astfel evenimente grave din stradă.
Caracterizaţi de puternice sentimente de solidaritatea, membrii TSD Cluj-Napoca au dat curs invitaţiei de a se alătura marţi, 7 aprilie 2009, începnd cu ora 18:00, la manifestul organizat de basarabenii din Cluj-Napoca, în piaţa Avram Iancu. Astfel, cei 20 de tineri social democraţi s-au amestecat in puhoiul de manifestanţi basarabeni alcătuind un grup compact cu o singură voce, care scanda lozinci împotriva sistemului corupt din Republica Moldova.
Atenţia noastră, dar şi a presei prezentă la evenimet, s-a concentrat asupra unui grup de 2 tineri basarabeni ce afişau o hartă a României Mari, cu graniţele stabilite la 1918. Tinerii explicau, aproape cu lacrimi în ochi, motivele pentru care ei s-au refugiat în ţara noastră, acuzând regimul politic ce trebuie să îl suporte la ei acasă, dar, în acelaşi timp, bucurându-se pentru prilejul deosebit de a fi primiţi şi adoptaţi de patria mamă. Apoi, pentru majoritatea participanţilor au fost împărţite lumânări, ce ulterior au fost aprinse, şi toţi cei prezenţi au făcut un lanţ uman care avea să producă un marş al tăcerii in jurul fântânii vegheată de statuia lui Avram Iancu.
Ulterior acestui moment, pe treptele catedralei mitropolitane, un grup de câţiva tineri, au desfăşurat pancarte mari şi lungi pe care aveau scrise mesaje de înfrăţire cu poporul basarabean şi lozinci în favoarea unirii românilor, aspect ce au produs aplauze şi ovaţii.
Un grup de mai mulţi români şi basarabeni strânşi în faţa treptelor catedralei au început să intoneze în cor imnul ,,Deşteaptă-te române!’’ , urmate apoi de alte cântece patriotice.
Mărturisesc că, emoţionat fiind de evenimentele la care participam, am reuşit să contactez o prietenă din Moldova, care în acel moment milita pentru libertate pe străzile Chişinăului. Aceasta mi-a comunicat că din informaţiile pe care le deţine, nu ştie să existe morţi, dar ştie că sunt mulţi răniţi. Ea s-a bucurat foarte mult la auzul veştii că şi la Cluj-Napoca are loc un eveniment de susţinere şi mi-a promis că mă ţine la curent cu alte noutăţi.
Ţin să precizez că la început am fost foarte surprins să vad că şi la Cluj-Napoca au reuşit să se strângă mai bine de 1000 de personane. Evenimentul s-a desfăşurat relativ în linişte şi a avut un caracter paşnic, dar momentul şi trăirea au fost maxime, ca urmare a stării generale de sentimentalism naţional, profund iscat ca urmare a unui act venit ca un spirit din vazduh peste intreag centrul Clujului. Simţeam pe undeva că, de acolo de pe statuie, Avram Iancu ne veghează şi ne îndeamnă să fim încrezători.
Prin participarea la acest eveniment, TSD Cluj-Napoca şi-a conturat poziţia şi şi-a manifestat protestul faţă de rezultatele alegerilor din Republica Moldova în urma cărora comuniştii au recâştigat fraudulos alegerile legislative, dar şi în semn de solidaritate cu demonstranţii din Piaţa Marii Adunări Naţionale de la Chisinău. TSD Cluj-Napoca face apel la tinerii basarabeni ca acţiunile lor să nu se transforme în acte de violenţă şi îi asigură de sprijin şi în alte acţiuni, cu caracter paşnic, de tipul celei organizate marţi.

Costinaş Ovidiu

Alternativa pentru România

Anul electoral 2009, poate însemna pentru România schimbarea viziunii politicii autohtone, prin votul cetăţeanului. Stânga românească propune o alternativă viabilă pentru preşedenţia ţării, cel mai probabil dl. Mircea Geoană fiind candidatul PSD. Importanţa acestor alegeri constă în posibilitatea de emancipare a românului faţă de politica de tavernă şi mahala promovată de actualul preşedinte. Nu sunt un simpatizant al actualei structuri guvernamentale şi consider că nu este benefică coexistenţa stângi cu PD-L-ul, atât din punct de vedere doctrinar, deoarece PD-L şi Traian Băsescu au renegat politicile de stânga trecând la populari (mai mult populism) si demonizând stânga româneasca caracterizând-o comunistă şi deplin coruptă, dar şi datorită unor incompatibilităţi economice dintre viziunile PSD şi PD-L, aplicabile în vreme de criză.
Totuşi atitudinea uşor distantă a preşedintelui PSD, vizavi de măsurile luate pâna acum de coaliţie, prudentă, este binevenită deoarece poporul trebuie să judece guvernul binecuvântat de Băsescu, şi să-i deconteze prin vot meritele sau eşecurile.
Această guvernare a devenit o „asociaţie de asigurări reciproce”, contra incendiului, riscurile asigurate de cele două partide fiind inegale. Sper ca social-democraţia să locuiască într-o casă aflată cât mai departe de materiale inflamabile.
Din 2004 încoace, dl. Traian Băsescu guvernează România. Da, după bunul plac... politica autohtonă este dominată de acest personaj usor caraghios, ce a transformat Parlamentul ţării în prostituata Babilonului de fiecare dată, jignind politicienii liberali, social-democraţi, conservatori, naţionalişti, maghiari, terfelind imaginea acestei instituţii de care depinde republica, democraţia, asemenea unui autocrat oriental. Ba uneori îmi aminteşte de Mao...este adevărat, cultul personalităţii dl. Basescu nu se rezumă la o cărticică roşie, direct, ci este indirect indus mai ales prin media cu ajutorul unor scenete de prost gust... consumând alcool cu Becali, conducând băut, molestând ziariste şi confiscând telefoane, dansând în genunchi cu pirandele etc.
In 2004 -2005, Băsescu sa lovit de rezistenţa opusă de PNL, respectiv Patriciu. A încercat să construiască un partid mare prezidenţial, dar nu ia reuşit. Apoi a început să se lupte cu: comuniştii, oligarhii, teroriştii, trusturile de presă, politicieni, termopanele lui Năstase, corupţi, maghiari, ziarişti, moguli şi lista rămâne deschisă. După eliminarea PD-ului de la Palatul Victoria, sa dezis de guvernare şi a trecut la atacuri sistemtice la premier. În 2008, a format altă coaliţie sperând să poată prinde în joc şi PSD-ul pentru alegerile din toamnă.
Dar haideţi să facem un scurt raport a “succesurilor” dl. Basescu în aceşti ani de guvernare.
Limitarea corupţiei, creşterea puterii de cumpărare a cetăţeanului, eficientizarea şi debirocratizarea instituţilor şi nu în ultim rând descentralizarea, toate au fost făcute publice în campanie sub formă de promisiuni, dar nerealizate în acest interval. Abuzurile de putere, derapajele de la prevederile constituţionale, practicile de eludare a rolului Parlamentului în procesele politice au fost realităţi în guvernarea dezastruoasă de pâna acum, coordonată de Băsescu. Divergenţele dintre Băsescu şi Tăriceanu au plafonat politica româneasca la un nivel mediocru blocând decizii şi măsuri politico-administrative.
Alternativa stângii pentru alegerile din 2009 va fi una generoasă. Contextul crizei nu trebuie să provoace SCUZE. Putem să amelioram situaţia economică a ţării din mers, prin politici prudente şi eficiente.
O modernizare naturală şi durabilă presupune în primul rând investiţia în infrastructură, generatoare de locuri de muncă (scade somajul) şi stimulatoare de investiţii imediate în turism (de ce ne rezumăm de exemplu în sudul ţării doar la turismul din Valea Prahovei? Valea Oltului, Râmnicu Vâlcea – Sibiu, altă zonă splendidă care ar atrage foarte mulţi investitori chiar şi în criză, plus că ar coborâ preţul în zona Prahovei prin concurenţă).
Reintroducerea unei politici fiscale bazată pe impozitarea progresivă. Cota unică avantajează doar o pătura mică a societăţii, cea cu capital excesiv. Reducerea graduală a impozitelor pe salarii şi pe profit, pe criterii bine diferenţiate, trebuie corelată exclusiv cu facilitarea investiţiilor agenţilor economici.
Creşterea investiţiilor în agricultură, stimularea producătorilor autohtoni, pentru a putea face concurenţa importurilor atât de apăsătoare. Este nevoie de asistenţa unor specialişti pentru a putea folosi fondurile disponibile de la U.E. pentru agricultură.

Rezolvarea crizei morale

Valorificarea timpului şi automat a muncii a fost catalizatorul modernităţii. Omul a învatat să-şi împarta timpul, să-şi eficientizeze automat munca, să-şi reformuleze relaţia cu cetatea şi spaţiul intim, adică familia. Moralitatea modernă, capitalistă a mărşăluit prin timp cu apetitul pentru producţie, creeativitate.
După 1945, S.U.A., ţara care extinsese acest sistem, a creat un orizont paralel bazat exclusiv pe consum care sa rezumat la un cuvânt: entertainment . Acest sistem structurat în mare parte pe consum a dat la o parte producţia lăsând loc consumului. Pilonul esenţial al capitalismului modern, timpul, nu a fost regăsit în cel contemporan, entertainment-ul nefiind legat ombilical de timp.
Este necesar să explicam cetăţeanului că noua configuraţie economică globală nu poate ocoli România şi că aspectele economice sunt strâns legate de considerentele morale – trebuie să muncim mai mult.
Dl. Mircea Geoana este varianta cea mai bună pentru Administraţia Presidenţială a României. În ciuda deselor critici că ar fi „moale”, că nu ar avea autoritate, a demonstrat că poate conduce eficient partidul.
Sub mandatul sau PSD a scos un scor bun, la alegerile locale şi parlamentare de anul trecut, reuşind să scoată stânga alături de mai tinerii săi colegi, Cristian Diaconescu, Victor Ponta, dar şi a celor mai experimentaţi, din conul de umbră, provocat de puterea de dreapta în ultimii ani. Celelalte variante vehiculate, Adrian Năstase şi Sorin Oprescu, sunt şi ele interesante dar după cum bine ştim notorietatea dl Oprescu la sate şi în Ardeal este scăzută, iar procesele politice de epocă stalinistă intentate dl. Nastase îi oferă şanse minime.

