vineri, 19 martie 2010

Concluziile dezbaterii despre Roşia Montana



PES @ctivists Cluj a organizat pe 13 martie 2010 o dezbatere pe tema viitorului localităţii Roşia Montana. Interogaţia din titlu reprezintă, de fapt, esenţa problemei: fiecare din părţile implicate susţine o altă modalitate de a “salva” această zonă. Au participat la dezbatere lideri locali şi naţionali ai PES @ctivists, preşedintele PES @ctivist România – Victor Negrescu, senatorul Alexandru Cordoş din partea PSD Cluj, preşedintele TSD Cluj Gabriel Oniga şi omologul său de la organizaţia municipală Cluj-Napoca, Pop Dragoş, reputatul profesor de istorie Ioan Piso - director al Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca, reprezentaţi ai Partidului Verzilor si Partidului România Mare, o echipă numeroasă de specialişti din partea Roşia Montana Gold Corporation (RMGC), presa locală şi un public de peste 60 de persoane – membri PSD şi invitaţi – extrem de interesate de acest subiect.
Discuţia a fost foarte animată, oarecum diferită faţă de alte dezbateri organizate de PES @ în trecut, datorită chestiunii mult mai concrete aflate în litigiu şi a pasiunii cu care grupurile interesate şi-au susţinut punctele de vedere. Deşi socialiştii europeni au o apropiere tot mai mare de ideile ecologiste, iar noul presedinte al PSD, Victor Ponta, a inclus in platforma sa teme “verzi”, am încercat să ne păstrăm neutralitatea pentru a ajunge la consens şi pentru a găsi o soluţie comună. Deşi unii participanţi au declarat că poziţiile sunt ireconciliabile, ca reprezentanţi ai unei forţe politice ne exprimăm speranţa că şi în acest caz se va putea ajunge la dialog, iar măsurile care vor fi luate în viitor vor aduce atât bunăstare sociala, cât şi sigurantă si securitate ecologică..
Dezbaterea a adus în prim plan mai multe perspective asupra problemei de la Roşia Montana: soarta oamenilor din zonă, curaţarea mediului ambiant (care şi în prezent este extrem de poluat în zonă), valorificarea tezaurului arheologic din fosta aşezare romana Alburnus Maior şi beneficiile pe care România le va avea concesionând unei companii private exploatarea zăcămintelor sale naturale.
Reprezentanţii filialei româneşti a societăţii comerciale Gabriel Resources au fost convingători şi profesionişti, având materiale de prezentare foarte bine documentate. Aceştia au primit replica sub forma unei expuneri foarte interesante a profesorului Ioan Piso, specialist in arheologie daco-romana, care a insistat pentru explorarea şi conservarea patrimoniului istoric al zonei în cauză.
Liderul TSD Cluj a adus o serie de argumente şi întrebări pertinente legate de suma mică ce va reveni României din acest proiect, precum şi necesitatea desecretizării contractului dintre statul român şi firma care face exploatarea, fiind vorba de zăcăminte naturale, care sunt un bun public, al tuturor cetatenilor romani. Reprezentanţii PV şi PRM au avut o pozitie critică la adresa celor de la RMGC, insistând pe nevoia de a proteja mediul din zona Roşia Montana de o distrugere considerată de dânşii iminentă şi ireversibilă.
Senatorul PSD, Alexandru Cordoş, a concluzionat, subliniând importanţa acestui subiect şi necesitatea ca PSD sa aiba o poziţie coerentă legată de problema Roşiei Montana. De asemenea, domnia sa a promis că va face o interpelare în Parlament, pentru a se clarifica modul în care s-a semnat contractul dintre statul român şi RMGC.
Subiectul a stârnit un viu interes, discuţiile fiind dinamice şi aprinse, însă timpul prea limitat pentru ca toţi cei care doreau să-şi exprime punctul de vedere sau să pună întrebări să o poată face. În încheiere, participanţii au apreciat utilitatea acestei întâlniri şi au căzut de acord că sunt necesare mai multe acţiuni de acest gen pentru ca toti cei interesaţi să poată fi lămuriţi, iar, în final, să se poata ajunge la o soluţie realistă pentru a salva Roşia Montana.


Avarvarei Adrian

3 comentarii:

Marian spunea...

Buna ziua,
Realizez o cercetare sociologica care implica raspunsul blogerilor. Va rog sa imi raspundeti la chestionarul din link-ul de mai jos.
Multumesc foarte mult !
https://spreadsheets.google.com/viewform?formkey=dHBLWUc1eWM4TnYzdXhCUG82NVBCRnc6MQ&ifq

Anonim spunea...

Bună Ziua!
Eu sunt Vlad, unul dintre membrii Radio Whisper, un radio anti-manele dedicat bloggerilor şi nu numai.
Am vizionat cu atenţie blogul tău şi vreau să spun că am fost foarte fascinat de ceea ce am găsit. Am fost atras de subiectele interesante şi de originalitatea articolelor. Felicitări ! Încep să îl citesc cu drag.
Noi promovăm la radio diferite articole ale bloggerilor, iar azi am promovat un articol de-al tău ; am specificat sursa articolului şi am deschis şi un subiect pe baza acestuia. Dacă doreşti, poţi să ne recomanzi orice articol şi noi îl vom promova.
Cu scuzele de rigoare pentru acest mesaj de tip spam,acest mesaj este dedicat tie si la cei care merita care ii citim aproape zi de zi.
Ne-ar face plăcere, de asemenea, să ştim că ai dori să ne susţii în acest proiect de radio şi să accepţi o eventuală colaborare.
Pe Radio Whisper se difuzează toate genurile de muzică, exceptând manele şi piesele necenzurate, avem şi câteva emisiuni, ştiri etc. Ne-am propus să realizăm un proiect mare, iar pentru asta avem nevoie de susţinerea şi ajutorul tău şi al celorlalţi colegi bloggeri. Dorim să creăm o echipă numeroasă, de oameni cu un talent aparte şi m-am gândit că, poate, ai vrea să ni te alături şi să colaborăm, binenţeles, pe unul dintre domeniile care îţi place. Dorim, de asemenea,sa iti acordam un scurt interviu. Pentru noi sunt importante ideile şi modul de a gândi al bloggerilor şi al ascultătorilor noştri.
Îţi mulţumesc pentru timpul acordat, iar acum îţi propun să adaugi linkul sau bannerul nostru pe blogul tău şi să ne dai add la id-ul ascultawhisper sau un email ascultawhisper@yahoo.com pentru a discuta mai multe.www.radiowhisper.com
Mulţumesc,Cu stimă Vlad!

Produse Naturiste spunea...

Rosia Montana - cea mai mare gresala de pana acum a Guvernului!!!