Un nou capitol al Organizaţiei de Femei PSD Cluj-Napoca

Începând cu ora 17.00 a zilei de miercuri, 26 martie 2008, la sediul PSD Cluj-Napoca, s-a desfăşurat Conferinţa Municipală Organizaţiei de Femei PSD Cluj-Napoca, cu scopul de a alege o nouă structură de conducere.
Ordinea de zi a şedinţei a cuprins prezentarea Raportului de activitate a Organizaţiei de Femei a PSD Cluj-Napoca, de la alegerile precedente şi până în prezent, prezentarea programului cu acţiunile propuse pentru perioada 2008-2010: direcţii majore şi obiective.
Principalele realizări ale Organizaţiei de Femei au fost: traininguri ce au avut ca temă îmbunătăţirea reprezentării femeii în politică (în acest sens, reprezentantele PSD Cluj-Napoca au participat, alături de colege din Organizaţia de Femei a Partidului Democrat şi Partidului Naţional Liberal, la un program de dezbateri organizat de Asociaţia „Artemis” cu tema „Egalitatea de şanse”), dezbateri cu teme medicale („Osteoporoza” – prezentare făcută de dr. Angela Barbu şi dr. Codruţa Lencu, „Neuroastenia” – prezentare făcută de dr. Camelia Bakri, „Afecţiuni cardiovasculare” – prezentare făcută de dr. Camelia Bakri). De asemenea, tema majorării pensiilor a reprezentat un punct important în activitatea PSD-istelor, şi au fost marcate prin întâlniri pe această temă, la care a participat dl. Iacob Moholea de la Direcţia Judeţeană de Pensii. Raportul de activitate a reamintit şi de întâlnirile de socializare ce au avut loc cu ocazia Sărbătorilor de Paşte, care au devenit deja o tradiţie în cadrul Organizaţiei Municipale PSD. Sărbătorile de Crăciun nu au trecut fără ca Organizaţia de Femei să nu organizeze Serbarea Pomului de Iarnă, prilej cu care copiii participanţi au primit cadouri chiar de la Moş Crăciun.
În fiecare an, de 1 iunie, au fost organizate concursuri sportive care s-au desfăşurat în parcul I.L.Caragiale, iar participanţii au fost premiaţi.
Pentru perioada următoare, accentul se pune pe unul dintre principalele obiectivele ale Organizaţiei – obţinerea de cât mai multe voturi favorabile partidului la alegerile locale şi parlamentare. Realizarea de analize privind situaţia pensionarilor cu probleme sociale, a situaţiei copilului şi a femeii în societate şi îmbunătăţirea statutului lor în cadrul acesteia, acţiuni concrete de protecţie socială a categoriilor defavorizate, promovarea solidarităţii umane, a spiritului comunitar de intrajutorare, acţiuni de sprijin în perioada de opoziţie: atitudini şi acţiuni specifice femeilor care să sancţioneze politicile antisociale promovate de actualul Guvern, în special în domeniul sănătăţii, familiei, copilului, al persoanelor vârstnice, dar şi al celor tinere, sau care nu au un loc de muncă şi nici perspectiva de a-l obţine, sunt doar câteva din acţiunile ce se propun pentru realizare în perioada 2008-2010.
După cuvintele de laudă şi încurajările, pentru perioada următoare, primite din partea unor membri ai conducerii municipale şi judeţene a PSD, reprezentantele sexului frumos din partid şi-au ales noua conducere.
Preşedinte la Organizaţia de Femei a PSD Cluj-Napoca a fost desemnata, conform votului, doamna Delia Vitan, care se află la al doilea mandat, în timp ce Consiliul Municipaleste compus din: Albu Sanda, Anastase Claudia, Bakri Camelia, Barbu Angela, Boncea Viorica, Borşan Laura, Brânzan Diana, Brehar Raluca, Brustur-Chirilă Luminiţa, Burduhos Rozalia, Cherecheş Nicoleta, Ciupe Lia, Creţu Stela, Crişan Maria, Groza Emilia, Ionescu Mariana, Măgurici Claudia, Moroşan Viorica, Mureşan Delia, Ploscar Loredana, Pojar Adina, Pop Laura, Rădulescu Elena, Rusu Maria, Stroia Alexandra, Şumlea Dorina, Târnovean Ana, Vitan Delia şi Zamfiroiu Mădălina.
Prima întîlnire a noului Consiliu Municipal al Organizaţiei de Femei PSD Cluj-Napoca, a hotărât ca din Biroul organizaţiei să facă parte : Vitan Delia – preşedinte, Brehar Raluca, Bakri Camelia şi Albu Sanda – vicepreşedinte, Boncea Viorica – secretar şi Brustur-Chirilă Luminiţa, Crişan Maria şi Zamfiroiu Mădălina – membre ale Biroului Executiv.

