TSD CLUJ-NAPOCA - VOLUNTARI LA HABITAT PENTRU UMANITATE

Se spune că, într-o viaţă un om trebuie să planteze un pom, să construiască o casă şi să facă un copil. Deşi nu am plantat încă pomi, iar copiii vor veni probabil mai târziu, putem bifa că am muncit şi am pus fundaţia unei case. De fapt, am desfăcut cofragul unei fundaţii pe care, în viitor, se va ridica un bloc de 8 apartamente pe şantierul Habitat pentru Umanitate Cluj-Napoca.
Cât despre Fundaţia Habitat for Humanity (Habitat pentru Umanitate) se ştie că este o mişcare creştin-ecumenică, non-profit, dedicată eliminării condiţiilor improprii de locuit şi lipsei de adăpost din întreaga lume. Fundaţia urmăreşte să creeze adăposturi în condiţii adecvate şi accesibile, în raportul preţ-calitate, şi să atragă atenţia că acţiunea cu care se ocupă reprezintă o problemă de conştiinţă şi de acţiune. Habitat pentru Umanitate a apărut în baza convingerilor că fiecare bărbat, femeie şi copil trebuie să aibă un loc simplu, decent şi accesibil, ca preţ, în care să locuiască în siguranţă şi în demnitate. Prin munca voluntarilor şi prin donaţii, aceasta construieşte case simple, decente şi accesibile ca preţ, împreună cu familiile ce locuiesc în condiţii sărăcăcioase sau care nu au în proprietate o locuinţă. Aceste case sunt apoi vândute în rate lunare, pe o perioadă îndelungată de timp, fără profit şi fără dobândă. Toţi banii care se întorc la Habitat sunt folosiţi pentru construcţia de noi şi noi case. Mai mult de 600 de familii nevoiaşe din România au beneficiat de sprijinul Fundaţiei Habitat pentru Umanitate. Activitatea Fundaţiei se regăseşte în zone precum Beiuş, Cluj, Piteşti, Rădăuţi, Craiova, Comăneşti şi Cumpăna.
În data 16 iunie 2007 o parte a echipei TSD Cluj-Napoca a devenit voluntar pe şantierul Habitat pentru Umanitate din Cluj-Napoca de pe strada Nădăşel. Ajunşi acolo ne-a fost prezentat şantierul şi ne-au fost arătate câteva case, unele în construcţie, altele finalizate deja.
Apoi ne-am pus pe treabă... Unii mai cu îndârjire, alţii mai cu teamă, încet încet am început să scoatem cofragul ce a ţinut fundaţia pentru un bloc de 8 apartamente. Echipa TSD prezentă la faţa locului, s-a împărţit rapid în echipe de lucru, iar o echipă a desfăcut lemnele de pe ciment, în timp ce cealaltă , a scos cuiele din ele şi apoi le-au transportat la locul amenajat pentru acestea. Fiecare TSD-ist a pus umărul la muncă şi a ascultat cu atenţie îndrumările şefului de şantier. Scopul vizitei a fost ca, după terminărea zilei de muncă, amprenta asudată a TSD Cluj-Napoca să rămână imprimată pe şantier. La sfârşit, am fost mândrii de rezultatul ce l-am lăsat în urmă şi am fost mulţumiţi de aprecierile celor de la Habitat pentru Umanitate!
Dacă vreţi, pot spune că a fost altfel de a face politică (cum spunea şi Ancuţa Abrudan într-unul din materialele video realizate de emisiunea NCN Cluj-Napoca.) şi poate data viitoare ni se vor alătura atât seniori PSD, cât şi alţi tineri de la celelalte partide. Poate, dacă punem cu toţii mâna la construirea şi reconstruirea României, se va naşte un nou capitol de politică modernă, lipsită de certuri, scandale şi atacuri la persoane şi ideologii. Atunci vom demonstra că politica înseamnă şi altceva decât interese proprii.

Alexandra Stroia

Contemplare de ultimă oră

Toamna aceasta, pe vechile plaiuri mioritice, se numără euro-bobocii. După un an de erodări, lamentări, frământări şi amânări se apropie şi data la care românii vor fi chemaţi la urne pentru desemnarea propriilor reprezentanţi, în cadrul legislativului european.
Scrutinul din 25 noiembrie va fi precedat, în mod normal, de o campanie de promovare a candidaţilor propuşi de forţele politice autohtone, şi, având în vedere că este primul proces electoral de acest gen ce se va desfăşura în Romania, ne-am fi aşteptat la o dezbatere încrâncenată asupra temelor, programelor şi ideilor europene. Asumpţie eronată deoarece, ca de obicei, ciolanul sigur de pe malurile Dâmboviţei, este îndeajuns de ispititor pentru a-l face pe cel de la Bruxelles mult prea iluzoriu şi lipsit de importanţă pentru “marile figuri politice contemporane”.
Aşa se face că, deşi cu o clauza de salvgardare respirând fatal în spatele guvernului, nimeni nu pare să se preocupe de soarta a 21 de milioane de oameni, care au ales să rămână în ţară crezând în mult promisul trai mai bun. Dar nu-i nimic că avem DNA, avem cartaboşi, pălincă, referendum, flotă şi multe alte subiecte intersante care cu siguranţă vor reuşi să compenseze lipsa de strategie politică, lipsa de programe care să atragă fonduri europene, izolarea şi gafele pe plan internaţional.
Dacă până la 1 ianuarie 2007 priveam, cu jind, la U.E şi doream cu ardoare să ne fie recunoscută vocaţia europeană după o jumatate de secol de renegare, odată integraţi, am inceput să ne războim pentru pielea ursului de la Bruxelles înainte de a reuşi să-i întindem acestuia, curse ingenioase pentru a-l atrage în pădurile noastre. Şi ca de obicei, mult invocatul interes naţional a devenit doar o sintagma vlăguită, servită zilnic spectatorilor de ştiri regizate.
M-am săturat să aud cuvântul reforma, m-am săturat să vad cum zilnic apare alt şi alt politician care se auto-proclamă erou salvator al naţiunii şi deţinător al adevărului suprem. Aş dori să văd coerenţa între legiferare şi corectitudinea aplicării legislaţei existente, dezbatere ideilor şi măcar un simulacru de justiţie independentă de politic.
Destul că s-au sacrificat deja două generaţii pentru implinirea exclusiva a intereselor personale ale foştilor nomenclaturişti, nu vreau ca şi copiii noştri să simtă acelaşi gust amar al unei tranziţii întârziate către un mai bine fantomatic. Din moment ce am fost înhămaţi, fără consultări, la jugul instituţional al Uniunii Europene, actorii principali de pe scena politică ar trebui, fie să înceapă să gândească european şi să-şi înfrâneze frustrările totalitariste, fie să facă un pas înapoi în umbra istorie.
Fiindcă goana după parvenire le-a orbit raţiunea (chiar şi pe aceea perfida pe care au avut-o) şi nu reuşesc să vadă că există, într-adevar, o interdependenţă între intersul Romaniei în cadrul U.E şi interesele lor de iluştrii afacerişti. Dacă ţara plăteste, vor plăti şi ei.
Iar dacă nici acum, în ultimul ceas, nu îşi autosuspendă inutilitatea de pe scena politică, ce nevoie mai avem de alegeri europene, ce nevoie mai avem de Parlament European ? Mai bine să ne închinăm cu toţii la Sfântul Traian şi să ne hrănim cu vorbele lui de duh, şi astfel, vom trăi feiciţi până la adânci bătrâneţi!