Nasra Horia

Problemele studenţilor legate de cazarea în căminele clujene

Ca în fiecare an, la sfârşitul lunii septembrie, încep să revină în Cluj-Napoca studenţii de la universităţile clujene de stat sau particulare. Odată cu revenirea la Cluj, principalul şi primul obiectiv este cel al rezolvării situaţiei cazării, prin căminele studenţeşti sau apartamentele închiriate. Fără îndoială, cea mai utilitaristă formă este cea a cazării într-unul din căminele studenţeşti, însă locurile de cazare în cămine sunt mult mai puţine faţă de cererile de cazare depuse de studenţi, şi toate acestea în ideea în care numărul studenţilor creşte numeric de la un an la altul cu câteva mii. În Cluj-Napoca se găsesc 3 mari campusuri studenţeşti : Haşdeu, Observator şi Mărăşti. Acestea oferă sursă locativă pentru aproximativ 13000 de studenţi, dacă se iau în calcul doar căminele universităţilor de stat majoritare: Universitatea Babeş-Bolyai, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea de Medicină şi Farmacie ,,Iuliu Haţieganu’’şi Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară.
Dacă ne raportăm la fiecare complex studenţesc în parte, distribuţia se prezintă în felul următor:

Nr. Numele căminelor Nr. de locuri alocate
1. Haşdeu ~ 7 900
2. Observator ~ 2 800
3. Mărăşti ~ 1 600
4. Economica ~ 500

În complexul Haşdeu:
*UBB-ul deţine un număr de 13 cămine : 6 cămine de fete (1-2-3-4-5-6) , din care cele de la 2-6 suportă fiecare aproximativ 470 locuri de cazare, în camere de câte 5 fete, căminul 1 care suportă aproximativ 600 locuri de cazare în camere cu un număr de fete identic celor de mai sus.. Mai apoi există un cămin mixt (14) de băieţi şi fete, în camere proiectate pentru două persoane, cămin ce oferă spaţiu locativ pentru 500 studenţi. Ulterior există un alt cămin mixt (17) ce suportă 300 locuri de cazare. Căminul de băieţi (16) cuprinde un număr de 1050 locuri de cazare, la care se mai adaugă 4 cămine tip garsonieră a câte aproximativ 135 locuri fiecare ( A1-A4).
*UMF-ul deţine 5 cămine din care unul de băieţi (7) cu 320 locuri, un alt cămin de băieţi (10) de 400 locuri cu câte 4 băieţi în cameră, şi un cămin similar (9) de fete, la care se adaugă 2 cămine tip garsonieră unde acced aproximativ 270 studenţi ( B11-B13).
*USAMV deţine 3 cămine mixte din care fiecare suportă în jur de 470 studenţi, fiind cazaţi câte 5 studenţi într-o cameră.
Haşdeu UBB UMF USAMV
Locuri ocupate ~ 5 350 ~ 1 400 ~ 1 100

Observator UTCN UMF
Locuri ocupate 5 cămine X 400 studenţi 2 cămine X 425 studenţi

În complexul Mărăşti există 2 cămine aflate în posesia UTCN ce găzduiesc fiecare aproximativ 760 fete, respectiv 920 băieţi în cel de-al doilea, a câte patru locuri în fiecare dintre acestea. Căminul Economica din incinta FSEGA a UBB-ului găzduieşte aproximativ 500 de studenţi.

Concluzii
Făcând un calcul la nivelul universităţilor se constată că UBB poate caza aproximatix 5700-5800 studenţi, UMF 2200 studenţi , UTCN 3600 studenţi, iar USAMV 1400 studenţi. Eventualele semne de extindere se observă la UBB prin construirea căminului Economica 2, USAMV recurge momentan la mansardarea căminelor proprii din Haşdeu, iar UMF deţine un cămin aflat în renovare în zona străzii A. Iancu. Conform datelor statistice, în Cluj-Napoca învaţă aproximativ 100 000 studenţi veniţi din afara oraşului. În presă au apărut informaţii referitoare la un număr de 28 000-30 000 de cereri pentru acordarea unui loc în cămin la secretariatele universităţilor din oraş. La UBB s-au depus >13 000 de cereri pentru cele 5800 locuri (UBB Comunicas) în raportul adresat Serviciului Social al UBB. De altfel, UTCN a înregistrat în jur de 7800 cereri de cazare, UMF aproximativ 4700 cereri, iar restul cererilor sunt repartizate între USAMV si celelalte universităţi de stat mai mici.
În această ordine de idei se observă un deficit dublu al locurilor în cămine, având în vedere discrepanţa dintre cei aproximativ 30 000 solicitanţi din oraş şi numărul studenţilor care au ocupat la 1 octombrie un loc în cămin, 13 000. Totuşi, dacă Universitatea Babeş-Bolyai ar fi cea care ar deţine toate locurile de cazare din oraş, problemele ivite nu ar fi la nivel cantitativ la fel de mari, însă din păcate există mai multe universităţi care îşi împart locurile din complexele studenţeşti.
Problema devine mult mai complicată în momentul în care au loc cazările. Pentru început sunt date primele liste de cazare la toate facultăţile şi se fac cazările în căminele repartizate. Apar şi situaţii în care unii studenţi renunţă la ideea de a se caza şi nu mai solicită în scris, prin cerere la secretariatul facultăţii, un loc de cămin, preferând probabil chiria, gazda sau naveta pentru cei situaţi la o distanţă apropiată de oraş şi implicit, de facultate. Unii îşi pun locurile în vânzare, şi, se pare că, anul acesta preţul cerut oscilează între 200 şi 400 euro, în funcţie de cămin şi de numărul persoanelor cu care trebuie să împarţi camera. Tot de pe urma acestor neprezentaţi profită şi administratorii de cămine care plasează pe locurile respective cunoştinţe proprii sau tineri veniţi în urma recomandărilor „altcuiva mai sus pus”. Lipsa locurilor de cazare provine şi dintr-un şiretlic la nivelul administraţiei căminelor. Ar fi necesară o anchetă serioasă pentru a scoate în evidenţă neregulile semnalate de unii studenţi, nereguli care au loc an de an şi care devin din ce în ce mai numeroase. Studenţii cu „dare de mână” negociază camerele în cămine cu administratorul în sensul în care, dacă o cameră este dotată cu 5 paturi, doar 2 sau 3 dintre ele sunt ocupate. Aceşti studenţi se cazează pe baza relaţiei de prietenie şi plătesc administratorii căminelor să blocheze orice alt acces în cameră. Căminul 2, căminul 5 din Haşdeu şi căminul 9 al mediciniştilor sunt printre cele mai cunoscute din acest punct de vedere. După ce administratorii cazează doar 2 sau 3 persoane într-o cameră cu 5 locuri, în acte apar toate locurile ocupate, iar această evidenţă transmisă secretariatelor facultăţilor duce în mod direct la lipsa locurilor de cămin, mulţi studenţi fiind nevoiţi să-şi caute în altă parte o locuinţă. O soluţie pentru această situaţie neplăcută ar fi o mai atentă monitorizare în momentul în care au loc cazările în cămine, dar şi verificări ulterioare realizate de persoane avizate pe întreg anul universitar a evidnţelor studenţilor cazaţi. Dincolo de faptul că au loc aceste ilegalităţi prezentate mai sus, trebuie conştientizat un lucru: cei care apelează la metoda şpăgii sau la cea a cumpărării locului de cazare fac acest lucru din cauza faptului că bugetul lor nu le permite o chirie lunară cuprinsă între 75-200 euro pe persoană. Prin urmare sunt de condamnat doar pentru faptul că ocupă locuri nemeritate în urma situaţiei lor şcolare. Dacă aceştia ar fi toţi descoperiţi şi daţi afară din cămine nu s-ar rezolva lucrurile deoarece şi ei fac parte din categoria studenţilor care necesită cazare, iar înlocuirea lor cu alţi studenţi care primesc locul de cămin ca şi recunoaştere a eforturilor şcolare ar ridica în continuare aceiaşi problemă: locuri insuficiente de cazare. Rezolvarea problemei nu ar fi reducerea mafiei cazării, ci căutarea unor modalităţi de rezolvare a problemei lipsei locurilor de cămin.
În prezent USAMV recurge la construirea unor mansarde deasupra actualelor cămine 8 şi 12 din Haşdeu, ceea ce va asigura un plus de locuri. În anii trecuţi UBB a construit mansardă deasupara căminului 1, iar UMF a mansardat căminele 9 şi 10 din Haşdeu. Se consideră că mansardarea nu va reduce cu mult problema cazărilor, chiar dacă acest lucru s-ar aplica la nivelul tuturor căminelor studenţeşti din Cluj. A construi o mansardă implică mai multe costuri decât ar fi necesare pentru un etaj al unui cămin nou. Singurul cămin aflat momentan în construcţie este căminul Economica 2, dar să nu uităm că finanţarea vine din partea FSEGA.
Cazarea studenţilor în chirie îi împinge pe aceştia la plata unor sume mari către proprietarii lor, sume ce depăşesc de cele mai multe ori, puterile financiare ale tinerilor. O situaţie întâlnită din ce în ce mai des este aceea în care studenţii aşteptând locul de cămin tind sa piardă orice şansă de a mai gasi ca plan de rezervă, un loc de chirie. Cei mai prevăzători îşi caută un loc de chirie încă din luna iulie şi plătesc sute de euro pe lună, cu toate că nu stau pe timp de vară în aceste locuinţe, dar sunt asiguraţi că, în toamnă nu vor intra în categoria celor fără acoperiş deasupra capului. Restul studenţilor caută disperaţi chirii sau gazde la începutul lunii octombrie, perioadă în care cu greu mai găseşti o ofertă rezonabilă, preţurile la apartamentele rămase dublându-se faţă de ultimele luni ale anului universitar. Cei ce locuiesc totuşi în chirie sunt nevoiţi de regulă să îşi ia un job, aspect ce rezidă de cele mai multe ori la neglijarea activităţii academice sau chiar abandonul şcolar, lucruri ce afectează statutul de student. Câteva locuri de cazare mai sunt salvate de căminele particulare de la liceul de transporturi din Gheorgheni şi din zona Groapa din Mărăşti, şi în puţine cazuri, internatele altor licee din oraş reprezintă o alternativă.. De regulă aceste cămine prezintă tarife destul de mari.
Principalul răspunzător de acest fenomen sunt chiar universităţile care de la an la an măresc cifra de şcolarizare, chiar dacă, cămine noi nu s-au mai construit de prin anii 60’, când cifrele de şcolarizare erau scăzute, iar numărul studenţilor cazaţi într-o cameră era mai mic. Lipsa căminelor creează o luptă acerbă pentru dobândirea unui loc. Mulţi studenţi sunt nevoiţi să îşi dedice aproape tot timpul studiului doar pentru a avea siguranţa că vor avea patul lor şi în următorul an universitar, toate acestea ducând la imposibilitatea de implicare în alte activităţi extra-universitare din lipsă de timp fizic. Taxele pe care studenţii sunt nevoiţi săle plătească sunt foarte mari, cu toate că nu se pot vedea investiţiile universităţilor în favoarea studenţilor: calitatea mobilierului, numărul de paturi dintr-o cameră de cămin, condiţiile de trai prin zugravitul foarte rar al pereţilor şi de cele mai multe ori, calitatea lucrărilor este slabă, modul în care se face curăţenie la oficiu, la baie, aspectul coridoarelor etc.
Problema se pune în ideea de construire a unor noi cămine studenţeşti. Acestea ar putea fi ridicate din banii universităţilor, din banii bugetului local al oraşului sau prin conlucrarea ambelor foruri. Astfel de tentative au eşuat după spusele altora „din lipsa unor spaţii în interiorul oraşului”, cu toate că, pentru spaţii comerciale s-au găsit destule locuri, iar interesul acordat a fost mult mai mare. În replică nu se pretinde construirea de cămine în centrul oraşului, ci în zonele adiacente sau periferice unde ar fi mai mult teren, mai ieftin, mai multă linişte, mai puţină poluare, dar o nouă problemă se ridică: lipsa mijloacelor de transport în comun. Căminele noi ar reduce cu mult numărul deficitului de locuri de cazare. O soluţie pentru obţinerea banilor o reprezintă şi fondurile europene.
Studenţii care vin în Cluj cu o medie mică la intrarea în facultate sau obţinută în urma anului universitar, cu o formă de învăţământ zi/taxă nu primesc niciun ajutor în găsirea unei locuinţe deoarece regulamentul facultăţilor interzice acordarea unor locuri în cămine pentru cei aflaţi la taxă. Evident, locurile sunt acordate studenţilor aflaţi la forma de învăţământ zi/buget, dar dintre aceştia sunt foarte puţini cei care nu solicită loc de cazare. Aceştia sunt de regulă studenţi cu domiciliul în oraş sau în localităţile limitrofe, ori studenţi a căror situaţie materială le permite mai mult decât confortul oferit de camera unui cămin studenţesc.
În altă ordine de idei, dincolo de problema cazării se mai ia în calcul şi aglomeraţia, ce nu este benefică tuturor. Momentan în căminele mari locuiesc 4-5 persoane într-un spaţiu de aproximativ 20 mp, cât reprezintă o cameră de cămin. Nu există grup sanitar individual şi nici măcar o chiuvetă cu oglindă. Un fel de grup sanitar există totuşi, dar la nivel de palier, precum şi un singur oficiu, iar pentru accesul la maşinile de spălat se fac progrămări deoarece numărul acestora se ridică undeva la 1- 2 maşini maxim pe palier. Oficiile sunt slab dotate, de obicei câte un aragaz cu 3 ochiuri care trebuie să facă faţă la un număr de aproximativ 100 de studenţi pe palier.
Studenţii ar avea nevoie de mai mult spaţiu pentru destindere în cămine (săli de gimnastică, terenuri de fotbal sau baschet), săli de lectură care să poată aduna întrgul efectiv al palierului, grupuri sanitare şi pentru gătit, mai multe dotări în cameră (nu există birouri pentru fiecare student din cameră, rafturile pentru a-şi ţine materialele didactice sunt puţine, în căminele de 5 persoane există doar 4 dulapuri de haine, al cincilea venit întotdeauna fiind dezavantajat, nu există noptiere, iar paturile suprapuse sunt incomode- cel cazat în patul de dedesubt are un spaţiu de 1 m şi nu poate sta ridicat sau în şezut pentru că se loveşte de patul de deasupra* cel care doreşte să-şi ridice patul trebuie săplătească el tâmplarul ~ 30 Ron). Cheile de la cameră sunt insuficiente, chiar dacă sunt cazate 5 persoane în cameră se primesc doar câte 3 chei, astfel că soluţia cea mai la îndemână este aceea de a multiplica din proprii bani ~ 7 lei o cheie, iar la sfârşitul anului universitar trebuie să fie predate la biroul administratorului 5 chei. Alte dotări necesare în cameră ar fi şi televizorul (studenţii fiind dezorientaţi şi în deficit de informaţie) şi frigiderul pe care cei mai mulţi îl aduc de acasă sau îl cumpără de la un secound ~ 80 Ron (se pun bani la nivel de cameră pentru achiziţionarea frigiderului, iar pentru a-l transporta se plăteşte o sumă ridicată taxiurilor deoarece se transportă „marfă”). Viaţa de student pentru cei mai mulţi nu înseamnă distracţie şi dezmăţ, ci grija zilei de mâine, lipsa unui acoperiş deasupra capului, taxe, bani pentru cărţi şi materiale necesare studiului, o similaritate cu adultul propriu-zis.
Luându-se în considerare cele anterior afirmate ca fiind valabile, TSD Cluj-Napoca îşi permite să tragă un semnal de alarmă în speranţa că în următorii ani cel puţin această problemă se va diminua masiv. Nu se pretinde rezolvarea în totalitate a problemei, dar cel puţin totalităţi relative. Este de competenţa TSD ca for junimist să pună în discuţie acest subiect al cazărilor întrucât deontologia social-democrată pretinde şi îndeamnă spre un astfel de lucru, potrivit faptului prin care stânga se adresează populaţiei sărace şi cu mai puţine perspective financiare, în rândul acestora intrând majoritatea tinerilor, implicit studenţimea, care de regulă în Occident are orientări de stânga. În România tinerii au idei şi orientări de stânga, dar le confundă cu programele liberale pe care pretind că le reprezintă. Am dat explicaţiile precedente în speranţa că va avea loc efectul scontat.