Mult succes noii echipe şi fie ca toate obiectivele propuse să reprezinte o realizare la prezentarea următorului Raport de activitate.

Stroia Alexandra

Kosovo nu este un precedent pentru Transilvania!

Proclamarea independenţei provinciei Kosovo a deschis o dezbatere de mult aşteptată: acest caz poate fi considerat un precedent sau este doar o excepţie în sistemul internaţional. Cum era de înţeles, această dilemă a stârnit şi interesul „analiştilor” din România. Ceea ce a determinat menţinerea acestei teme în dezbaterea publică de la noi a fost reacţia autorităţilor române din 18 februarie 2008. Lanţul de respingeri „hotărâte” de recunoaştere a independenţei noului stat constituit la câţiva kilometri de România nu a făcut decât să releve faptul că politica externă a României este încă derutantă şi impredictibilă.
Un stat care îşi poate aprecia valoarea intereselor sale naţionale, precum şi modul în care acestea pot fi apărate pe durată lungă, ar trebui să îşi măsoare cu mai multă atenţie paşii şi reacţiile în sfera politicii internaţionale. S-a declarat în zilele care au urmat momentului 17 februarie 2008 că independenţa Kosovo nu constituie un precedent pentru România, ceea ce este adevărat din multe puncte de vedere. Repetarea obsesivă a acestui lucru seamănă, mai degrabă, a spaimă.
Pentru a lămuri ordinea evenimentelor se impune o precizare. Perspectiva proclamării independenţei Kosovo a devenit clară încă din februarie 2007, când Trimisul Special al Secretarului General ONU pentru Kosovo, Martti Ahtisaari, a finalizat proiectul său privind viitorul statutului provinciei Kosovo. Acest document, care a fost transmis, câteva săptămâni mai târziu, Consiliului de Securitate ONU, prezenta un plan de formare a statului Kosovo. Anexa acestui proiect conţinea şi o propunere de constituţie pentru noul stat, principiile şi direcţiile pe care acesta urma să se contureze. Analize ulterioare ale unor institute de studiere a relaţiilor internaţionale au prezentat diverse scenarii privind reacţiile statelor din sistemul internaţional faţă de proclamarea independenţei Kosovo. Încă din vara lui 2007 se ştia faptul că state precum SUA, Marea Britanie, Franţa, Germania, Italia vor recunoaşte acest act unilateral de voinţă al albanezilor kosovari, în vreme ce Rusia a păstrat pentru sine avantajul unui discurs cu sens echivoc, sub formula: „Rusia va recunoaşte independenţa Kosovo atunci când aceasta va fi acceptată şi de Serbia”. Se ştia, de asemenea, că dintre cele 27 de membre ale UE, o parte (mai ales cea cu minorităţi etnice) nu vor recunoaşte independenţa, dar, în acelaşi timp, se admitea faptul că în decurs de câteva luni de la momentul proclamării sale, aceste state vor putea fi convinse să o recunoască. Un alt aspect îl reprezintă şi afirmaţia, din cadrul declaraţiei de independenţă din 17 februarie 2007, că independenţa Kosovo nu constituie „un precedent pentru nicio o altă situaţie”.