Andrei Nicolae

Susanne Kastner, faţă-n faţă cu politicienii clujeni de centru-stânga

Sediul municipal PSD a găzduit marţi, 16 octombrie a.c., dezbaterea ”Necesitatea unei social democraţii puternice în Europa”, în prezenţa d-nei Susanne Kastner, vicepreşedinte al Bundestagului, din parea social democraţilor germani. Alături de domnia sa, s-au aflat d-nul Ioan Rus, liderul PSD Cluj, d-nul Cristian Diaconescu, purtător de cuvânt PSD, şi membrii ai Fundaţiei Friedrich Ebert.
Programul vizitei la Cluj-Napoca a d-nei Susanne Kastner a cuprins o serie de dezbateri şi întâlniri cu reprezentanţi ai mediului universitar şi ai comunităţii de afaceri, dar şi cu activiştii politici de centru-stânga din oraş.
În discursul său, politicianul german, a reamintit auditoriului că social deomcraţii nemţi au susţinut aderarea României la Uniunea Europeană, în timp ce adversarii politici, de la CDU (conservatorii creştin democraţi), s-au opus acestui proces. De asemenea, cursul către Uniunea Europeană a fost stabilit de social democraţii români, cărora, pe ultima sută de metrii, li s-au furat laurii de Băsescu şi aliaţii săi.
Cât despre situaţia politică din ţara noastră, d-na Susanne Kastner, a declarat că lupta dintre partide dezavantajează combaterea corupţiei, lucru care ridică semne de întrebare în Europa. Dânsa a subliniat faptul că „România beneficiază de o democraţie stabilă”, iar pentru consolidarea acesteia, Preşedintele nu are dreptul să şifoneze imaginea unei decizii democratice – Parlamentul.
Neatinse nu au scapat nici problemele sociale ale ţărilor membre U.E. – pensiile prea mici, lipsa educaţiei şi a formării tinerilor în câmpul muncii, dependenţa tinerilor căsătoriţi faţă de părinţi. Sarcina pivot, pentru rezolvarea acestor chestiuni în România, revine PSD-ului, iar electoratul trebuie convins de necesitatea selectării viziunilor de stânga pentru Parlamentul European. Totodată, social democraţii români, au datoria să-şi aducă contribuţia la menţinerea păcii şi a securităţii în interiorul Uniunii Europene, care, de 50 de ani, nu s-a mai confruntat cu războaie, excepţie făcând doar confilctul din Kosovo.
D-na Sussane Kastner, a vorbit şi despre problemele imigranţilor şi a extracomunitarilor, unde s-a referit şi la problema românilor din peninsula italică. Acestă problemă este o reacţie a eşecului guvernărilor de pe întreg mapamond, iar Germania s-a confruntat cu o astfel de situaţie, când imigranţii turci n-au reuşit să fie acceptaţi de societatea occidentală deoarece nu cunoşteau limba. Ţinând cont că Italia, dar şi România, fac parte din structiura europeană, problema minorităţii române din peninsulă, trebuie rezolvată pe calea negocierii şi a amiabilităţii, cu atât mai mult cu cât scandalul s-a născut în câmpul forţei de muncă. Datorită acestor noi provocări, „ne dorim o Europă socială, nu una a liberului arbitru” iar Uniunea Europeană are nevoie de standarde sociale noi, de o castă socială, care să fie respectate cu stricteţe de toate statele europene membre.
În încheiere, domnia sa, a precizat că SPD-ul german nu a beneficiat neapărat de un secret al succesului reîntoarcerii la putere, după 16 ani de opoziţie. Pur şi simplu, electoratul s-a săturat de conservatorism, care nu reuşea să facă faţă noilor provocări, în timp ce, liderul SPD-ului s-a corelat foarte bine cu programul partidului propus pentru guvernare.


Pop Dragoş-Şerban

Tineretul Social Democrat Cluj-Napoca şi-a ales conducerea

În data de 26.06.2007, TSD Cluj-Napoca şi-a ales echipa de conducere pentru următorii doi ani. Preşedintele ”juniorilor” social-democraţi, la nivel de municipal, Gabriel Oniga şi-a păstrat postul, neavând niciun contracandidat care să-l înfrunte.
De la Conferinţa municipală TSD Cluj-Napoca, nu putea lipsi preşedintele organizaţiei judeţene a PSD Cluj, Ioan Rus, preşedintele Tineretului Social Democrat, deputatul Nicolae Banicioiu şi, vicepresedinţii PSD Cluj-Napoca, Ioan Vuşcan şi Alexandru Cordoş. Alături de social-democraţi au mai fost prezenţi în sală invitaţi şi lideri „juni” din PNL, PD, PNG şi PNTCD.
Liderul „Grupului de la Cluj”, Ioan Rus, s-a referit, la începutul evenimentului, la felul în care se face politică, pe căile negocierii şi a dialogului. A mai subliniat că în PSD încă există probleme, fapt pentru care clujenii vor avea în continuare o poziţie fermă, justificată de nevoia consolidării stângii politice. Gabriel Oniga şi cei trei vicepreşedinţi au fost aleşi în urma sesiunii de voturi exprimate unanim deschis în favoarea lor.
Deasemenea, noua echipă de conducere a prezentat partidului oferta de tineri pe care aceştia o propun pentru alegerile locale din 2008. În discursul lui Gabriel Oniga, s-a subliniat faptu că: „Etapa activităţii de lipit afişe a trecut, e momentul unor proiecte dinamice...”.
În acest moment, echipa de conducere a TSD Cluj-Napoca este compusă din preşedinte - Gabriel ONIGA, secretar - Alexandra STROIA, 3 vicepreşedinţi - Andrei NICOLAE, Lucia ŞTEAU , Dan TONCHIEVICI şi 16 membri - Alexandru POPA, Alina IUONAŞ, Bogdan MÎRDAN, Cristian ŢIBEA, Daniel RADU, Dragoş Şerban POP, Flaviu Adrian MIHALYI, Flavius MILÃSAN , Florin OROS, Ionuţ LÃNCRÃJAN, Izadora DUNCA, Mihai ALEXANDRESCU, Ovidiu COSTINAŞ, Radu COJOCARU, Sorin HUS, Vasile RUSCOVAN

Succes noii echipe care s-a format!

Flaviu Mihalyi

O nouă echipă, un nou început!

Vineri, 29 iunie 2007, a avut loc Conferinţa Municipală PSD Cluj-Napoca, în urma căreia, consilierul local Remus Lapuşan a fost reales în fruntea Organizaţiei locale a PSD Cluj-Napoca, fiind şi singurul candidat pentru această funcţie. Totodată, au fost realeşi vicepreşedinţii Vasile Puşcaş, Alexandru Cordoş, Gheorghe Vuşcan, Claudia Anastase, Marcel Wainblat, iar Ioan Bolovan şi Mircea Jorj se află la primul lor mandat ca vicelideri ai Organizaţiei locale. Cu acest prilej, PSD Cluj-Napoca a reiterat ideea că "PSD trebuie să-şi întărească identitatea de partid de stânga şi să-şi definească idealurile, ţinând cont de obiectivele social-democraţiei contemporane.” Organizaţia municipală a PSD Cluj-Napoca îşi afirmă apartenenţa identitară la familia stângii europene, continuând tradiţia social-democraţiei ardelene.(PRESAONLINE) La acest eveniment a fost prezent şi preşedintele PSD Cluj, domnul Ioan Rus. Pe durata conferinţei municipale s-a prezentat şi un raport privind activităţile PSD Cluj-Napoca, celor prezenţi la acest eveniment, precum şi un proiect pentru o administraţie europeană a municipiului Cluj-Napoca, un oraş cu „pretenţii” europene, conform primarului Boc. Liderii locali ai PSD Cluj au lăudat activitatea fostului consiliu municipal şi au criticat „viziunea” unor „domni” de la Bucureşti.
Cei peste 100 de delegaţi prezenţi, au ales si un nou consiliu municipal, format din 59 de membrii, care îşi vor asuma, pe deplin, responsabilitatea întocmirii unui plan local, marca PSD, pentru alegerile europarlamentare din toamnă, precum şi în vederea alegerilor locale şi parlamentare din 2008.
Votul acordat noului consiliu PSD Cluj-Napoca este un vot de încredere, care nu implică doar responsabilitate din partea celor aleşi, ci şi seriozitate, dorinţă de implicare, multă muncă, pasiune şi, nu în ultimul rând, profesionalism, toate acestea, cu scopul promovării valorilor şi a idealurilor social-democraţiei, la nivel local.