Costinaş Ovidiu & Apopi Diana Mariana

Eu de ce votez?

Eu de ce să votez? Pe mine cu ce mă ajută?Mă formează ca om şi îmi asigură un viitor strălucit scoţând traficul greu din oraş şi construind centuri de ocolire?
Prea mulţi tineri clujeni îmi pun astfel de întrebări ironice în preajma alegerilor locale şi se amuză pe această temă.
Majoritatea oamenilor consideră Partidul Social Democrat(PSD) este un partid care promite doar mărirea pensiei bunicii, scăderea preţurilor medicamentelor, devenind astfel imaginea unui partid al bătrânilor comunişti care n-are altceva mai bun de făcut decât să pună beţe în roate tinerei generaţii care doreşte schimbare.
Însă....nu e chiar aşa...
Candidatul PSD la funcţia de primar al oraşului Cluj-Napoca, Teodor Pop Puşcaş, s-a înconjurat de o echipă valoroasă de tineri şi îşi pune speranţa în tânăra generaţie pentru a schimba îmbătrânita faţă a Clujului.
În afara faptului că Teodor Pop Puşcaş militează pentru soluţionarea problemei traficului rutier, ( prin refacerea sistemelor de semnalizare, marcare rutieră si construirea centurilor de ocolire) a transportului în comun, (prin introducerea mijloacelor de transport in comun în timpul nopţii, introducerea sistemului de validare electronica şi de valabilitate orară sau periodică atichetului, favorabil cetatenilor, construirea de rampe pentru oamenii cu dizabilităţi) şi a sănătăţii (prin construirea unor centre-cămin pentru vârstnici şi a spitalului de urgenţă), acesta îşi propune să formeze şi tânăra generaţie printr-o serie de programe foarte interesante şi în acelaşi timp utile.
Cu toţii ştim că elevii români nu mai sunt motivaţi să înveţe şi să obţină rezultate foarte bune la olimpiade, concursuri şcolare, etc. Oare de ce??...o aşa zisă diplomă nu e de ajuns pentru a răsplăti nopţile pierdute pentru a aprofunda şi a acumula cunoştinţe noi. De aceea, Teodor Pop Puşcaş propune răsplătirea acestor elevi cu premii speciale, în bani şi nu numai. Câţi tineri mai frecventează cercurile de excelenţă??...10??...20??..prea puţin pentru a se ajunge la un nivel de performanţă. Mulţi tineri vor să se perfecţioneze studiind în străinatate (până aici nimic ieşit din comun), dar intervine problema financiară, unde, candidatul nostru s-a gândit la înfiinţarea unui concurs local pentru acordarea de burse pentru studiu pentru tineri.
Ce bine ar fi ca municipiul Cluj-Napoca să se ridice la nivelul oraşelor europene Lyon, Milano, Barcelona, şi multe altele. Se poate doar prin punerea în valoare a frumuseţilor oraşului, a împrejurimilor şi a promovării culturii prin diferite festivale.
Toate arată foarte bine pe hârtie, dar, Teodor Pop Puşcaş poate materializa aceste proiecte bine meritate de urbea clujeană .

Veniţi la vot pe 15.02.2009 pentru o schimbare.



Moraru Mirela

Teama de a avea curaj

Trăim într-o societate în care ne temem să luăm atitudine, ne temem acasă de părinţi, ne temem la şcoală de profesori, în facultăţi de profesorii universitari, ne temem în autobuze de controlorii de bilete, la ghisee de funcţionarii publici, ne temem de portarul de la primărie sau spital, de şeful de la serviciu şi chiar de vânzătoarea de la alimentară. Suntem o societate cu coada între picioare. Şi suntem aşa pe bună dreptate. Am fost crescuţi în această manieră de către părinţii noştrii, iar părinţii noştrii au fost crescuţi aşa de părinţii lor.
Timp de 40 de ani am trăit sub cortina comunismului românesc aplicat abuziv, temându-ne de autoritatea îmbrăcată în diferite forme. În perioada comunismului, românii au ajuns să se teamă de femeia de serviciu care spăla casa scărilor la bloc, "vai, mă scuzaţi, nu am văzut că spălaţi pe jos, vă rog să mă scuzaţi" (Doamne, sper să nu mă raporteze că eu la 12 amiaza sunt acasă, că dacă află partidul... vai Doamne!). Societatea română a crescut într-o stare de paranoia, în care oricine putea fi informator. Această formă de autoritate era, în mare parte, doar o mască, un camuflaj a “norocoşilor” care completau sistemul - oameni, români la fel de speriaţi precum cei pe care îi speriau. Românii se temeau de români, fraţii de fraţi. Ce s-a schimbat azi? Nimic! “Măştile” au rămas neschimbate, iar cetăţeanul, azi, e la fel de speriat de autoritate ca şi acum 20 de ani
Ce mă întristează şi mai mult este că, deşi suntem nemulţumiţi 80-90% dintre noi, puţini suntem cei care au curajul să îşi pună pielea la bătaie pentru a sensibiliza opinia publică prin spirit civic de a aduna oameni şi a protesta împotriva fărădelegilor. Sigur, vedem pe “sticlă” mai nou, că subiectul “criză financiară” provoacă tot felul de manifestaţii, care implică taxa auto, somajul, pensiile şi salariile (VREM BANI, VREM SALARII, DAŢI-NE ŞI NOUĂ DIN CIOLAN ŞI NU MAI URLĂM), dar nu vedem demonstraţii care au ca scop lupta pentru drepturile fundamentale, care adesea sunt încălcate. Rar se întâmplă să vezi români, tineri sau bătrâni, ieşind în stradă pentru că unei persoane, una singură, i s-a încălcat dreptul la viaţă! Unde sunt manifestaţiile care să atace sistemul medical mizerabil din România, pentru a nu se mai repeta situaţii precum cea de la Slatina, o situaţie 100% identică cu scenariul cutremurător al filmului "Moartea domnului Lăzărescu".
Unde sunt militanţii pro-vita care să iasă în stradă şi să ceară o modernizare şi o îmbunătăţire radicală a sistemului social, instituţional, judiciar, educaţional, agricol, etc. pentru consolidarea drepturilor cetăţeneşti garantate de o Constituţie democratică?