În aceste condiţii, reacţia României este cea a unui stat lipsit de viziune politică coerentă, ştiindu-se acum că autorităţile române vor putea recunoaşte independenţa Kosovo în iunie 2008, când, potrivit planului Ahtisaari, se va fi finalizat transferul de autoritate de la Misiunea Temporară a ONU de la Priştina (instalată în iunie 1999) către noile autorităţi kosovare. Premisele acestui gest al României se pot observa în recomandarea pe care preşedintele român a făcut-o omologului său sârb de a începe discuţii cu Priştina şi de a nu se izola, precum şi în declaraţia unuia dintre consilierii preşedintelui care susţinea în viitor se România va recunoaşte independenţa.
În ceea ce priveşte „cazul Transilvania” sau mai precis al Ţinutului Secuiesc, nu proclamarea independenţei Kosovo constituie un precedent, ci modul în care se raportează autorităţile româneşti la acest caz şi atitudinea mediului politic de la Bucureşti şi din regiune. „Modelul Kosovo” nu se va putea copia în cazul amintit mai sus, pentru că lipsesc condiţiile de invocare a acestuia. În schimb, se creează precedente de către autorităţile române pentru ca această regiune să îşi poată declara, la un moment dat, autonomia în mod unilateral. Faptul că minoritatea maghiară este „dezbinată” între două formaţiuni politice va constitui unul dintre argumentele majore ale faptului că există o viaţă politică proprie, distinctă de cea de la centru şi de cea a majorităţii, ca urmare condiţiile primare ale desfăşurării unei vieţi politice democratice separate (putere vs. opoziţie) s-au constituit. Un al doilea element care va încuraja acest aspect este recurgerea la votul uninominal cu un singur tur, care va asigura diminuarea participării „minorităţii” româneşti din Ţinutul Secuiesc la viaţa politică din regiune. Pe lângă aceste argumente, reprezentanţii minorităţii maghiare din zona amintită vor recurge şi la avantaje pe care le conferă principiul subsidiarităţii, precum şi interpretarea forţată (=eronată) a conceptului de regionalizare.
Având în vedere toate aceste aspecte, devine evident că proclamarea independenţei Kosovo nu constituie un precedent pentru Transilvania. Cei care invocă acest caz, nu încearcă decât să forţeze dezbaterea cu privire la Autonomia Ţinutului Secuiesc.
Ca urmare, autorităţile române ar trebui să găsească elementele care să îndepărteze regionalizarea pe criterii etnice a României, formulând o strategie clară de descentralizare financiară şi economică, pe lângă cea decizională. Pentru ca acest fapt să se poată realiza, însă, este nevoie de mai multă dedicare pentru interesele cu adevărat naţionale, care se pot rezuma la: prosperitate, securitate socială, integritate teritorială (fiecare rezultă din cealaltă, în ordinea enumerată). Dacă aceste premise ar fi fost constituite până acum, spaima faţă de „autonomii” nu ar fi existat, pentru că nici oamenii de rând aparţinând unor minorităţi nu ar fi dorit o dezbinare inutilă. Mai este încă timp pentru construcţia prosperităţii şi apartenenţa la UE şi NATO ne oferă premisele, dar acestea trebuie fructificate.