Flavius Milăşan

Lupu-şi schimbă părul, dar narăvul ba

PSD trece printr-o criză de grupare, asemănător cu PNL-ul, care la desprinderea unei aripi dizidente şi transformatoare a determinat valul PLD. Se cunoaşte faptul că, actualul preşedinte PSD, Mircea Geoană, a fost susţinut de "Grupul de la Cluj" -Ioan Rus, Vasile Puscaş şi Vasile Dâncu.
La mijlocul lunii iunie, un moment de neatenţie, ar fi putut să pună pe foc un scandal de proporţii, care ar fi degenerat într-o „clujană” social-democrată. Comitetul Executiv Judeţean al PSD Cluj s-a întrunit duminică pentru a lua o decizie asupra poziţiei ce ar trebui adoptată faţă de propunerea făcută de Marian Vanghelie, preşedintele PSD Bucureşti, din cauza atacurilor împotriva lui Geoană, şi cere excluderea, nu doar din funcţia de conducere din partid, ci chiar din PSD, a vicepreşedintelui social-democrat clujean,Vasile Dâncu. La întrunire, câţiva membri au propus ca întregul Comitet Executiv clujean să demisioneze în bloc, greşeală care ar fi generat o ruptură a Partidului Social Democrat în fracţiuni şi grupuri de interese. Vasile Dâncu a declarat, că membrii PSD Cluj vor să se facă o distincţie între ţigănie şi social-democraţie.
După părerea mea, adoptarea unei asemenea poziţii se datorează faptului că social-democraţii clujeni sunt dezamăgiţi de evoluţia pe care a luat-o propunerea de demitere a lui Vasile Dâncu din interiorul partidului, precum şi atitudinea domnului Mircea Geoană faţă de Referendumul pentru demiterea Preşedintelui Traian Băsescu. Adoptarea deciziei s-a lăsat aşteptată, întru-cât preşedintele PSD Cluj, Ioan Rus, a refuzat să supună la vot propunerea, una îndrăzneaţă şi demnă de un lider curajos şi pragmatic.
Cei 43 de membri ai Comitetului Executiv Judeţean al PSD Cluj, printre care se numără şi Vasile Dâncu, au decis să mai aştepte luarea unei hotărâri. Preşedintele PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, a solicitat conducerii partidului şi excluderea vicepreşedintelui PSD Victor Ponta. Cererea lui Vanghelie a fost criticată dur de liderii Grupului de la Cluj din PSD şi de tinerii social-democraţi care s-au revoltat, pe Internet, unde, cei peste 4500 de membri ai TSD din PSD au semnat o petiţie către conducerea centrală a partidului, în care se cere sancţionarea dură a preşedintelui organizaţiei de Bucureşti. TSD-iştii îşi manifestă astfel solidaritatea cu Victor Ponta şi Vasile Dâncu.
Nu mă hazardez să susţin că Ponta, Dâncu, "Grupul de la Cluj", cât şi alţi PSD-işti, sunt uşă de biserică, ci voi sugera că nu este benefic să se ajungă la o fractură social-democrată alături de oportuniştii şi machiavelicii din spatele lor. Acelora care nu au activitate în cadrul partidului le propun să se alfabetizeze înainte de alegerile din PSD pentru a nu fi delegaţi pe munţi de verzişori.
Se observă, că PSD şi ţara românească traversează o perioadă de vulgaritate şi minciuni sfruntate din partea alesului neamului. Inculţii mimează urechiind guvernul Tăriceanu, prin spiritul dictatorial al lui Băsescu şi dispreţul degenerator pentru schimbul culturii de la A la Z.

Flaviu Mihaliy

Îndemn la o viziune electorală

În pragul alegerilor europarlamentare, care vor avea loc în 25 noiembrie 2007, sondajele de opinie, cu tentă politică, au început să apară tot mai des în viaţa socială a românilor. Partidele conştientizează, de pe-acum, că rezultatul obţinut la alegerile din această toamnă, va rămâne aproximativ constant şi pentru urmatoarele alegerii. Chiar dacă românii vor merge la vot pentru desemnarea unor persoane care să reprezinte interesele naţionale la nivel european, pentru partidele politice miza, acestui scrutin, este mult mai mare. Datorită faptului că ne aşteaptă alegerile locale, urmate de cele generale şi cele prezidenţiale, trebuie să ne concentrăm cât mai bine asupra votului pentru Parlamentul European, în vederea obţinerii unui procentaj cât mai bun.
Dar cum putem convinge electoratul ca meritam votul lor?
Este o întrebare la care se găsesc uşor mai multe răspunsuri. Unii consideră că munca de birou aduce rezultatele dorite, în timp ce alţii mizează totul pe acţinui de gherilă. Mai există înca o categorie, care crede că apariţiile pe micul ecran constituie reţeta succesului. Eu cred că cea mai buna metoda de a obţine cât mai multe voturi este contactul direct între alegător şi omul politic, deoarece, în Romania, nu se votează doctrina, ci omul. În acest fel a reuşit şi Gigi Becali să-şi creeze un electorat destul de puternic, chiar dacă domeniul politic îl depăşeşte. PSD-ul trebuie să demonstreze că este în măsură să combine toate mijloacele posibile de obţinere a voturilor necesare pentru câştigarea acestui tur de scrutin, deoarece România trebuie să se scape de Bă-sexu.
Pe lângă aceste caii de câştigare a încrederii electoratului, sondajele de opinie reprezintă o armă puternică, deoarece efectul de turmă este bine dezvoltat şi produce multe victime la noi în ţară. De exemplu, dacă se va publica un sondaj în care Bă-sexu ar avea 50% din voturi, persoanele indecise îşi vor îndrepta ştampila cu votat spre acesta. Din această cauză, sunt de parere că, în România, ar trebui să se interzică publicarea sondajelor de opinie cu cel puţin 30 de zile înainte de ziua scrutinului.
Însă, de data asta, PSD-ul trebuie să demonstreze că ziua de 12 decembrie 2004 a reprezentat un accident şi că asemenea situaţi nu vor mai apărea. De noi depinde dacă vrem să dispunem de cei mai multi europarlamentarii; să avem un primar social-democrat în Cluj-Napoca şi să ne asiguram, în continuare, majoritatea în Parlamentul României. Abia după, putem spera la alegerea unui preşedinte, cu viziuni de centru-stânga, care să reprezinte, în aceeaşi măsură, interesele tuturor românilor.

Florin Oros

Demnitate pentru pensionari!