Sindicatele, organizaţii mafiote, se adună destul de des pentru a protesta în favoarea creşterilor salariale, dar nu vezi sindicate care să ulre că vor condiţii mai bune de muncă şi o protecţie reală a muncii. Şoferii blochează străzi pentru că vor ca taxa auto să fie micşorată, dar nu vezi şoferi ieşind în stradă pentru a cere înăsprirea condiţiilor de eliberare a carnetelor de conducere, deoarece zilnic mor oameni nevinovaţi datorită imprudenţei la volan. În România, doar BANUL aduce oamenii laolaltă şi tot BANUL îi separă. Lideri de sindicate se îmbogăţesc deoarece bat palma cu patronatele pentru a nu incita muncitorii la manifestaţii cu tema îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi mai mereu negociează creşteri salariale infime. Românului nu-i pasă decât de BANI, iar dacă acesta vine, nu mai contează nimic. De asemena, nimeni nu are curajul să treacă peste autoritatea pe care o are un lider de sindicat. Cum să te trezeşti în afara sindicatului, să lupţi pentru ceva ce ţi-ar putea salva viaţa? (vezi minerii). Dacă ieşi din sindicat nu mai beneficiezi de avantaje, nu ţi se mai măreşte leafa! RAHAT. Leafa se măreşte la toţi! Aşa trebuie, aşa e normal, indiferent că faci parte, sau nu, din sindicat!
Pe stundeţi, pe de alta parte, la noi, nu îi vezi niciodată în stradă! Îi auzi pe toţi că sunt nemulţumiţi de faptul că plătesc doua-trei mii de lei, pe an, la facultate pentru nimic. Cu toţii sunt nemulţumiţi de sistemul de învăţământ universitar, materii învechite, date depăşite, cărţi obligatorii, profesori ignoranţi, dispreţuitori, distanţi, indiferenţi şi abuziv, care transformă instituţiile de învăţământ în afaceri proprii, de cele mai multe ori, foarte profitabile. Şi daca este nemulţumit, îl vezi în stradă, în faţa facultăţii cu o pancardă? Îl vezi protestânt? Îl vezi încercând să convingă câţiva colegi, să i se alăture? NU! De ce? Deoarece se teme de repercursiuni. E normal să îţi ceri drepturile, e normal să ceri să nu fi abuzat, să nu fi ţinut sub talpă, umilit, ameninţat şi santajat. E absolut normal să încerci să lupţi împotriva celor care fac asta. Dar în România, nu e normal! De ce?(chiar trebuie să îţi dau detalii?) Deoarece poţi să o păţeşti. Lumea se teme, de a nu suporta consecinţele unei astfel de atitudini. A sfida sistemul şi a lupta împotriva lui înseamnă sinucidere pe plan profesional sau educaţional. Studenţii au impresia că dacă sfidează un profesor, daca îl acuză de nerespectarea regulamentului moral şi de încălcarea drepturilor şi atribuţiilor profesorale, nu îşi vor încheia studiile cu diploma de absolvire. Profesorul “individ” va face tot posibilul să pedepsească studentul şi, din păcate, are toate posibilităţile şi şansele să o facă. E adevărat, daca te pui cu un profesor şansele sunt extrem de mari să pierzi bătălia. Dar nu trebuie să fie aşa! În orice societate unde există diferenţe între clase sociale, clasa care conduce (de obicei minoritară), se teme de o revolta clasei care este condusă (de regulă, majoritară). Noi, românii, însa nu avem curajul să ne manifestăm ca o forţă majoritară şi unită. Suntem dezbinaţi şi individualişti, egoişti! Poate într-o zi, nepoţii noştrii vor avea curajul să militeze împotriva sistemului bolnav de abuz şi corupţie. Pe moment, mă îndoiesc că cineva are curajul să conducă manifestaţii studeţeşti. Cine are curajul să se sacrifice pentru un viitor mai bun al stundeţilor, a copiilor României? Şi cine are curajul să i se alăture?

Hossu Tudor

YES, WE CAN !

Speranţa şi schimbarea, două concepte cheie pentru orice electorat. Deziluzia şi stagnarea - surorile lor vitrege.
Spun asta sub auspiciile celui mai răsunător eveniment al acestui început de an. DA, mult mai răsunător decât tunurile israeliene, decât strigătele disperate ale copiilor palestinieni, decât scrâşnetul robinetelor ruseşti inchizându-se şi chiar decât vocile miilor de şomeri, victime ale capitalismului desuet. Începând de marţi 20 ianuarie 2009 Statele Unite ale Americii au un preşedinte de culoare.
Ceremonia de învestire a acestuia i-ar fi făcut pe Cezar, Carol cel Mare, Napoleon, Franz Josef, Hitler şi chiar Stalin să-şi muşte buzele de invidie. Peste 2 milioane de oameni au venit, de bună voie, să-l ovaţioneze pe Barack Hussein Obama. Acesta este noua imagine a SUA, ţară care vrea să ne arate încă odată că se poate – YES, WE CAN !. După ce au democratizat pe rând Afghanistanul şi Iraqul, au adus pacea în Orientul Mijlociu, au relansat economia mondială şi pentru siguranţa tuturor au lansat conceptul de monitorizare a tuturor convorbilor telefonice, Statele Unite dau lumii acum noul semi-zeu.
Societatea internaţională este extaziată. Numai câţiva cârcotaşi – recte Nicolas şi Silvio – privesc cu scepticism această investitură, dar asta numai pentru că din clubul select al Liderilor Bufoni nu va mai face parte şi George.
Sigur pentru orice specialist în marketing electoral ceea ce se întâmplă acum este o încântare. Totul este atât de bine aşezat, simbolistica este atât de puternică, liderul atât de convigător iar speech-ul – Dumnezeule speech-ul – este magnific. O maşină de propagandă perfectă pentru un public perfect.
E greu să nu iţi placă Obama. E întruchiparea speranţei şi a schimbării. Criza economică mondială şi ameninţarea tot mai convingătoare a epuizării resurselor pentru energia convenţională presează liderii să devină astfel de întruchipări. Iar noi, noi toţi duhnind a democraţie, nu încercăm să deschidem ochii, să scotem la iveală părţile putrede al sistemului şi ale economiei, să le cauterizăm sau după caz să le amputăm - cu tot cu vinovaţi - şi să găsim soluţii mai bune.
Noi ţinem ochii larg închişi, mâinile ridicate spre cer şi aşteptăm ca cineva să facă asta pentru noi. Să fac STATUL treaba asta. Şi STATUL să-l conducă cel care se vinde mai bine: ambalat cât mai frumos, pictat cu drapelul naţional, stampat cu timbrul părinţilor fondatori, parfumat cu sudoarea muncitorilor şi stropit cu sângele soldaţilor.
Ce contează că e un pachet gol, dar măcar arată bine !

Nicolae Andrei

corespondent TSD Prahova

Manifesto 2009 - o şansă pentru Europa

Am participat la Madrid, la începutul lunii decembrie, la lansarea “Manifesto 2009”, programul Partidului Socialistilor Europeni (PES) pentru urmatorii 5 ani (2009-2014). Alegerile euro-parlamentare vor avea loc pe 7 iunie, iar PES este primul mare grup politic din Parlamentul European care îşi face publică platforma electorală. Atmosfera din capitala Spaniei era una festivă, fiind prezenţi numeroşi lideri socialişti europeni, precum şi sute de delegaţi şi invitaţi din întreaga Uniune. Lansarea manifestului s-a făcut în stil american, cu baloane, urale, aplauze şi show mediatizat, unii vorbitori parafrazând chiar celebrul slogan a lui Barack Obama “yes we can”, susţinând că e timpul ca şi Europa să urmeze calea Statelor Unite şi să schimbe majoritatea de dreapta din Parlament cu una de stânga. Delegaţia României a fost relativ modestă datorită alegerilor parlamentare care se desfăşurau simultan în ţara noastră, dintre liderii PSD fiind prezent doar Adrian Severin

Euforia momentului a fost umbrită de îngrijorările unanime privind efectele crizei financiare globale, care va afecta puternic şi ţările Uniunii Europene. Socialiştii sunt conştienţi că urmează o perioadă foarte dificilă, iar accesul la guvernare implică responsabilităţi şi provocări majore. Politicile sociale generoase din programul PES vor fi puse în aplicare cu dificultate sporită într-o perioadă de recesiune şi austeritate bugetară. Pe de alta parte, mulţi vorbitori au subliniat responsabilitatea majoră care revine conservatorilor americani şi popularilor europeni pentru actuala situaţie economică, datorită lipsei unei strategii coerente, dereglementarea excesivă şi lipsa controlului asupra pieţelor financiare internaţionale. Situaţia socială din UE s-a înrăutăţi în ultimii ani de guvernare de dreapta, în pofida creşterii produsului intern brut. Simpla majorare a PIB-ului nu poate garanta o creştere reala a nivelului de trai şi a standardelor de viaţă fără a avea în paralel politici sociale adecvate. Popularii europeni s-au dovedit a fi populişti, preluând în retorica lor multe din temele socialiste, dar menţinându-le la un stadiu declarativ, punând în practică foarte puţine cu adevărat.

Consultările pentru Manifesto 2009 au durat mai mult de 9 luni şi s-a ţinut cont de părerea tuturor membrilor, simpatizanţilor, activiştilor, militanţilor, sindicatelor, ONG-urilor şi partidelor socialiste din Europa care au dorit să participe; putem spune că a fost unul dintre cele mai democratice şi mai exhaustive procese de formulare a unui program politic desfăşurat vreodata în Europa. Platforma conţine 6 direcţii majore de reformă pentru statele europene:
Relansarea economică şi prevenirea altor crize financiare.
Oferirea unor şanse mai bune pentru toţi locuitorii noii Europe Sociale.
Transformarea Europei în liderul mondial în domeniul luptei împotriva schimbării climatice.
Promovarea egalităţii de gen pe întregul continent.
Dezvoltarea unei politici eficiente pentru migraţie în UE.
Creşterea rolului Uniunii Europene ca partener global pentru pace, securitate şi stabilitate.
Documentul conţine peste 60 de propuneri concrete pentru electoratul european, sub egida: “Prima dată oamenii: o nouă direcţie pentru Europa”. Preşedintele PES, Nyrup Rasmussen, a declarat: “Conservatorii au avut majoritatea în Europa în ultimii 4 ani. Ce au făcut ei pentru o societate mai corectă? Au ignorat interesele oamenilor simpli, a familiilor care muncesc din greu. Noi vrem să ducem Europa într-o nouă direcţie, să creăm o societate mai justă, să punem oamenii în prim plan! Manifestul nostru oferă votanţilor o alegere clară între PES şi adversarii noştri. O opţiune simplă între o Uniune Europeana progresistă, în care statele memebre lucrează împreună pentru a rezolva problemele economice şi de mediu în beneficiul tuturor locuitorilor europeni, sau o Uniune conservatoare, care pune destinul nostru în mâinile pieţei.”