Alexandrescu Mihai

România – ţara şomerilor, taxelor şi impozitelor

România – ţara tuturor posibilităţilor, ţara în care bogătaşii “dreptei” şi nu numai ei, se îmbogăţesc peste noapte, în timp ce mediocritatea suferă de complexul “creditelor” mici autorizate de băncile profitoare, iar săracii îşi duc traiul zilnic scotocind prin gunoaie. Aceasta este România de azi, a strămoşilor, strămoşilor unora.
Şomerii, într-un stat democratic, sunt văzuţi ca nişte “comunişti revoluţionari” aparţinând unui regim împuţit, condus într-o manieră “dictatorială” sau „supravieţuitorii” unui guvern incompetent, precum cel “al dreptei” de la începutul secolului trecut.
Marginalizarea şomerilor se datorează, pe de-o parte lor, şi pe de altă parte eşecului naţional de a-i stimula prin legi concrete care să-i sprijine, să-i pună în mişcare, profesional dacă există compatibilitate între calificarea acestuia şi domeniile de activitate, prin distribuirea lor către alte specializări, cu certificate şi diplome recunoscute, atât teoretic „cantitativ” cât şi calitativ, astfel încât prin studiile urmate să devină utili ţării, şi vice-versa.
În topul ţărilor cu numărul de tineri şomeri sub 25 de ani, România se află pe locul 2 în Europa, cu 20,7% şomeri. În S.U.A., somajul, în ceea ce priveşte populaţia aflată între 18 şi 65 de ani, este estimat la 4,7%.
Prin politica derulată de “dreapta”, se exagerează cu privire la resursele deţinute de ţara noastră, fie nu se cheltuiesc, fie că se cheltuiesc imprudent şi fără acoperabilitate, în interesul, cât şi în dezinteresul populaţiei.
În practică, nu se oferă populaţiei active, ţinând cont de media de vârstă care se confruntă deficitar, atât financiar, cultural, cât şi calificativ, care să fie în permanentă conectare cu ceea ce oferă şi cere piaţa de muncă actuală în ţara noastră. Sistemul românesc “cultural” este prezent într-o formă deplorabilă, şi anume de “îngrăşare” cantitativă instituţional, pe zi ce trece. În alte ţări “îngrăşarea” este la nivel calitativ, nu superior învăţământului nostru ci doar sistemului prezent în ţări ca, S.U.A., Franţa, Anglia, Germania şi altele.
Grosolan vorbind, în şcolile de arte şi meserii, se duc doar cei slab pregătiţi. România pierde “materia cenuşie” în domeniile practice şi tehnice pentru a produce talente, şi cu aceasta ocazie, prin carierele care sunt prost distribuite celor fără calităţi, deasemenea creşte numărul celor care nu au înclinaţii “deoveditoare” în domenii de activităţi care nu nicio legătură cu studiile cerute, şi astfel retribuţia acestora este peste media normală, crescând ilogic cu 150÷200% (de exemplu, un muncitor-strungar de meserie are un salar de 800 lei, în mană, iar un director general/executiv excelează “financiar” între 350÷400 lei). De ce? Pentru că în România, totul se rezumă la a închide gura şi la a suporta, aşadar, daca nu-ţi convine eşti liber de contract. Aici, unele concerne care cer firmelor de recrutare de personal să caute oameni cu pregătire profesională excelentă (cu experienţă, cât mai multe limbi străine cunoscute, etc...) pentru anumite posturi, cum ar fi cele de clasă medie sau superioară, fie că sunt muncitori sau ingineri, ei sunt acei care suportă “imposibilităţile” de realizare profesională, pentru că p.c.r.-ul este cel care decide cine rămâne şi cine pleacă. România mai are de învăţat ce înseamnă politica democraţiei financiare şi să ofere populaţiei traiul decent lunar. Tinerii de azi pot să spere că într-o bună zi, un alt “escu” se va gândi la ei.
Taxele şi impozitele în ţara noastră sunt mari, în raport cu câştigurile de care avem parte unii dintre noi, fie că este vorba de o slujbă la stat sau în cadrul unei companii private.