PSD a iniţiat un proiect de lege prin care se doreşte creşterea indemnizaţiei pensionarilor din România. În continuare, voi încerca să explic şi să concluzionez problema pe care PSD-ul o are în acest moment, odată cu ‘simpla moţiune legiuitoare’.
Cred că iniţiativa a fost şi este bună, însă nu este corectă atitudinea liberalilor, care profită de pe urma aplicării acestei legi. Pensiile se vor mări, aşadar, de la 1 noiembrie, a.c., însă societatea civilă (partea activă care contribuie la bugetul de stat) este cea care va umple golul rămas de pe urma acordării surplusului financiar celor care au ieşit la pensie. Oare câţi ani această lege va fi valabilă !?
În data de 02.07.2007, C.P.Tăriceanu a declarat că ”Mărirea pensiilor este meritul Guvernului”. Fără a ţine seama de costurile ‘negative’ atât economice, cât şi sociale, pe care le are această lege, căci solvabilitatea pentru C.P.T. înseamnă ducerea la bun sfârşit a mandatului de prim-ministru.
Se pare că din septembrie, pensiile s-au mărit cu 5%, luând în calcul categoriile de vârstă, iar din noiembrie se va produce o nouă majorare spre deliciul, de scurtă durată a pensionarilor, în timp ce, persoanele active, aflate în putere de muncă, vor descoperii găuri negre prin buzunare. Pensionarii primesc leafa-lichidă, o dată sau de două ori, pe an, în timp ce preţurile cresc, cel puţin semestrial, chiar succesiv, acestea putând fi observate în pieţele agroalimentare, magazine (diverse), etc. Economia romană e compromisă de migraţioniştii români din occident de fiecare dată când sărbatorile ajung să fie un prilej de bucurie pentru civilizaţia financiară din ţara noastră.
Prin iniţierea proiectului, PSD a susţinut măririle pensilor prin majorarea punctul de pensie, de la 1 septembrie, cu 5%, iar pensiile pentru agricultori cu 50%.
Vreau să remarc dezinteresul în care se scaldă PSD-ul, dând frâu liber Guvernului T2 şi oferind dreptei meritele pentru ‘teoria’ legii mâinii stângi. Problema aici nu e legea în sine, ci cum pot fi acoperite măririle care se vor acorda pensionarilor. Bugetul statului nu permite şi nu poate suporta mărirea pensiei, nici ca prioritate, şi nici ca opţiune. Odată cu mărirea pensiilor, de la 1 noiembrie –parţial, şi 1 ianuarie 2008 –restul, aici numărul persoanelor care contribuie la fondurile de stat prin salarii este mai mic decât numărul pensionarilor. Ulterior, cică, am auzit că se va relua în calcul, introducerea iniţiativei, socotită o opţiune în anul 2006, cum că pentru banii pe care pensionarii ar trebui să-i primească, să fie aplicată impozitarea pensiei cu câteva procente.
Oricum, PSD şi-a arătat încă o dată sensibilitatea faţă de pensionari, şi militează că de la 1 noiembrie 2007, valoarea punctului de pensie să crească de la 31% din salariul mediu brut pe economie, cât este în prezent, la 37,5%.
Pentru Guvernul T2, această lege a venit prea rapid, din partea stângă a politicii româneşti, direct în mâna dreaptă a PNL-ului. Peste vreo cinci ani, angajaţii cu carte de munca vor fi obligaţi să se asigure şi să fie încadraţi la pensii private ‘obligatorii’, fără drept de apel, şi astfel va fi nevoie de introducerea unor legi care să neîndreptăţească salariaţii prin cotizarea la cheltuieli suplimentare către bugetul de stat. Progesiv e nevoie de creşteri salariale, altfel ţara noastră va deveni, un azil de bătrâni europeni în care se discută, la nesfârşit, despre pensii.
Susţin mărirea pensiei, însă ca mărirea să aibe efectul scontat de Partidul Social Democrat, trebuie avut în vedere toate categoriile de pensionari, în funcţie de venit. Nu susţin legea în discuţie, ci doar aş fi PSD-izat iniţierea pe categorii de venituri şi de vârstă. De ce ? Simplu, PSD ar fi făcut un pas mare către alegătorii săi, nu numai că stimula populaţia inactivă, cât şi cea activă, şi-ar fi adus un mai mare aport financiar către stat, după eşecul guvernului cu introducerea cotei unice de impozitare de 16%. În cazul de faţă, pensionarii îşi vor primi măririle, iar populaţia activă va trebui să plătească mai mult pentru taxe, impozite, alimente, medicamente, electronice şi altele.
Da, PSD a iniţiat legea măririi pensiilor, iar PNL e dornică să o pună în practică, e încă neclar ce se va întampla în continuare. Da, PSD este exclus din ‘echipa de lucru’ condusă de Prim Ministrul Tăriceanu. Nu sunt de acord ca acest ‘tort de fructe‘ preparat ‘în laboratoarele PSD’ (fac aluzie la criticile făcute de premierul României) să fie ‘gustat’ de PNL, spre deliciul pensionarilor şi amarul populaţiei sărace. O mare greşeală a PSD, care acum suportă consecinţele. Să nu ne cramponăm de problemele care vor sărăci buzunarele activiştilor cu carte de muncă. Tocmai de aceea, prin introducerea proiectului, PSD a vrut să-şi prezinte noul program social, cu un alt paragraf ce propune şi susţine introducerea de la 1 ianuarie 2009, ca valoarea punctului să ajungă la 45% din salariul mediu brut.
Statul român este la începutul unui faliment care se va resimţi pe parcurs. Guvernul va experimenta, timp de un an, nişte cobai (populaţia activă) sătui de politică şi de promisiuni, aşa cum şi Băsescu face prin intermediul Partidului Democrat.
Cred că prin politica românească se minte fără jenă. Dacă partidul nostru, nu se va coagula în jurul ideii de faptă şi răsplată, printr-o politică pozitivă, pentru cetăţean, sensibilizând populaţia printr-o atitudine faţă de felul prin care se comportă Preşedintele României şi întregul Guvern, alături de nevoile ţării. Prevăd că păduchii vor coloniza ţara asta şi mateloţii vor forma un Pol de Dreapta (PD) care va aduce dezbinare, revoluţie şi atentate, excluse până în urmă cu 18 ani.
Traian Băsescu a aprobat legea măririi pensiei, importantă doar pentru ochii, nasul şi gura ţării (atent monitorizată din exterior), nu pentru că i-ar incita vreun interes, ci mai ales pentru că pe lista de priorităţi de la alegerile din 2004, ‘majorarea’ nu figura ca o necesitate. Măcar să fie trecută din greşeală pe ‘lista’ care, cu siguranţa, din punctul meu de vedere, ar fi redus populaţia inactivă (pensionarii) din România, sporind astfel nevoia de munca în condiţiile legale şi nu era nevoie să fim strigaţi ‘căpşunari’, ‘hoţi’, ‘criminali’, etc... ceea ce acum este prea târziu, iar C.P.Tăriceanu a trecut peste cadavrul «lege PSD» devansând termenul de acordare de la 1 ianuarie 2008, la 1 noiembrie a.c.
Prin tot ceea ce face, Traian Băsescu, joacă un rolul dublu, metamorfozat fiind prin a profita de naivitatea fanaticilor săi, creând o masă compactă în jurul său, implementându-se într-un sistem bolnav, şi susţinut de reduta populismului, nu se mai satură de putere precum un dictator. Deasemenea, se mai bucură enorm şi din manipularea populaţiei de vârsta a treia, încercând măcar intelectual, să permită generalizarea corupţiei, profitând de orice ocazie care i se iveşte, reuşind să-şi atingă scopul.

Mai degrabă, sfârşitul epilogului, marca PDictatura-Basescianistă.