Avarvarei Adrian

Debut LSSD Cluj-Napoca cu acte caritabile

Luna noiembrie a anului 2008 a fost una extrem de productivă pentru Partidul Social Democrat. Pe lângă rezultatele mulţumitoare de la nivel local şi naţional, partidul şi-a dezvoltat existenţa prin apariţia unui membru nou: Liga Studenţilor Social Democraţi (LSSD).
Principala responsabilitate a noului department din cadrul Tineretului Social Democrat este facilitarea accesului în domeniul studenţesc al PSD-ului. Din punct de vedere politic, LSSD înlesneşte şi contribuie la integrarea studenţilor în structurile politice ale TSD şi PSD, precum şi la exprimarea şi valorificarea drepturilor studenţilor prin mijloace de acţiune politică şi civică. Unul dintre scopurile departamentului, este acela de a pregăti şi perfecţiona studenţii în vederea promovării lor în structurile de conducere ale organizaţiei de tineret a singurului partid de stânga din România. Ceea ce-şi propune LSSD este să elaboreze, să organizeze şi să supravegheze desfăşurarea unor programe cu caracter politic, social, economic, educativ, cultural, distractiv, sportiv şi turistic, care să contribuie la realizarea intereselor şi aspiraţiilor studenţilor, în concordanţă cu principiile politice social-democrate. Cine poate fi membru LSSD? Orice student cu vârsta cuprinsă între 18 şi 29 de ani, care adera la principiile şi idealurile social-democraţiei române şi care militează pentru îndeplinirea programului politic şi social corespunzător. Liga şi-a stabilit deja structura organizatorică interimară şi are proiecte planificate pentru următoarea perioadă de timp. Comunicarea, dinamismul, dorinţa de acţiune, tinereţea şi social democraţia sunt elementele cheie ale Ligii Studenţilor Social Democraţi.
„Fi Darnic, Fi Donator!” reprezintă sloganul după care Liga Studenţilor Social Democraţi a debutat în viaţa politico-studenţească din Cluj-Napoca.
În perioada Sfintelor Sărbători de iarnă, toţi ne gândim şi petrecem mai mult timp alături de cei dragi, însă adesea uităm că printre noi există cei defavorizaţi de soartă care nu se pot bucura de adevăratul spirit al Crăciunului – familia.
Acţiunea cu caracter caritabil, s-a desfăşurat în două etape: în data de 16 decembrie, membrii TSD care studiază în instituţiile de învăţământ superior, s-au deplasat la Centrul de Transfuzie Sanguină din municipiu pentru a dona sânge. Cei 25 de studenţi, în ce-a de-a doua parte a proiectului au schimbat bonurile valorice, primite în schimbul lichidului vital, cu produse alimentare. pentru a fi donate ulterior, pe 17 decembrie, unui orfelinat situat în cartierul Grigorescu. Miercuri dimineaţa ne-am strâns la sediul PSD de unde am plecat spre Centrul “Prichindel”. Emoţiile au început să apară în momentul în care am intrat pe uşă. Copiii ne-au întâmpinat cu drag şi s-au ataşat repede de noi, în timp ce sufletele noastre vibrau de duioşie.
A urmat o vizită în interiorul grădiniţei pentru a vedea care sunt condiţiile în care aceştia trăiesc: în ce stare se află clădirea, dacă există dormitoare suficiente, săli de joc, jucării, apă curentă, încălzire, cum arată serviciile sanitare, bucătăria etc. Sub acoperişul grădiniţei convieţuiesc aproximativ 90 de copii de toate vârstele. Există Centru Maternal, unde sunt aduse mămici cu copii lor nou-născuţi care nu au posibilitatea să se întreţină, preşcolari sănătoşi din punct de vedere clinic, dar şi cu dizabilităţi motorii, şcolari şi adolescenţi cu vârsta cuprinsă între 12 şi 17 ani.
La încheierea vizitei, doamna directoare ne-a făcut o surpriză. Ne-a invitat în bucătărie, iar un grup de 7 copii rămaşi în centru ne-au colindat în semn de mulţumire pentru ajutorul adus. Vizita s-a încheiat, dar membrii LSSD au promis că se vor reîntoarce pentru a se juca, a socializa, a-i învăţa, dar şi a fi învăţaţi de aceşti copii. Fiind prima acţiune realizată de ligă putem spune că a fost un succes, scopul a fost atins, iar 90 de copii au avut o masă mai îmbelşugată de Crăciun.
Mulţumim tuturor celor care au fost alături de noi şi au contribuit la reîmprospătarea valorii spirituale a Crăciunului.

Apopi Diana Mariana & Popescu Andreea

Introducere în viaţa satului românesc

Satul este o unitate socială cu o viaţă proprie, în care indivizii ce o alcătuiesc se comportă ca un întreg. Aceasta înseamnă că ei depind unii de alţii şi se simt în anumite privinţe strâns legaţi; mai mult, ei fuzionează în aspectul specific unităţii formând un ansamblu, un corp cu o unitate de constiinţă.
Satul este o unitate cu bază geografică. Factorul geografic determinant, explică unele aspecte din felul de a fi al satului si al locuitorilor săi: apropierea mai mare de natură, relaţiile mai strânse ssşi mai directe cu ea, concepţia sa mai metafizică, structura profesionakă, caracterul mai stereotip al reacţiilor sociale săteşti ca şi sociabilitatea spontană mai pronunţată a sătenilor.
Satul este o unitate economică. Există o strânsă legătură intre structura economică şi profesională a satului si felul de a fi al acestuia. Taranii nu sunt oameni bogaţi iar diferenţa de avere intre ei este mică. Această relativă omogenitate economică reprezintă un aspect si in acelaşi timp o cauză a omogenităţii atât de carecteristice a satului. Ocupaţia principală a sătenilor este agricultura. Caracterul familiei săteşti, integrarea ei puternică, importanţa vecinătăţii la ţară, nu pot fi inţelese fără agricultură. Aceasta determină intr-o mare măsură viaţa culturală a mediului rural si explicădependenţa satului de natură si autarhia economică a acestuia.
Satul este o unitate durabilă, condiţie esenţială a suprapersonalizării vieţii sociale precum şi a apariţiei şi acţiunii tradiţiei şi obiceiurilor, factori asociativi şi regulatori ai vieţii sociale.Satul are de obicei o conducere colegială restrânsă ce impune anumite norme de conduită şi comportament. Aceste norme se menţin pe perioade lungi de timp şi nu suferă transformări spectaculoase. Viaţa socială la sat este personală, durabilă, spontană şi sinceră. Legăturile sătenilor sunt complete in sensul că nu se referă numai la un aspect al personalităţii dar sunt departe de a fi ideale. Legăturile lor au un pronunţat caracter de servicii şi contraservicii tocmai în domenii de viaţă unde astfel de legături sunt cel mai puţin fireşti. De exemplu, în raporturile dintre părinţi şi copii; copiii sunt doriţi pentru ca părinţii să aibă ajuror la bătrâneţe iar parinţii sunt de folos câtă vreme sun tineri şi sănătoşi, adică utili. Este o constatare destul de dureroasă dar perfect reală.
Satul este o unitate nevoluntară, constrângătoare faţă de care indivizii sunt atraşi nu printr-un act conştient şi voluntar ci prin faptul că ei se găsesc acolo, că aici au trăit părinţiilor, aici s-au născut ei si tot aici şi-au petrecut copilăria. Ataşamentul lor faţă de sat este consecinţa acestor evenimente.
Paralel cu structura socială nevoluntară merge cea neintenţională, respectiv caracterul nefinal al satului.Satul nu este o unitate născută în vederea realizării unei valori, a unei opere, a unui scop sau a unui interes. Satul este o unitate ce îşi este ea însăşi propriul său scop.In existenţa împreună se realizează şi îşi găseşte sensul acest tip de colectivitate. Scopul satului este de afgi împreună. În astfel de asociaţii, tocmai datorită caracterului lor neintenţional, individul participă cu toată personalitatea lui.Impreună cu tovarăşii săi, ceilalti săteni, ţăranul îşi căştigă existenţa, se bucură sau se întristează. La orice evniment oricăt de personal, participă tot satul.
Tradiţia, adică dominaţia obiceiurilor şi normelor moştenite înseamnă dominaţia trecutului asupra prezentului, înseamnă rutină şi inerţie în sens de reacţii stereotipe. De aici şi acea aparenţă de ifxitate, de lipsă de istorie. Dar ea înseamnă şi ordine şi continuitate. Tradiţia mai înseamnă determinaţia forţelor irationale: religie populară, magie, superstiţie, adică, mentalitate mitico-mistică. Dominaţia tradiţiei înseamnă conformism social. Manifestarile individului nu trbuie să se abată de la canoanele colective care sunt intangibile tocmai pentru că au fost ale înaintaşilor.