În luna decembrie 2007 a fost dat societăţii civile un studiu realizat în 178 de ţări de către compania de consultanţă şi audit PricewaterhouseCoopers (PwC) şi Banca Mondială, potrivit căruia, în U.E., dar în special “În România, dintre cele 96 de taxe, 60 sunt în domeniul forţei de muncă, într-un an o companie fiind obligată să realizeze câte 12 plăţi pentru fiecare din domenii precum contribuţia la asigurări sociale, contribuţia la asigurările de sănătate, şomaj, fondul privind riscul de accidente şi pentru inspecţia în muncă”.
Deasemenea, în studiu se mai arată că „Numărul taxelor solicitate în România este mai mare decât în orice alt stat din Uniunea Europeană, diferenţa fiind foarte mare. Locul doi în Uniunea Europeană în funcţie de acest criteriu este ocupat de Polonia, care percepe anual un număr de circa 40 de taxe, mai puţin de jumătate din nivelul din România“.
Fără menajamente, din studiu, se deduce că orice companie din România are de plătit 96 de taxe şi impozite pe an, situaţie care a adus ţara noastră pe primul loc în Uniunea Europeană şi pe locul al patrulea în clasamentul mondial în ceea ce priveşte numărul contribuţiilor fiscale, mai pot să observ, faptul că, ţara noastră a urcat o poziţie în clasament faţă de ediţia din anul 2006, când numărul taxelor identificate de autorii studiului s-a ridicat la 89. Aşadar, România înregistrează un nivel de peste două ori mai mare decât cel din alte state europene, precum Polonia sau Slovacia.
Studiul mai precizează, că şi alte taxe pentru companiile din România sunt percepute pentru urbanism, mediu, timbru şi combustibil - câte una pe an - şi câte patru pentru teren, autovehicule, clădiri şi pentru veniturile companiei.
România este campioana inegalabilă la taxe şi impozite. Se vede clar, cu ochiul liber, că ne-am făcut de ruşine între toate statele membre ale U.E. şi cu regret spun că, în prima lună a lui 2008, la un an de la integrarea în Uniunea Europeană, România va trebui să-şi numere punctele negre pe care le va strânge de la colegii din U.E. Ţara noastră este un “hârb necivilizat” al societăţii “civilizate” în care nu ştim decât să ne lăudăm şi să minţim cu neruşinare.
Se mai arată în raportul "Paying Taxes 2008", ca în anul 2007, pe primele trei poziţii în lume se află, faţa de România, Belarus - cu 124 de taxe, Uzbekistan - cu 118 şi Ucraina - cu 99, iar anul trecut numărul taxelor identificate de autorii studiului s-a ridicat la 89. Autorii studiului precizează că, deşi în România şi Ucraina a fost introdusă taxa unică de impozitare, numărul mare al celorlalte taxe percepute în aceste ţări diminuează beneficiile acestui sistem de impozitare.
În celelalte state din U.E., numărul taxelor este mai mic de 30 pe an. Astfel, printre cele mai multe taxe mai sunt percepute în Slovacia - circa 30, în Lituania, Ungaria şi Franţa - puţin peste 20. La polul opus României se află Suedia, unde se plătesc doar 2 impozite, în Letonia - 7, Portugalia, Spania şi Marea Britanie - câte 8. La stabilirea numărului taxelor plătite de o companie într-un an autorii studiului au luat în calcul frecvenţa cu care sunt achitate taxele directe şi indirecte, aceasta putând fi de 12 ori, patru ori sau o dată pe an. De exemplu, în cazul contribuţiilor sociale şi al taxei pe valoare adaugată (T.V.A.), numărul plăţilor efectuate pe an este 12 în fiecare caz, în timp ce pentru taxe precum impozitul pe teren, pe clădiri şi pe profit frecvenţa este de patru ori pe an, pentru fiecare.
Dacă la numărul de impozite suntem printre primii, nu acelaşi lucru putem spune despre ponderea în profit a acestora. Din acest punct de vedere, România se află pe poziţia 107 în lume cu o cotă de 46.9%, şi pe locul 11 în U.E. Principalele impozite, aferente forţei de muncă, ajung la 34.4% din profit, în timp ce taxele pe venit au o pondere de 10.4%.
Deci, pot afirma că suntem “codaşii” binelui şi “campionii” răului. Aşadar, ca o paranteză să zicem că e ok, faptul că guvernul a aprobat programul de trecere la moneda unică, euro, la începutul anului 2014.