Flaviu Mihalyi

I.U.S.Y. – 100 ANI DE LUPTĂ PENTRU PACE ŞI EGALITATE

Cine nu şi-ar dori ca basmul celebrului Petre Ispirescu, "Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte", să nu fie doar o naraţiune fantastică, ci o realitate? Ce om nu şi-ar dori ca la serbarea celui de-al 100-lea an de viaţă să se simtă ca un tânăr voinic şi ambiţios?
Şi chiar dacă omul nu poate sfida moartea, filozofiile şi gândurile se regăsesc adesea în organizaţii care chiar dacă împlinesc vârste exagerate îşi menţin veşnic spiritul tânăr şi ambiţios.
Astfel, la începutul secolului trecut, s-a născut Uniunea Internaţională a Tineretului Socialist (International Union of Socialist Youth – I.U.S.Y.). Mai exact, la sfârşitul Celui De-al II-lea Congres al Biroului Socialist Internaţional, desfăşurat la Paris în anul 1900, participanţii au ajuns la ideea că uniunea tineretului regional şi naţional trebuie să-şi regăsească obiectivele într-o mişcare internaţională. Misiunea internaţională a organizaţiei urma să fie lupta împotriva militarismului, o luptă în care era necesară antrenarea cât mai multor tineri de pe mapamond.
După 4 ani, la Amsterdam, ideea nu avea să de-a roade, însă un grup de tineri muncitori, fără a mai aştepta după deciziile seniorilor, şi-au format propria organizaţie internaţională, botezând-o „Verband Junger Arbeiterinnen und Arbeiter Deutschlands” (Uniunea Tinerilor Muncitori din Germania). Activitatea tinerilor avea să se desfăşoare în sudul Germaniei, iar pe 30 septembrie 1906, s-a anunţat primul congres. Un an mai târziu, Hedrick de Man (Belgia), Ludwing Frank (Germania) şi Karl Liebknecht (Germania) au deschis la Stuttgard un birou provizoriu care coordona Conferinţa din 24-26 august 1907 la care au participat 20 de delegaţi, reprezentând 13 ţări. În prima parte a întâlnirii, delegaţii au vorbit despre dezvoltarea organizaţiilor pe care le reprezentau, dar şi despre problemele cu care se confrunta societatea în acea perioadă: dezvoltarea condiţiilor şi a calităţii muncii pentru tineri muncitori si ucenici, stabilirea fundamentală a educaţiei socialiste şi propagarea luptei de clasă, precum şi lupta împotriva militarismului şi a războiului. Conferinţa a fost punctul de start a Tineretului Socialist Internaţional (S.Y.I.), şi l-a desemnat pe Karl Liebknecht primul preşedinte al organizaţiei. S.Y.I. s-a remarcat prin acţiunile uriaşe anti-militarism, care au continuat până în primăvara anului 1914. În timp ce multe partide de stânga europene s-au predat entuziasmului Primului Război Mondial, Tineretul Socialist Internaţional a continuat să se opună cu vehemenţă acestuia, chiar şi fără sediul de la Viena care fusese închis. Optimismul a împins membrii organizaţiei să se întâlnească chiar cu câteva zile înaintea izbucnirii războiului la Stuttgard, însă rezultatul nu a fost de partea lor. Spre deosebire de Internaţionala Partidelor Socialiste, care au trecut pe ordinea de zi soluţii la conflictele naţionale, juniorii de stânga au continuat să discute la modul cel mai serios despre temele politicii internaţionale, adesea aflându-se în opoziţie cu ideile seniorilor.
Au urmat vremuri grele pentru militanţii idiologiei de stânga. Organizaţia seniorilor s-a despicat, iar puţin după, şi juniorii din Mişcarea Tinerilor Muncitori, din motive ideologice de stânga diferite, au ales drumuri separate, iar în 19 noiembrie 1919, la Berlin, s-a înfinţat Internaţionala Tineretului Comunist care avea drept scop îndeplinirea obiectivelor Cominternului. Este important de ştiut că în această perioadă s-a dezvoltat şi a evoluat ideea internaţionalismului, care a atins maturitatea în anii ’20. Pe de altă parte, Organizaţia Tineretului Socialist din Viena a format Grupul Internaţional al Muncitorilor din Organizaţia Tinerilor Socialişti pe data de 26 februarie 1921. Social democraţii din capitala Olandei, şi-au constituit o organizaţie, care a fuzionat cu cea mai sus menţionată, la Congresul din Hamburg din 24-26 mai 1923, şi a dat naştere Internaţionalei Socialiste a Tineretului (S.I.Y.). La întâlnirea de la Hamburg, tineri socialişti au schimbat opinii cu privire la problemele sociale şi economice, precum şi opoziţia faţă de război, care a rezultat cu naşterea sloganului „Niciodată război!” Congresul de fuziune a strâns 25 de delegaţi din 20 de ţări, reprezentând 28 de organizaţii locale, care l-au mandatat pe Erich Ollenhauer, în vârstă de 22 de ani, pentru funcţia de secretar.
S.I.Y. a devenit o forţă majoră şi a crescut în lanţ reuşind să adune la prima întâlnire internaţională de la Amsterdam, în 1926, peste 6000 de participanţi, însă, în istorie, cea mai reprezentativă reuniune rămâne în 1929, găzduită de capitala Austriei.„Viena Roşie” a adunat 50.000 de reprezentanţi de pe tot cuprinsul Europei.
Odată cu apariţia fascismului, S.I.Y. a anticipat pericolul care urma să se abată asupra „bătrânului continent”. Ideologia naţional socialistă fusese supravegheată şi cercetată de organizaţia internaţională de tineret, însă puterea distructivă a acesteia a fost subestimată, iar, în 1925, membri locali din Italia, au cerut ajutorul Internaţionalei Socialiste a Tineretului după ce au fost scoşi în ilegalitate de fasciştii lui Mussolini. De asemenea, membrii S.I.Y. au participat activ la Războiul Civil din Spania, încercând să răstoarne dictatura impusă de Franco. Criza cu care se confrunta Europa, l-a determinat pe liderul principal, Erich Ollenhauer să fugă la Praga, în ianuarie 1933, alături de alţi membri ai SPD-ului german, iar 5 ani mai târziu, caravana avea să-şi găsească liniştea la Paris.
O zi mai târziu, după Congresul S.I.Y. de la Lille – 1 septembrie 1939, Adolf Hitler invadează Polonia şi se declanşează Al II-lea Război Mondial. Vremurile frământate au împiedicat comunicarea dintre organizaţiile naţionale socialiste, iar după ultimul Congres, desfăşurat la Brusselles în februarie 1940, nemţii au invadat Franţa, iar activitatea organizaţiei internaţionale a fost paralizată total.
După ce s-a refugiat la Lisabona, Ollenhauer reuşeşte să contacteze doar Londra, la sfârşitul anului 1940.
Imediat după sfârşitul războiului, francezii au invitat toate organizaţiile juvenile de stânga din Europa, afiliate S.I.Y., la Congresul de la Perpignan – 23-24 aprilie 1946 – de unde au lipsit doar englezii şi olandezii. Întâlnirea a adus prilejul reconstituirii organizaţiei, iar în luna septembrie, la Paris, s-a înfinţat Uniunea Internaţională a Tineretului Socialist (I.U.S.Y.). Delegaţi din 22 de organizaţii socialiste s-au reunit şi au votat un statut nou, care se baza şi pe idei mai noi, nu doar pe gândirea marxistă.
Lupta celor două blocuri de stânga, I.U.S.Y. şi omologul comunist, au continuat în umbră. Stânga radicală s-a organizat rapid şi a înfinţat Federaţia Mondială a Tineretului Democrat (World Federation of Democratic Youth) la o conferinţă desfăşurată în perioada 31 octombrie – 10 noembrie 1945.
Anii ’50 -’60, au reprezentat perioada mişcărilor de eliberare, iar I.U.S.Y. şi-a adus contribuţia, renunţând uşor la eurocentricitate. Uniunea Internaţională a Tineretului Socialist cuprindea 73 de organizaţii naţionale din 50 de ţări de pe 5 continente. Nath Pai, devine, în 1954, primul preşedinte I.U.S.Y., născut pe un alt continent decât cel european.
În 1952, I.U.S.Y. şi-a definit, într-o broşură, orientarea politică globală: „I.U.S.Y. este o uniune a mişcărilor socialiste a ţărilor care şi-au unit forţele în acest scop [...], cu misiunea de aduce adevărata democraţie socială, politică şi economică în fiecare ţară de pe glob”. În acest sens, I.U.S.Y. a militat şi pentru independenţa întregului „continent negru”, iar din anii ’70 acţiunile tinerilor socialişti au vizat şi America Latină, încurajând lupta împotriva dictaturilor militare, lupta pentru democratizarea continentului şi opunerea faţă de imperialism, prin campanii-mamut de solidarizare.
Dezvoltarea sistemului informaţional a uşurat comunicarea între organizaţiile membre I.U.S.Y., ceea ce a determinat, azi, organizarea întâlnirilor, festivalelor şi a taberelor, la un nivel cat mai larg.
Cu o prezenţă de 100 de ani pe planul politic internaţional, I.U.S.Y. şi-a atribuit ca scop principal apărarea valorilor esenţiale ale omului, precum libertatea şi drepturile sociale, aşa încât fiecare individ, femeie sau bărbat, să poată deţine drepturi politice egale, fără a fi descriminat pe bază sexuală, rasială, religioasă şi socială. Egalitatea reprezintă interzicerea oricărei forme de discriminare printre indivizi, şi se realizează prin justiţie socială, sau egalitate între sexe, egalitate de şanse şi drepturi egale la cunoaştere. Conceptele mai sus menţionate, alipite, dau naştere democraţiei, care combate autoritarismul, populismul şi dictatura, şi promovează dreptul la autodeterminare şi libertate pâna la ultimul individ. IUSY îşi propune să vină şi cu soluţii politice, deoarece fiinţa umană este singura care poate conduce la îmbunătăţirea vieţii din toate punctele de vedere. Obiectivele IUSY trebuie acumulate, în cele din urmă, într-o acţiune care să pună în mişcare libertatea individuală şi să creeze astfel, încă un principiu, - solidaritate universală. Putem spune că stindarul roşu al Uniunii s-a ridicat cu scopul de a practica şi apăra idealurilor socialiste democratice.
Globalizarea anilor 2000 se caracterizaează prin lăcomia pentru profit a coorporaţiilor capitaliste arogante, iar azi, lupta pentru justiţie socială este la fel de importantă precum cea de la începutul secolului trecut. Provocările politice, economice şi sociale ale lumii moderne de astăzi, ne prezintă o nouă cale pentru a consolida pacea, democraţia, justiţia socială, condiţii de muncă decente şi oprirea oricărei forme de discriminare.
Centenarul I.U.S.Y. s-a sărbătorit în luna august a.c. la Berlin, unde cei peste 1500 de participanţi, au dorit să-şi reamintească valorile tradiţionale (pace, egalitate, munca în condiţii decente) şi să sublinieze noile sensuri în contextul lumii de azi (feminismul, drepturile omului), urmând ca rezultatul reflecţiilor să nască elementele socialismului modern democratic a secolului XXI.