Blanari Călin

_____________

Să nu uităm de Autostrada Transilvania…

Autostrada A3, care urma să lege capitala României de graniţa cu Ungaria, a fost schiţată în perioada guvernării Năstase. Traseul stabilit este: Bucureşti – Ploieşti – Braşov – Târgu Mureş – Cluj – Oradea. Pentru tronsonul Braşov – Borş s-a încheiat un contract în 2003, cu compania americană Bechtel, în valoare de 2,2 mld. euro. Acest proiect a primit numele de “Autostrada Transilvania”, fiind susţinut cu entuziasm de politicienii ardeleni, în special de cei din PSD şi UDMR. Lucrarea atribuită fără licitaţie companiei americane a stârnit iniţial protestele Uniunii Europene, dar se pare că a facilitat aderarea României la NATO în 2004, Bechtel fiind o firmă apropiată de administraţia Bush.
În final, oficialii UE, au acceptat decizia autorităţilor române, după ce porţiuni din tronsonul Bucureşti – Braşov au fost atribuite unor firme europene. Lucrările au început la data de 16 iunie 2004, cu inaugurarea şantierului de la Săvădisla, centrul de comandă al viitoarei autostrăzi. Cu o lungime de 415 km, autostrada Transilvania este cel mai mare proiect de infrastructură în curs de realizare în Europa, având o importanţă enormă pentru economia României şi o recompensă firească pentru Ardeal, după două decenii de contribuţii masive la bugetul naţional şi returnări firave de fonduri. Autostrada va avea câte două benzi pe sens, destul de puţine dacă privim alte drumuri similare din vestul continentului; având însă în vedere benzile de urgenţă proiectate, densitatea mai mică a populaţiei din estul Europei, numărul mai mic de maşini raportat la populaţie şi economia încă în curs de dezvoltare, probabil că acest coridor rutier va face faţă necesităţilor, odată finalizat.
După venirea la putere a alianţei “Dreptate şi Adevăr” (PNL-PD), la sfârşitul anului 2004, lucrările la autostradă s-au blocat. Sub pretextul punerii în aplicare a platformei lor justiţiare, pretinzând neregularităţi în contract şi un preţ prea mare, Alianţa D.A. a decis renegocierea lui cu Bechtel, astfel că timp de peste un an execuţia a fost oprită. După ce Traian Băsescu spunea, cu ani în urmă, când era ministru al transporturilor, că România nu are nevoie de autostrăzi, colegul său din PD, Gheorghe Dobre, noul Minstru al Transporturilor, a anunţat că prioritatea României este coridorul 4 european, astfel că vor fi demarate lucrările la autostrada Bucureşti – Nădlac, contractul cu Bechtel urmând a fi reziliat. Liberalii au fost ceva mai circumspecţi, dar au sesizat şi ei potenţialul masiv de şpagă reprezentat de semnarea unui nou contract sau renegocierea unuia vechi, astfel că au susţinut afirmaţiile aberante ale democraţilor.
Singurul partid din coaliţia de dreapta care a susţinut în continuare proiectul a fost UDMR, partid care a şi obţinut mai târziu portofoliul transporturilor şi lucrărilor publice, după retragerea PD din executiv. În urma puternicului lobby făcut de guvernul Statelor Unite prin ambasadorul american la Bucureşti, care s-a implicat personal în negocieri, lucrările au fost reluate după mai mult de un an de discuţii sterile, în urma cărora Alianţa D.A. a pretins obţinerea unor concesii financiare. De fapt, lucrurile stau tocmai pe dos. Preţul la terenuri, materiale de construcţii şi forţa de muncă au crescut enorm în ultimii ani, astfel că noile estimări oficiale plasează costurile finale în jurul sumei de 5 mld. euro.
Din surse neoficiale se preconizează însă costuri totale situate între 7 şi 10 mld euro, suma platită astfel de contribuabilul român pentru autostradă fiind de 2-4 ori mai mare decât cea din contractul iniţial, negociat în perioada administraţiei PSD. Chiar şi admiţând varianta oficială, cu un preţ de 5 mld. euro, preţul pe kilometru este enorm, de aproape 13 mil. euro, mai scump decât în zona tundrei din Norvegia, unde s-au contruit autostrăzi printre fiorduri, pe sol îngheţat 9 luni pe an. Bechtel mai are astfel de lucrări şi în alte foste state comuniste din Europa de Est; costul unui kilometru în Croaţia este de 4,1 mil. Euro, iar în Polonia de 5 mil. euro. Dacă s-ar fi păstrat preţul negociat în perioada guvernării Năstase, românii ar fi plătit doar 5,3 mil. euro pe kilometru de autostradă, în condiţiile unui traseu destul de dificil, prin podişul Transilvan, la altitudini de la 130 m până la 800 m peste nivelul mării.
În plus faţă de scumpirea nejustificată, autostrada va fi finalizată cu cel puţin un an întârziere faţă de preconizările iniţiale, termenul cel mai optimist fiind anul 2013. Dacă totul merge bine, în anul 2008 se vor da în folosinţă primii 25 km, între Câmpia Turzii şi Gilău. Statul român, sub conducerea PD şi PNL, a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a întârzia acest proiect. Birocraţia s-a îmbinat cu dezinteresul, oportunismul şi prostia, toate conjugate punând serioase probleme constructorului american. Autorizaţiile au fost date cu întârziere, proiectul pentru unele tronsoane nu este gata nici până în ziua de azi, iar exproprierile nu s-au facut în totalitate, datorită speculei cu terenuri la care au recurs grupurile de interese ale diferiţilor politicieni. Reprezentanţii Bechtel au anunţat în repetate rânduri că sunt nevoiţi să amâne lucrări datorită situaţiei neclare a terenurilor şi a colaborării dificile cu autorităţile române.
Deşi construcţia unei autostrăzi presupune foarte multe tipuri de lucrări, nu doar simple asfaltări, politicienii populişti aflaţi acum la putere s-au folosit de lipsa unor tronsoane finalizate integral pentru a justifica plata cu întârziere a lucrărilor. În fapt, întârzierile s-au datorat în cea mai mare măsură tot autorităţilor, iar penalităţile de întârziere le plăteşte contribuabilul. Atât oportuniştii din structurile administrative cât şi compania americană nu au nimic de pierdut dacă există întârzieri, singurul care pierde atât direct cât şi colateral este românul de rând. O autostradă înseamnă mult mai mult decât un simplu coridor de circulaţie; un astfel de proiect aduce investiţii, turişti, notorietate şi bunăstare zonelor limitrofe Ardealului, ca regiune, dar şi întregii ţări. Dacă ar fi cuantificate şi oportunităţile ratate prin întârzierea finalizării acestui proiect, pierderile României ar fi mult mai mari.
În prezent, pe şantierele Bechtel lucrează 2400 de români şi câteva sute de turci de la compania parteneră, Enka. Au existat mari probleme în găsirea personalului calificat, deşi salariile erau rezonabile şi a existat o campanie masivă de recrutare, chiar cu târguri de joburi în domeniu. Mulţi români calificaţi lucrează însă în străinătate, iar autorităţile s-au implicat foarte puţin în reconversia profesională a şomerilor, plasarea tinerilor absolvenţi de şcoli profesionale sau protecţia muncitorilor angajaţi la compania americană. Creşterea numărului de muncitori străini implicaţi în acest proiect trebuie să reprezinte un semnal de alarmă pentru instituţiile româneşti, indicând clar deficienţe majore în sistemul nostru educaţional şi administrativ. Social-democraţii nu pot rămâne indiferenţi în această chestiune!
Autostrada Braşov-Borş are o importanţă vitală pentru Ardeal, iar PSD trebuie să susţină energic acest proiect, având în vedere că a fost semnat în perioada guvernării sale, ca apoi să fie denaturat şi tergiversat de către noua putere, în dauna interesului naţional. Şi ceilalţi politicieni din Transilvania – şi mai ales din Cluj – ar trebui să contribuie la finalizarea cât mai rapidă a acestei autostrăzi. Nu este normal ca doar maghiarii să susţină acest proiect indiferent de circumstanţe, iar pentru politicienii români, cum este domnul Emil Boc, sunt mai importante interesele politice de moment decât dezvoltarea ţării pe termen lung!

Avarvarei Adrian

Social-democraţia redevine speranţa cetăţenilor români

După un deceniu şi jumătate de tranziţie post-comunistă, scena politică românească şi-a validat aproape toţi protagoniştii. Două curente domină viaţa parlamentară în România: social-democraţia şi liberalismul. Acestora li se adaugă şi o componentă populară, care încă nu şi-a finalizat procesul de definire a propriei identităţi doctrinare, oscilând între social-democraţie şi liberalism.
În aceste condiţii, singurul partid reprezentant al stângii româneşti rămâne Partidul Social Democrat. Pilonii pe care se sprijină social-democraţia sunt: libertatea, egalitatea de şanse, justiţia socială şi solidaritatea. În jurul acestor principii se construiesc strategiile şi programul politic al PSD.
Astăzi, când principiile liberalismului şi ale neo-conservatorismului au intrat în criză de credibilitate, oamenii de pe tot globul se întorc spre social-democraţie. Aceasta le dă un confort mai mare în contextul crizei economice internaţionale, care se anunţă a se extinde.
Principalele puncte slabe ale celor de dreapta a fost ignorarea problemelor celor mulţi. Gândind în avans iluzorii scenarii de dezvoltare a societăţii în care trăiau, ei au neglijat ceea ce conta cel mai mult: problemele şi nevoile zilnice ale oamenilor obişnuiţi. Social-democraţii au în vedere tocmai aceste chestiuni. Viitorul, fără un sistem de învăţământ eficient şi deschis spre mase, fără un sistem de sănătate accesibil, fără un sistem de protecţie socială activă, nu poate fi decât unul sumbru.
Criza economică internaţională, care mocnea de câţiva ani, a izbucnit în această toamnă şi pare să se extindă ca un bumerang. Până şi unii lideri europeni, cunoscuţi pentru opţiunile lor de dreapta, şi-au reconsiderat poziţia, recurgând la măsuri de protecţie socială.
În România, aceste unde ale recesiunii economice se fac tot mai simţite, în ciuda încurajărilor pe care încearcă să le transmită, tardiv, cei care gestionează politicile economice ale ţării.
Programul pe care Partidul Social Democrat îl propune pentru următorii ani, conţine numeroase proiecte ambiţioase, care vor putea fi realizate doar printr-o concentrare a eforturilor spre promovarea interesului de ţară, iar nu a celui personal. În perioada următoare vor fi necesare măsuri de atragere a forţei de muncă, de formare a tinerilor pentru a fi apţi să răspundă cerinţelor pieţei, iniţiative de incluziune socială a persoanelor defavorizate, de dezvoltare a sistemului de sănătate pentru a fi accesibil tuturor plătitorilor de impozite, precum şi de dezvoltare a acelor sectoare economice care au fost neglijate în ultimii ani. Pe scurt, este nevoie de o muncă permanentă pentru a recupera restanţele din ultimii patru ani, pentru ca România să poată să continue procesul integrării europene.

Alexandrescu Mihai

Instruire politică la malul mării

În perioada 12-14 septembrie 2008, s-a desfăşurat, la Mamaia, Şcoala Politică de Vară a TSD. Temele de dezbatere ale primei zile a şcolii politice au fost „Strategii PSD/Este PSD alternativa din 2008?” şi „Votul uninominal”. La deschidere au fost prezenţi: Adrian Năstase, Victor Ponta, Liviu Dragnea şi, Primarul Constanţei, Radu Mazăre. În cadrul evenimentului, tinerii social-democraţi le-au propus seniorilor un amplu program pentru o viitoare guvernare de centru-stânga. Programul TSD include, printre altele, reînfiinţarea Ministerului Tineretului şi Sportului, revigorarea activităţilor culturale pentru copii şi tineret, reabilitarea taberelor şcolare şi adaptarea lor la standardele UE, reabilitarea bazelor sportive pentru sportul de masă, creşterea numărului de burse sociale de stat pentru elevii şi studenţii din familiile cu venituri mici, până la finalizarea studiilor, construirea a opt centre de tineret, în cele opt regiuni de dezvoltare, înfiinţarea de Centre de Excelenţă, instituţii regionale, cu personaliate juridică, subordonate administraţiei centrale în domeniul tineretului, care să cuantifice şi să rezolve probleme specifice tinerilor.Propunerile tinerilor au primit susţinere din parte seniorilor PSD. Liviu Dragnea a anunţat, că în cazul în care PSD va forma Guvernul, Ministerul Tineretului va fi condus de către tinerii social-democraţi.
Adrian Năstase a declarat, vineri, la Mamaia că, în siutuaţia în care PSD nu reuşeşte să alcătuiască singur Guvernul, o alianţă cu PNL ar fi mai posibilă, decât una cu PD-L. Iar despre rolul pe care îl are UDMR în Guvern, fostul premier i-a caracterizat pe maghiari drept „un bonus pentru cei care reuşesc să facă Guvernul”.
Întâlnirea a continuat a doua zi, când junii PSD au dezbătut teme precum, strategii de campanie, social-democraţia în Europa şi previzionarea rezultatelor votului uninominal. Printre invitaţi s-au numărat: sociologul Marius Pieleanu, Ecaterina Andronescu, Bogdan Niculescu Duvăz, Gabi Oprea, Miron Mitrea, Ana Birchall, Adrian Severin şi Lavinia Şandru.
Miron Mitrea le-a vorbit tinerilor social-democraţi despre provocările votului uninominal şi despre modul cum trebuie abordată o campanie electorală. Mitrea a susţinut că schimbarea introdusă de noul tip de vot este o combinaţie între votul proporţional, care s-a păstrat, şi desemnarea uninominală în colegii. Şeful de campanie a PSD a recunoscut că uninominalul este “un pas înainte” pentru PSD şi cu atitudine ironică, a lansat atacuri la actualii guvernanţi cât şi la adresa adversarului politic numit PD-L.
Ecaterina Andronescu a vorbit despre importanţa echipei în campanie şi a actorilor principali ai unui proces electoral. A subliniat faptul că trebuie să avem responsabilitatea vorbelor şi a faptelor. Adrian Severin a vorit despre rolul stângii în România, dar şi în Europa. Ana Birchall a vorbit despre modele de succes, şi anume: modelul suedez, pentru polticile sociale pe care le promovează, şi modelul britanic, pentru progresul economic, social.
Vicepreşedintele Partidului Iniţiativa Naţională, Lavinia Şandru, a demascat modul manipulativ şi şantajist care a caracterizat campania electorală din 2004 a PD-ului de atunci, când Băsescu şi Stolojan au vândut lacrimi în schimbul voturilor.
Seara s-a încheiat la clubul Gosip din Mamaia, unde a avut loc „Che Guevara Party”. Aici, tinerii s-au delectat urmărind concursul de Miss TSD, câştigat de Alice Galai, şi s-au distrat, până-n zori, alături de liderii Mircea Geoană, Liviu Dragnea, Radu Mazare Nicu Bănicioiu şi Robert Negouţă
În ultima zi, Biblioteca Judeţeană din Constanţa a găzduit lansarea ofertei PSD pentru tineri, în prezenţa lui Mircea Geoană, Nicu Bănicioiu, Radu Mazăre, Liviu Dragnea, Cătălin Nechifor şi Răzvan Bobeanu.
Radu Mazăre a promovat duminică “politica cu cască“, o politică ce trebuie să încurajeze construcţia în România. La începutul discursului său, le-a vorbit tinerilor şi despre faptul că, presa şi televizunea nu preiau de obicei lucrurile bune şi frumoase. Primarul Constanţei a prezentat programul social privind construirea a 10.000 de locuinţe ieftine pentru familiile tinere, şi a făcut apel pentru lansarea programului la nivel naţional. Sala s-a amuzat când Mazăre a declarat că “umblu cu maşini decapotabile, în cluburi, cu gagici, dar nu contează, că am facut treabă”.
Mircea Geoană a lansat un atac dur la adresa actualei guvernări şi a dreptei din România, despre care a spus că acum trebuie “puşi la colţ” deoarece s-au folosit de instituţiile statului ca pe nişte jucării pentru a se certa între ei. Preşedintele PSD a mai afirmat că, guvernele de dreapta pe care le-a avut România au sărăcit ţara şi au secătuit resursele acesteia pe baza principiului “după noi, potopul”. El i-a îndemnat pe tinerii din partid să se implice în realizarea visului românesc, pentru a scăpa ţara de unul dintre cele mai mari blesteme: migraţia tinerei generaţii. În încheiere, Mircea Geoană a declarat că România nu mai are resurse şi doar o guvernare social democrată poate oferi o viaţă europeană ţării.