Mihalyi Flaviu

Noi punem DRAGOSTEA pe primul loc!

La începutul fiecărui an, în luna februarie, pe tot întinsul planetei, bomboane de ciocolată, flori şi cadouri diferite sunt dăruite între îndrăgostiţi, în numele Sfântului Valentin.
Cine este acest misterios sfânt şi de ce sărbătorim acest eveniment?
Istoria zilei Sfântului Valentin (14 februarie) este învăluită în mister, însă cert este faptul că, odată cu sosirea primăverii, reînvie sentimentul iubirii. Sărbătoarea dragostei, după cum ştim azi, îşi trage rădăcinile din cultul creştin a Romei antice, iar Biserica Catolică recunoaşte cel puţin 3 sfinţi derivaţi din numele Valentin.
O legendă, ne dezvăluie că Valentin a fost un preot din Roma, care a trăit în secolul al III-lea. Când Împăratul Claudius al II-lea a hotărât întărirea forţelor militare cu soldaţi burlaci şi a scos în ilegalitate convenţia religioasă între un barbat şi o femeie, Valentin, realizând inechitabilitatea documentului, a sfidat actul şi a continuat să unească destinele tinerilor îndrăgostiţi, în secret. Când taina acestuia a fost descoperită, Împăratul a ordonat executarea preotului.
O altă poveste, ne mărturiseşte că Valentin a fost ucis deoarece a încercat să ajute creştinii să scape de crudele persecuţii ale romanilor.
Conform unei alte legende, Valentin a fost primul om care a trimis o felicitare de dragoste. Aflat în temniţă, Valentin s-a îndrăgostit de fiica paznicului care-l vizita. Înainte să moară, se spune, că i-a scris o scrisoare de dragoste pe care ar fi semnat-o „from your Valentine” (de la simpatizantul tău), expresie care se foloseşte şi azi.
Cu toate că adevărul din spatele legendelor este înceţoşat, semnificaţia festivităţii celui mai puternic sentiment subliniază armonia, eroismul şi, cel mai important, romantismul acţiunilor lui Valentin. Nu este de mirare că, în periada medievală, Valentin a fost unul dintre cei mai sărbătoriţi sfinţi în Anglia şi Franţa.
Astfel, Ziua Îndrăgostiţilor a călătorit prin timp şi a ajuns până-n zilele noastre.
Sentimentul de dragoste a fost readus la viaţă, şi în acest an, de către Organizaţia de Tineret a Partidului Social Democrat. Ziua Îndrăgostiţilor, sărbătorită conform tradiţiilor americane, a debutat prin campania promovată de social democraţi „Noi punem dragostea pe primul loc”. Evenimentul a vizat în special studenţii, astfel că în seara zilei de 14 februarie, membrii TSD au distribuit în complexele studenţeşti pliante cu peste 3 000 de prezervative. În acest mod, îndrăgostiţii au avut şansa de a câştiga o cină romantică prin trimiterea unui simplu sms cu răspunsul la întrebarea: „Cine pune dragostea pe primul loc?”. Fericita câştigătoare a fost desemnată prin tragere la sorţ, Lador Anamaria care a sărbătorit împreună cu iubitul ei în stil românesc, de Dragobete, la restaurantul Sinaia din Cluj Napoca. Prin intermediul acestei campanii, Organizaţia de Tineret a PSD-ului încearcă să tragă un semnal de alarmă în rândul tinerilor, cu privire la sexul neprotejat şi la problemele de sănătate cu care se confruntă populaţia în lipsa unei educaţii sexuale pe măsură. Această campanie a fost realizată în colaborare cu Serviciul de Promovare a Sănătăţii din cadrul Autorităţii de Sănătate Publică şi de Centrul de Referinţă în Planificarea Familială Cluj. La această acţiune au participat atât membri TSD, seniorii, cât şi consilierii locali şi vicepreşedinţii Partidului Social Democrat. Cu aceeaşi ocazie, organizaţia TSD Gherla a organizat o petrecere în clubul Extaz, unde tinerii s-au distrat şi au participat la diverse probe, la final fiind recompensaţi cu premii din partea social democraţilor. Campania din acest an a avut succes şi a fost îmbrăţişată de tineri cu entuziasm, la fel ca şi oricare altă acţiune organizată de membrii TSD.

Apopi Mariana Diana