Pop Dragoş-Şerban

Biserica Ortodoxă Română - între trecut şi prezent

Se ştie prea bine că religia este unul dintre factorii care stă la baza fundamentală a societăţii, comportându-se ca un liant al conexiunilor umane.
În ceea ce priveşte spectrul autohton, religia dominantă este creştinismul şi formele sale. Religia creştină a fost implementată, pe meleagurile noastre acum 2000 ani, în timpul activităţii misionare a lui Andrei, discipol al profetului Iisus din Nazarethul Iudeii. Iisus se pretinde a fi fiul zeului, Iahve, la care în limba noastră I s-a atribuit denumirea generică de Dumnezeu, zeul suprem.

Principalul deziderat al creştinismului pare a fi iubirea de oameni, a aproapelui, preţuirea valorilor etico-morale, în traducere fiind vorba de bunăstarea socială, respectarea individului şi a normelor civice şi alte aspecte legate de aplicarea bunelor moravuri.
Majoritatea creştinilor români aparţin cultului ortodox (răsăritean), iar instituţia care coordonează, în România, acest cult se numeşte Biserica Ortodoxă Română (BOR), şi are o dispersie administrativ-teritorială ce incumbă Patriarhia Română, Mitropolii, Episcopii, Protopopiate şi Parohii. Cultul ortodox românesc a aparţinut timp de sute de ani Patriarhiei Constantinopolului, dar începând cu anul 1925, s-a înfiinţaţ BOR şi Patriarhia Română, iscându-se, la momentul respectiv, un scandal între bisericile răsăritene, datorită autonomiei pe care şi-o însuşea BOR, deşi aceasta nu a fost recunoscută nici până-n zilele noastre. Cu toate acestea, activitatea BOR nu a încetat, iar funcţionarea ei nu a fost stânjenită nici măcar de regimul comunist, regim care s-a limitat la tolerarea religiei.
Primul Patriarh al BOR a fost ales în 1925, şi a deţinut funcţia până la sfârşitul viţii sale. Ilie (Miron) Cristea a condus BOR până în anul 1939 şi a fost un membru marcant al societăţii interbelice, întrucât în perioada de până la a doua Înscăunare a lui Carol II, a făcut parte din locotenenţa regală a Regelui Mihai I, ocupând funcţia politică de prim-ministru.
Cel de-al doilea Patriarh al BOR a fost Nicolae (Nicodim) Munteanu, ales în 1939, a avut o activitate grea, întrucât a condus BOR pe durata Celui de-al Doilea Război Mondial. Acesta nu a făcut parte din nici o structură politică, iar cu toate acestea nu a lăsat BOR să se destrame. Din păcate, Patriarhatul său a durat doar 9 ani, datorită vârstei sale.
Al treilea patriarh, Ioan (Iustinian) Marina a fost Patriarhul cu cel mai mare catastif la BOR, conducând instituţia timp de 29 ani. De altfel, Marina poate fi considerat salvator al BOR, deoarece perioada în care şi-a desfăşurat activitatea, a fost umbrită de sistemul totalitar comunist. Închis de legionari, a fost coleg de celulă şi bun prieten cu Gheorghe Gheorghiu-Dej, acesta fiind ajutat de Ioan Marina să scape din puşcărie.