Iuonaş Alina,

corespondent TSD Arad

PSD Cluj – punct şi de la capăt

Nu cu mult timp în urmă asistam emoţionaţi la investirea în funcţia de preşedinte PSD Cluj a senatorului Vasile Dâncu. De atunci şi până azi, deşi a trecut o perioadă scurtă de vreme, s-au produs multe evenimente, în special nedorite. Unul dintre principalele momente ale acestei veri politice a fost retragerea “Grupului de la Cluj” din prima linie de conducere a social democraţiei româneşti, lucru care a împuternicit organizarea unei Conferinţe Extraordinare a PSD Cluj cu scopul de a găsi o nouă formulă executivă la nivel judeţean.
Astfel, Biroul Permanent Judeţean a Partidului Social Democrat Cluj a rezervat ziua de joi, 17.07.2008, pentru desemnarea unei noi echipe de conducere. Sala Europa a Casei de Cultură a Studenţilor din Cluj-Napoca a găzduit evenimentul la care au participat peste 200 de delegaţi, invitaţi şi simpatizanţi ai formaţiunii politice.
După dizolvarea conducerii social democraţilor clujeni, survenite cu ceva timp în urmă, şedinţa urma să fie condusă de Cristian Diaconescu, desemnat de centru coordonator al organizaţiei ardelene, însă acesta a lipsit de la eveniment din motive personale. Pe lista absenţilor motivaţi s-au regăsit atât Vasile Dâncu cât şi Vasile Puşcaş, ambii fiind plecaţi din ţară.
Lucrările au fost coordonate de Sorin Bota, secretar executiv organizatoric al PSD la nivel naţional şi fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor, care a prezentat candidaţii pentru funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene - Vasile Soporan – deputat PSD, Valentin Cuibus – fostul preşedinte executiv PSD Cluj, şi Cristian Ţucra – simplu membru de partid şi reprezentant al ONG-ului disident “Cafeneaua Politică”.
În discursul său, Vasile Soporan şi-a transmis dorinţa “ca aceastã conferinţã sã nu fi avut loc. Aş fi vrut ca Ioan Rus, Vasile Puşcaş şi Vasile Dîncu sã fie alãturi de noi în conducere, la nivel judeţean şi naţional. Aş fi vrut ca rezultatul nostru sã fi fost altul. Nu am reuşit. Organizaţia Cluj va continua şi în aceastã formulã modernizarea şi reforma PSD. Linia care a dat identitate organizaţiei judeţene va fi continuatã” şi a subliniat continuarea concepţiilor întemeiate de “Grupul de la Cluj”.
Vasile Soporan şi-a propus, pentru alegerile generale, repetarea rezultatului din 2004, adică obţinerea a trei mandate de deputat şi a unuia de senator. În acest scop, a promis că va reorganiza partidul pe cele 14 colegii uninominale – “Vreau să vă asigur că împreună vom realiza proiectele şi gândurile pe care le avem cu toţi. Vă promit că de acum înainte vom avea o singură organizaţie judeţeană a partidului şi nu una judeţeană şi mai multe locale. Voi face tot posibilul pentru a crea o echipă care, în toamnă, să obţină rezultate la fel de bune ca şi în 2004”. Cât despre modul de selecţie a candidaţilor pentru Parlamentul României, deputatul a susţinut în încheiere că “având în vedere modalitatea de alegere a parlamentarilor, se schimbã filosofia: voi coborî activitatea de la nivel judeţean la nivelul colegiilor, unde vor fi consilii ale partidului care îşi vor decide şi vota candidaţii”.
Locul la microfon i-a fost luat de Valentin Cuibus care a subliniat cele trei motive care au condus la organizarea unei conferinţe extraordinare - “Trei cauze majore au dus la acest moment dificil pentru organizaţia noastră. Prima – rezultatul de la alegerile locale, diferit faţă de ce ne-am dorit noi. A doua cauză nu e la fel de obiectivă şi este externă: decizia de la Mamaia a Comitetului Executiv de dizolvare a conducerii organizaţiei, care nu este clară şi e discutabilă. Iar a treia cauză majoră - demisiile lui Rus, Dâncu şi Puşcaş”. De asemenea, şi Valentin Cuibus a promis că “vom vorbi în continuare despre descentralizare, vom vorbi despre particularităţile electoratului clujean şi ardelean. Este importantă şi o prezenţă mai agresivă faţă de puterea portocalie de la Cluj” dovedind că îmbrăţişează principiile “Grupului”.
Cristian Ţucra, fostul lider al Organizaţiei clujene de Tineret a PSD în perioada Grigore Zanc, s-a rezumat să aducă critici conducerii judeţene dizolvată - “Dupã mulţi ani, asistăm la o premieră, a apărut competiţia. Este poate începutul democratizării organizaţiei. Cred că organizaţia noastră judeţeană a dat dovadă de o socializare politică formală, la nivelul jocurilor de cabinet. A lipsit comunicarea directă şi permanentă cu oamenii” a încheiat candidatul.
În urma discursurilor, cei 140 de delegaţi au acordat 69 de voturi lui Vasile Soporan, 57 lui Valentin Cuibus şi 6 l-au ales pe Cristian Ţucra, în timp ce 8 buletine de vot au fost anulate.
Ţinând cont de competiţia strânsă între cei doi candidaţi, noul preşedinte PSD Cluj, Vasile Soporan i-a propus lui Valentin Cuibus să se alăture echipei de conducere în calitate de preşedinte executiv. Acesta a refuzat, menţionând că-şi va continua activitatea în partid şi în Consiliul Judeţean Cluj.
Invitatul de onoare al evenimentului, Ioan Rus a dezlegat misterul conflictului dintre Cluj şi centru. “Rezultatele de la Cluj nu justificau dizolvarea. A fost o luptă împotriva noastră şi punct. Decizia a fost gratuită, inoportună şi contraproductivă. Probabil şi noi, fiind preocupaţi de lucruri mari, de idei pentru social-democraţia din Transilvania, am scăpat din vedere unele lucruri La un alt partid nu ne ducem niciodată. Este o poveste lansată de duşmanii noştri că vom pleca. Grupul de la Cluj rămâne în acest partid atât timp cât vom considera că în interiorul partidului vom putea să ne exprimăm un punct de vedere. A fost o etapă, s-a încheiat, nu privim înapoi cu mânie”. Fostul vicepreşedinte al PSD a subliniat că va activa în Institutul Social Democrat din Transilvania, care va beneficia de un program similar cu alte fundaţii mari din Europa. Totodată acesta, în calitate de administrator al clubului de handbal masculin “U” Transilvania, a lansat o invitaţie celor prezenţi în sală - “vă invit să vă luaţi bilete pentru o finală europeană ce va avea loc în 2012 la Cluj”, a încheiat Rus.
Cunoscut de colegi ca un om pragmatic, serios şi chiar incomod, uneori, Ştefan Dimitriu a replicat dur la atitudinea lui Vasile Dâncu de a expune organizaţia la un risc numit “Grupul de la Cluj”. “În istoria ultimilor cinci ani de zile, puţini au reuşit să înţeleagă conceptul “Grupului de la Cluj”, lansat de cei trei colegi ai noştri. Acesta trebuia să aibă nevoie de un hibrid, de o schimbare, de un început, iar acesta a fost plecarea preşedintelui organizaţiei municipale, Ştefan Dimitriu. Atunci nu am înţeles de ce trebuie sã plec eu şi să vină Remus Lãpuşan. (...). Nu am crezut ca răspunsurile lui Vasile Dîncu sã fie necesare ca replică în raport cu Bucureştiul, când reprezenta organizaţia. Probabil, înţelepciunea nu a avut-o tot timpul la dumnealui, în acele zile.” El a apreciat cã liderul “Grupului de la Cluj”, Ioan Rus, a căzut victima propriului demers de a reforma partidul. “Orice revoluţie îşi mănâncã copii. Ioar Rus a fost mâncat de ce a dorit sã facă din partid. Poate că nici dânsul nu putea să prevadă ce se va întâmpla în partid pânã în 2020” a concluzionat Dimitriu.
Revenind la alegeri interne, funcţia de preşedinte executiv s-a disputat între Alexandru Cordoş şi chirurgul Iosif Zăgrean. Iniţial, pentru acest post şi-a depus candidatura şi Sorin Bota, care s-a răzgândit ulterior, în schimbul unei poziţii de vicepreşedinte. Calitatea de preşedinte executiv a fost ocupată de Alexandru Cordoş, iar cea de trezorier a revenit consilierului judeţean Dan Canta, singurul candidat, de-altfel, la această funcţie.
Pentru vicepreşedinte şi-au anunţat candidatura 19 persoane, care vor concura pentru cele 12 astfel de funcţii. Astfel, pentru cele 12 fotolii de vicepreşedinţi ai PSD şi-au depus candidaturile: Ştefan Dimitriu, Ivan Ilarie, Sorin Platon, Silviu Corpodean, Remus Lăpuşan, Claudia Anastase, Cornel Itu, Lucia Suciu, Traian Florinel Cuc, Ruxan Roşca, Ioan T. Rus, Ioan Vuşcan, Viorel Timoce, Laura Pop, Mihaela Rozor, Sorin Bota, Alexandru Apahidean, Gabriel Oniga şi Augustin Baciu. Cei care nu au întrunit număul de voturi necesar pentru funcţia de vicepreşedinte sunt Sorin Platon, Ruxan Roşca, Ioan T. Rus, Gabriel Oniga şi Augustin Baciu. Funcţia de secretar executiv a fost disputată între actualul titular Liviu Medrea, consilier judeţean, care în cele din urmă a fost reconfirmat pe acest post, şi de Silviu Corpodean, directorul Casei de Cultură a Studenţilor Cluj-Napoca.
Contactat de ziarul local, Ziua de Cluj, preşedintele PSD, Mircea Geoană, s-a arătat optimist pentru alegerile din PSD Cluj. “Ieri a fost conferinţa, salut rezultatul ei, Vasile Soporan este un coleg de foarte bună calitate, un om serios, un om cu foarte bună reputaţie publică şi sunt convins că va conduce organizaţia noastră în condiţii foarte bune către un scor cât mai bun la alegerile parlamentare. (...)
Eu le recomand să continue ideile legate de câştigarea alegerilor şi să continue să creadă în ceea ce reprezintă idealul nostru comun. Indiferent de discuţii şi dispute, avem un ideal comun, acela de a continua să modernizăm PSD, acela de a transforma PSD într-un partid social-democrat modern şi european. Din păcate, acest efort, de foarte multe ori, a fost tradus şi simplificat, chiar de către presă, într-un război între persoane, în luptă pentru putere”, a declarat Geoană.
Aceeaşi sursă menţionează că noul lider al PSD Cluj s-a întâlnit cu Mircea Geoană a doua zi. “I-am explicat că la Cluj există o nemulţumire legată de decizia Comitetului Executiv de la Constanţa (când s-a decis dizolvarea conducerii PSD Cluj) şi că este nevoie de o colaborare care să fie benefică şi organizaţiei noastre, şi structurii centrale, dar care să ţină cont de specificitatea filialei noastre, unde sunt lideri naţionali importanţi. I-am spus preşedintelui partidului că voi avea o colaborare foarte bună cu Ioan Rus şi cu ceilalţi lideri de la Cluj”, a precizat Vasile Soporan.
De menţionat este faptul că noul preşedinte a PSD Cluj, a făcut apel la o echipă unită în vederea alegerilor care urmează, afirmând ca este dispus la o colaborare strânsă cu organizţia de tineret. Daca va fi aşa, ne vom asigura în timp, ceea ce este cert până atunci, e faptul că alegerile se apropie, iar motivaţia şi implicarea fiecaruia dintre noi contează în obţinerea unui rezultat onorabil.