Ulterior şi Marina a fost ajutat de grupul de influenţă al lui Gheorghiu-Dej, să ajungă în fruntea BOR în 1948. Deşi situaţia BOR părea pe muchie de cuţit , Marina şi Dej îşi desfăşurau activităţile în paralel, condiţionate fiind de colaborarea cu regimul comunist. Marina a primit mandat şi în timpul dictaturii ceauşiste, BOR rămânând intact, ba chiar îmbogăţinduse cu averea Bisericii Greco-Catolice, întrucât Republica Socialistă România tolerate doar BOR, protestanţii, baptiştii şi penticostalii.
Următorul Patriarh, Iustin Moisescu a avut un Patriarhat scurt de numai 9 ani (1977-1986), fără nici un fel de implicaţii, structura BOR nesuferind nici o modificare.
Cel de-al 5-lea Patriarh, Toader (Teoctist) Arăpaşu, a fost Patriarhul care a revoluţionat imaginea şi orientarea BOR. El a fost ales în 1986, datorită faptului că a fost dintotdeauna un apropiat al Patriarhului Ioan Marina. La Revoluţia Română din 1989, Arăpaşu s-a retras la o mănăstire timp de 3 luni, de frica ideii de colaborator al comunismului şi implicit al lui Ceauşescu. După 1990, BOR, sub Arăpaşu a cunoscut o anumită evoluţie, dar s-a confruntat şi cu anumite pierderi, deoarece fostele Parohii Greco-Catolice erau revendicate, în timp ce mirenii se întorceau la Greco-Catolicism, iar libera circulaţie oferea României noi culte neoprotestante. Apariţia migraţie ortodoxe către aceste culte a fost oprită la timp de Patriarh. Pe lângă toate acestea, Arăpaşu s-a dovedit a fi un deschizător de drumuri, reuşind, în bună, parte să restabilească bune relaţii cu Bisericile Ortodoxe înfrăţite. A fost remarcat pentru faptul că, pentru prima dată într-o ţară majoritar ortodoxă, a invitat un înalt suveran al Vaticanului, în persoana lui Karol Wojtyla (Papa Ioan Paul II) în anul 1999, moment considerat atunci drept un mare pas către reunificarea Bisericii de Apus cu cea de Răsărit. În concluzie, după 1990, activitatea lui Arăpaşu a fost încununată cu succes, având legături şi cu conducerea ţării, prezentându-se în plenul Parlamentului, de unde a transmis mesaje aleşilor şi poporului. În plus, a ţinut strânse legături cu celelate culte creştine din ţară, consultându-se deseori cu acestea în diferite probleme. O propunere legislativa importantă a fost adoptată de Parlamentul României, la propunerea lui Arăpaşu, în anul 2004 , prin care se impunea clericilor şi preoţilor să nu facă parte din structuri politice, şi să nu deţină funcţii administrative, reuşind astfel să depolitizeze BOR. În data de 30 iulie a.c., Toader Arăpaşu a plecat dintre cei vii, lăsând în urmă o muncă imensă în cadrul BOR.

Pe 12 septembrie a.c., Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei (MMB), Daniel Ciobotea, a fost ales Patriarh., câştigând scaunul suprem al Bisericii Ortodoxe Române, în detrimentul contracandidaţilor Valeriu Anania, Mitropolitul Clujului, Crişanei şi Maramureşului, şi Ioan Sălăjan, Episcopul de Harghita şi Covasna. Întâmplarea a făcut ca şi de această dată, Patriarh să fie ales tot un Mitropolit moldovean, aşa cum se întâmplase şi în cazul celor 5 predecesori.

Patriarhul ales, a dovedit, de nenumaărate ori, că este o persoană energică şi vrednică să conducă mirenii ortodocşi. Patriarhul Ciobotea este individul care preferă activitatea ecumenică, înfiinţând centre de învăţământ superior teologice în Iaşi şi Galaţi. ONG-ul Trinitas, o organizaţie socio-culturală, şi-a început activitatea tot la iniţiativa sa, construind cantine sociale, orfelinate, înfinţând chiar şi un trust de presă sub marca Trinitas. MMB deţine, azi, un post de radio de învăţătură creştină ce emite în mai multe judeţe din ţară, dar şi peste hotare. De curând , Ciobotea a reuşit să obţină şi o licenţă pentru postul de televiziune Trinitas, care să amplifice activitatea creştinismului în România.
Din declaraţiile date după lucrările Sinodului din 12 septembrie, atât Patriarhul Ciobotea, cât şi PSD s-au arătat deschise spre dialog şi colaborare, iar linia comună trebuie să reprezinte dialogul social şi protecţia socială.
Indiferent de cultul religios, majoritatea cetăţenilor manifestă cea mai mare încredere în instituţiile bisericeşti, în ciuda faptului că, doar 85% dintre români sunt de religie ortodoxă, iar B.O.R are obligaţia să reprezinte toţi locuitorii României.
PSD are obligaţia să sprijine activităţile acestei instituţii, întrucât programul România Socială include în subansamblul ei şi o Românie creştină. Cu atât mai mult, de la înfiinţare, BOR a trăit în bună colaborare cu organele de stat, contribuind împreună la binele naţiunii, realizând proiecte comune în domeniul social. Au fost construite şcoli, grădiniţe, spitale, orfelinate, cantine sociale, lăcaşe de cult şi s-a scris literatură de specialitate - aspecte care să vizeze dezvoltarea bunăstării şi a culturii sociale.

Ovidiu Costinaş

O şcoală de vară.... o experienţă de viaţă

Poate pare exagerat ceea ce afirm, dar participarea la Şcoala de vară organizată de Fundaţia Konrad Adenauer chiar a fost o experienţă de viaţă ce nu o voi uita prea curând. Şcoala s-a desfăşurat în perioada 29 iulie - 4 august 2007 şi a avut ca temă: Tineretul din România, "Cultura dialogului reflectată în politica internă şi externă". Oameni noi, personalităţi ale vieţii publice româneşti, pe care am avut ocazia să le întâlnesc, plus organizarea strictă şi serioasă ma pun în situaţia să recunosc că, în ziua de azi , rar le mai întâlneşti.
Prima zi de cursuri a început cu discursul domnului Dr. Holger Dix, Director Fundaţia Konrad Adenauer. Acesta ne-a prezentat programele şi obiectivele fundaţiei pe care o conduce, iar după, am socialziat cu ceilalţi participanţi prezenţi la dezbateri: tineri politicieni de la PNL, PD; PNTCD, UDMR (nu am scris în ordinea preferinţelor), jurnalişti şi patru bursieri din partea Fundaţiei.
Primele seminarii au fost susţinute de domnul Bogdan Teodorescu - Lector Universitar Doctor la Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice, Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative şi au avut ca temă principală, conflictele politice şi sursele acestora - paradigma duşmanului colectiv în comunicarea politică. Un lucru nou pentru mine şi de care ar trebui să ţină cont toţi cei care vor să se implice activ în viaţa politica a fost teoria votului campaniei electorale, teorie prezentată într-o succesiune de 5 cuvinte : AUZIT – ASCULTAT – ÎNŢELES – CREZUT – VOTAT. Este ceea ce trebuie să obţină un politician de la electorat. De asemenea, un lucru interesant al acestor seminarii a fost faptul că domnul Teodorescu, în timpul prezentărilor sale, a făcut diverse incursiuni în istorie explicându-ne astfel de unde au pornit anumite conflicte (politice sau culturale) şi cum ar fi putut fi ele evitate. Nu au fost emise din discuţii nici conflictele politice româneşti actuale, având posibilitatea să ne exprimăm propriile păreri în legătură cu acestea.
Zilele de marţi şi miercuri (mai bine zis prima parte a zilei de miercuri) au fost dedicate comunicării politice. Doamna Camelia Beciu - Cercetător Ştiinţific, Institutul de Sociologie al Academiei Române - departamentul Comunicare politică şi analiză de discurs, ne-a prezentat strategiile comunicării politice, o parte din schemele de argumentare, iar pentru a putea înţelege cât mai bine am discutat şi câteva exemple concrete, atât din politica românească cât şi cea internaţională. De asemenea, împreună cu dânsa, am analizat două discursuri politice evidenţiind din punct de vedere practic teoria învăţată.
Joi a fost prima zi dedicată în special politicii externe, unde s-a vorbit despre Europei şi Uniunea Europeana. Domnul Dan Dungaciu - Conferenţiar universitar Doctor, Facultatea de Sociologie, Universitatea Bucureşti, ne-a explicat, în primul seminar, ce înseamnă Tratatul Constituţional, motivele pentru care acesta a fost respins de anumite părţi decizionale şi unele concluzii la care s-a ajuns în urma dezbaterilor ce au avut ca temă acest document. Cel de-al doilea seminar a fost dedicat Turciei unde am avut posibilitatea să discutăm argumente pro şi contra aderării acestei ţări la Uniunea Europeană.
Vineri a fost ziua negocierilor europene şi am avut ca îndrumător pe domnul Vasile Puşcaş - Director al Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale, Academia Română, Bucureşti. A fost o zi în care am aflat ce, cum şi cât s-a negociat în ceea ce priveşte aderarea României la Uniunea Europeană. Work-shop-ul la care am participat ne-a pus în rolul unor adevăraţi negociatori care au încercat să trateze acceptarea pe piaţa comercială a produselor modificate genetic. Fiecare ”negociator” reprezenta o ţară a Uniunii Europene. Concluzia negocierilor: probabil o întâlnire viitoare ar fi clarificat această problemă.
Pe lângă cursurile de zi cu zi, au mai fost planificate şi mese rotunde pe diverse teme cu politicieni şi analişti politici, însă, datorită evenimentelor din acea săptămână, o parte dintre aceştia au anunţat în ultimul moment că nu se mai pot prezenta la Braşov. Singura masă rotundă care s-a desfaşurat a fost cea la care au participat Cristian Pîrvulescu, Conferenţiar Universitar Doctor, Facultatea de Ştiinţe Politice, Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative şi Monica Maria Iacob Ridzi – Europarlamentar PD, şi a avut ca temă politica românească în acest moment – aşa cum e văzută din interior şi exterior.
Pe scurt, cam aceasta a fost partea de cursuri a Şcolii de vară organizată de Fundaţia Konrad Adenauer. Cel mai important e faptul că la, sfârşitul acesteia, am relizat că se poate dialoga pe plan politic, indiferent de opţiunea politică a participanţilor şi, spre surpinderea mea, am observat că participanţii politici au format un grup bine închegat, prin care s-au schimbat idei, analize de situaţii şi să-şi exprime punctele de vedere deschis şi obiectiv, care uneori erau comune. Este un pas important spre o politică nouă care să nu se bazeze doar pe interese generatoare de conflicte.
Încântată de participarea la această Şcoală de vară, de realizarea de noi prieteni şi de învăţarea unor lucruri noi, vă invit pe toţi, ca anul viitor, să vă înscrieţi la aceste cursuri. E o ocazie să învăţaţi şi altceva – un nou model de a face politică. Oricum, de acolo am plecat optimistă în ceea ce priveşte viitorul politic al acestei ţări. Poate aşa ar trebui să fim cu toţii pentru că dacă vrem, cu adevărat, se poate!

Alexandra Stroia

D’ale BAC-ului - PAMFLET

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la politica românească, mai că-mi vine să-ntreb: “Bine, bine, monser, da’ e vorba, eu cu cine votez?!” Căci, dupa cum arată dumneaei, politichia românească, cam greu să alegi. Că, dacă ma gândesc mai bine, ultima zi înainte de declanşarea campaniei electorale 2004, a fost ultima noapte de dragoste şi-ntâia noapte de război. Pă faţă, pă spate, pe unde s-a putut şi se mai poate.

PD-ul de pildă, un fel de “Cucurigu, boieri, mari (de la Bruxelles), daţi punguţa cu doi bani nouă, că suntem cei mai tari!”. Pai, ce să-legi din cele două-trei idei care i-au mai rămas în cap domnului Boc, de când şeful său e în vacanţă privată (de la care ia pauză doar ca să se pozeze cu fanii pe litoral, să nu cumva să-l uite lumea până la următoarea înfăţişare).

Pă malul apei se-mpletesc/ Cărări ce duc la Geoană/ Acolo, Felix te zăreasc,/ Pe tine-ntr-o televiziune, explicându-ne tuturor ce şi cum trebuie să facem să scăpăm de “soluţia imorală” în care tot voi ne-aţi băgat. Căci şi tu, fiul meu Brutus, de tăceai, filozof rămâneai, la guvernare împreună cu noi.

Iar UDMR-ul? Un fel de Zita: “Mă iei, nene, la Iunion?” Recte “Care mai faceţi, băi, un guvern, că ne cam plictisim aicea numai cu PNL-ul? Că, de guvern fără maghiari cine-a mai pomenit?!...iar ăstora nu le putem cere nimic, fiindcă nu ştie decât două lucruri: ”Nem tudom şi nincen”.

La noi, ce să mai spunem? “Şi abia pleca bătrânul, ce mai freamat, ce mai zbucium…” Tot un roman şi-un film: “Orgolii”, “Glissando”, “Coloana a 5-a”, “Ciocoii vechi si noi”…

Şi i-am mai auzit pe vreo doi, că, cică, regalitatea ar fi ultima soluţie pentru salvarea României! Ietete! Păi cum adică, monser, să vină el Coate-goale, Maţe-fripte, cu gândul să-şi vegheze părinţii la mormintele lor, şi-acu vrea şi castele şi moşii, aşa, să ne arate ce mult ne iubeşte! Ei, ştii că-mi placi?!

Ce ziseseşi, mă, a lu’ Cocoşilă, că avem prinţ nou de PNG? Åla, mă, de-şi cumpără voturile ca pe acadele?! Care-şi cumpără emisiuni de la Vocea Patriotului Naţional? De umblă prostimea după el să-i ceară bani? Umbla, Moromete, că e mulţi, proşti, da’mulţi!

Pe Dâmboviţa liniştită, bucureştenii sunt cu adevărat fericiţi: ei singuri şi-au ales preşedinţii pe care i-au poftit. N-au fost buni pentru ei nici un Năstase, un Geoană sau un Oprescu..., i-au vrut pe Băsescu, Videanu şi Vanghelie. Bravo ţie, naţiune, halal să-ţi fie, să ne trăieşti!” Lasă, frăticule, că tot e bine, măcar aşa le traduce Vanghelie din romanes în română, că şi asta se chemă integrarea minorităţilor, după cum ne cere Coana Europa.

(In)amicul Popeye, ce să mai vorbim? Vorba lui Nenea Iancu: “Unde nu sunt prinţipuri, nu mai e moral. Şi unde nu-i moral, care va să zică că nu le are!” Că de unde nu-i - adică din cultura porturilor, fie ele şi occidentale - nici Dumnezeu nu cere, aşa că cine suntem noi să-i tot amintim de nenumărate ori că nu mai e căpitan de vas, şef peste o mână de oameni care-i execută ordinele cu străşnicie, ci un popor întreg, din care, cu siguranţă sunt şi cei care nu l-au vrut de preşedinte, şi anume aproape jumătate. Preşedinte jucător? Da, Bibicule, dacă zici matale, da’ jucator la cacialma, că până acum ne-ai ţinut tot într-o veselie, “pane et circens”…

Cum ar veni, monser, oricum o dai, tot rău iese. Cineva, cine s-o simţi în stare, poate o să mă lămurească şi pe mine până la viitoarele alegeri cum de se leagă. Care alegeri? “Ai…puţintică răbdare, stimabile!”

P.S. Dar, Românica, ţărişoara noastră? Dar economia, dar “grânarul Europei? Băi, mă laşi?!..


Raluca Brehar