Milăşan Flavius

Despre cum să NU organizezi o tabără de vară marca ECOSY

ECOSY (Young European Socialist) este o organizaţie politică de tineret care militează pentru valorile social democraţiei, contribuie la crearea unui continent european democratic, apără interesele tinerilor din spaţiul european, luptă pentru integrarea organizaţiilor membre la nivel european şi promovează statutul de cetăţean european printre tineri progresişti din Europa. ECOSY lucrează îndeaproape cu Uniunea Internaţională a Tinerilor Socialişti (IUSY), Mişcarea Internaţională Falcon – Educaţie Internaţională Socialistă (IFM-SEI) şi este membră a Forumului European pentru Tineret (YFJ). Young European Socialist este organizaţia de tineret a Partidului Socialiştilor Europeni (PES) şi este formată din tinerii socialişti, laburişti şi social-democraţi din Uniunea Europeană, Europa Centrală şi de Est şi ţările mediteraneene.
În fiecare an, sub blazonul ECOSY, mii de tineri promotori ai valorilor democratice de stânga din Europa, se adună pentru a socializa şi învăţa din experienţa celuilat, dar şi pentru a se recreea prin distracţie.
Anul acesta delegaţii TSD România au trăit o experienţa dezamăgitoare la cea de-a noua ediţie a festivalului ECOSY, organizat de Mouvement des Jeunes Socialistes (MJS), desfăşurat în localitatea Carpentras din Franţa în perioada 25-31 iulie 2008
Totul a început marţi, 22 iulie 2008 când membrii delegaţiei TSD Cluj-Napoca s-au întâlnit cu colegii din Galaţi, în Autogara Beta II din Sebeş, cu scopul de a traversa continentul împreună spre destinaţia finală.
Ajunşi în autogara din Sebeş speram să stăm maxim două ore şi apoi să ne urcăm în autocar... dar, cum niciodată socoteala de acasă nu prea dă rezultate cu cea din târg, aşteptarea noastră a durat aproximativ cinci ore. Cu frig, cu ploaie şi vreme urâtă, cu haz de necaz, am urcat în sfârşit în autocarul ce avea să ne devină casă pentru câteva zile. Urcarea noastră nu a fost prea plăcută pentru cei care se aflau deja în autocar deoarece le-am făcut câteva dedicaţii muzicale nu prea plăcute pentru a le mulţumi că ne-au lăsat să aşteptăm, însă, până la urmă, căldura ne-a potolit şi am adormit cu toţii.
Am trecut prin vamă fără probleme undeva între 6 şi 7 dimineaţa, am traversat Ungaria şi Austria cu mici opriri şi am intrat în Italia, mult râvnita ţară de către compatrioţii noştri.
Seara am ajuns în Veneţia (principalul oraş al regiunii Veneto şi al Italiei nord-orientale) unde am staţionat peste noapte şi am stat şi a doua zi. Piaţa şi Bazilica San Marco, Palatul Ducal, Podul Rialto, frumuseţea măştilor şi a pietrelor de Murano, plimbarea cu vaporaşul printre tradiţionalele gondole veneţiene sunt doar câteva din lucrurile ce m-au fascinat, mi-au încântat privirea şi mi-au liniştit trupul istovit de căldură şi drum lung.
Ora 17.00 a reprezentat îmbarcarea către Carpentras – Franţa, unde am ajuns pe la ora 7 dimineaţa, fiind printre primele delegaţii ajunse la „finish line”. Carpentras este un oraş în sudul Franţei, sub-prefectură a departamentului Vaucluse în regiunea Provence-Alpi-Coasta de Azur. Este un oraş mic, curat şi plin de flori.
Ajunşi în camp aveam să remarcăm primele semne de dezorganizare şi haos de care dădeau dovadă gazdele. Corturile în care urma să ne cazăm erau amplasate pe un hipodrom aflat la vreo 4 kilometri de oraş, iar primii prieteni care ne-au ţinut companie au fost câţiva cai şi o armată de lăcuste preocupate parcă de invazie.
Un miros puternic de resturi digerate de cai ne îndemna să păcătuim verbal la adresa francezilor şi să-i blestemăm în cel mai original stil românesc, însă, pe parcursul şederii noastre acolo, le-am mulţumit ironic acestora pentru distanţa pe care o păstrau ei faţă de spaţiul rezervat campingului. Ca şi cum „parfumul franţuzesc”, împrăştiat pe hipodrom nu ne tăia îndeajuns respiraţia, au urmat să dea în clocot toaletele ecologice expuse la soarele puternic de câmpie. Condiţiile de supravieţuire umană au fost depăşite odată ce duşurle cu apă rece au fost sigilate după două zile de „festival”. Apa potabilă avea să devină un lux, deoarece exista un singur robinet la care se formau cozi uriaşe, iar pentru un pahar de apă rece stăteai şi 40 de minute la rând.
În cazul în care nu mureai de sete stând la coada, aveai „norocul” să primeşti mâncare din mâinile nespălate ale organizatorilor. Desigur mâncarea servită trebuia să fie caldă, însă bazându-se pe puterea de încălzire a soarelui, gazdele o serveau rece. Cu stomacul gol şi mâncare-n gât, aveai de ales între a cuceri spaţiu la coada robinetului sau să-ţi goleşti buzunarele de 25 de euro pentru a achiziţiona un carneţel cu bonuri, care automat te aruncau în lumea VIP-urilor locale şi-ţi permiteau să umbli la mână cu un suc, bere, apă minerală, apă plată, etc., umplând tabara de invidie. Singurul lucru cu care te consolai în acele momente era un telefon acasa, o poza cu prietenii, însă după ce te lăsau bateriile la aparatele electronice, începea o adevărată luptă cu colegii pentru a-ţi putea încărca telefonul, camera video, aparatul foto, la singurul cablu electric din hipodrom.
Şi pentru că nu ne-am dus acolo doar în vacanţă, ne-am arătat preocupaţi de seminariile şi traninngurile organizate pe diverse teme interesante şi de actualitate. Însă, spre surpriza noastră, aveam de ales între a potoli foamea sau a obosi creierul, deoarece masa era servită în acelaşi timp ce se desfăşurau dezbaterile. Desigur, nu poţi gândi cu stomacul gol, aşa că am ales prima variantă.
Privind neputincioşi la condiţiile din „lagărul de concentrare”, sistemul de conservare uman ne-a determinat să mergem câţiva kilometri pentru a întâlni civilizaţiane – mâncare comestibilă şi duşuri cu apă caldă. Unii, precum italienii, au reuşit să „evadeze” după două zile de agonie din camp, în timp ce nemţii au intervenit în organizare şi ne-au adus o picătură de linişte şi o schiţă de zâmbet optimist în colţul gurii.
În cele din urmă am combinat necesitatea cu amuzamentul şi ne-am resemnat ignorând lipsurile din campus, iar în semn de protest faţă de organizatori am părăsit tabăra, împreună cu delegaţia austriacă, cu două zile înainte de închiderea oficială.
Trecând peste deziluzii, evenimentul mi-a oferit cunoştinţe şi experienţe noi, prietenii, distracţie la piscină, o zi de plimbare la Avignon, unde am avut ocazia să vizitez Muzeul Papilor, celebrul Pod din Avignon, Festivalul de teatru de la Avignon.
Întoarcerea a însemnat o zi de plajă în oraşul, numărul doi ca mărime în Franţa şi cu un port vechi de 2600 de ani, Marsilia. Am combinat o bălăceală pe cinste în Marea Mediterană cu o zi petrecută în Verona – oraşul celor mai cunoscuţi îndrăgostiţi Romeo şi Julieta. Am rămas surprinsă să aud cât de mult se vorbeşte româneşte în Italia şi cât de mulţi conaţionali am întâlnit în aventura noastră.
După un voiaj de nouă zile am pus piciorul din nou pe pământ românesc. Cu toate că infrastructura europeană ne-a impresionat prin modul rapid de parcurgere a distanţelor mari, m-am simţit bucuroasă să regăsesc gropile noastre şi murdăria din anumite locuri. Am observat că mizeria, dezorganizarea şi superficialitatea nu este caracteristică doar românilor, însă aici e a noastră, e românească, şi orice ar zice lumea tot aici e mai bine cu bune şi rele.
Închei prin a reaminti că orice pădure are uscătura ei, iar aceată experienţă mi-a dovedit că România nu e deloc uscătura Europei!

Stroia Alexandra