Vasile Dâncu, ales preşedinte PSD Cluj

Pentru social democraţii clujeni, începutul noului an a debutat cu o schimbare la nivelele superioare de conducere. Funcţia de preşedinte PSD Cluj avea să se anunţe vacantă, odată cu surprinzătoarea retragerea a domnului Ioan Rus. La vremea aceea, s-a instaurat un sentiment de panică, teamă şi pesimism în rândul simpatizanţilor de stânga din judeţ şi regiune. Anul 2007 se încheia cu un mare semn de întrebare pentru continuitatea valorilor de descentralizare şi democratizare a Partidului Social Democrat. Dar cum în tot răul există un bine, binele avea să se materializeze în scurt timp şi chiar peste aşteptările unora – senatorul Vasile Dâncu, singurul doritor, se angajase să candideze pentru funcţia de lider al social democraţiei judeţene.
Numărătoarea inversă pentru desemnarea noii conduceri a filialei judeţene PSD avea să se încheie marţi, 22.01.2008, când sala Europa din incinta Casei de Cultură a Studenţilor Cluj-Napoca a găzduit Conferinţa Extraordinară Judeţeană a PSD. Ziua avea să se anunţe una agitată încă de dimineată, când filialele social democrate din Regiunea Nord-Vest aveau să analizieze, împreună cu conducerea partidului – Mircea Geoană, Titus Corlăţean, Cristian Diaconescu, Ioan Rus, Valeriu Zgonea, Liviu Dragnea, etapele selecţiei candidaţilor pentru alegerile locale, precum şi oferta electorală. Totodată, în cadrul întâlnirii regionale, organizaţiile judeţene PSD Cluj, Maramureş Satu-Mare, Bihor, Sălaj, şi Bistriţa-Năsăud şi-au prezentat raporturile de activitate.
Odată încheiate lucrările regionale, invitaţii şi delegaţii aveau să se concentreze asupra scrutinului clujean. Conferinţa a fost deschisă de discursul preşedintelui PSD, Mircea Geoană, care a reamintit că „Clujul este locul unde oamenii ştiu să păstreze dialogul”. Cu tentă pretienoasă, preşedintele PSD, şi-a exprimat aşteptările referitoare la atribuţiile „Grupului de la Cluj”, care, în ultima perioadă, a făcut un pas înapoi la nivel naţional – „aştept de la Ioan Rus şă-şi reia activitatea, în mod plenar, la conducerea partidului”, „conducerea partidului are nevoie de Ioan Rus”. Apelul l-a vizat şi senatorul clujean, care a demisionat din funcţia de vicepreşedinte PSD la sfârşitul anului trecut – „vremea în care Vasile Dâncu a stat mai retras trebuie să se încheie. Este important ca Vasile Dâncu să-şi reia locul pe care l-a câştigat la Congres, în jurul mesei principale de decizii a partidului”. O mână prietenească i-a fost întinsă şi deputatului Vasile Puşcaş, care trebuie să facă parte din viitoarea elită a clasei politice din România, deoarece este politicianul care ştie cel mai bine cum trebuie să arate o Românie bine integrată în Uniunea Europeană, a spus Mircea Geoană.
În altă ordine de idei, liderul principalului partid de opoziţie, a atacat politica „dreptei falimentare” condusă de la Palatul Victoria şi Cotroceni. „Există un nivel dramatic de deteriorare a nivelului de trai, dar şi o devalorizare acerbă a leului”, iar „românii s-au săturat de scandal şi de lipsa proiectelor în ultimii 3 ani şi jumătate”. Cât despre politica externă, acesta, a subiniat lipsa de viziune strategică a lui Traian Băsescu, ceea ce va determina o izolare a României, în timp ce Ungaria şi Bulgaria fac parte din proiectele ruseşti. Ocolirea României nu va reprezenta altceva decât un cost mare al energiei şi o negociere ireversibilă. Soluţia acestor probleme trebuie să vină din partea stângă a politicii româneşti, care astăzi este una europeană. PSD-ul este singura formaţiune politică care nu şi-a schimbat ideologia şi valorile în timpul celor 19 ani de democraţie, iar pentru viitor, oferta social democrată trebuie să cuprindă proiectele competente şi atractive, nu doar selecţia unor candidaţi serioşi.
Reprezentanţii paritidelor clujene PNL, UDMR, PNŢCD şi PAS au salutat viitoarea conducere la nivel judeţean, după care, vicepreşedintele ardelean PSD, Ioan Rus, a prezentat un raport de activitate din perioada 2000-2007. Conform acestuia, rezultatele indică o ascensiune, la nivel local, a social democraţiei. Rezultatele luptei, condusă de ardeleni, pentru descentralizarea şi democratizarea partidului necesită timp până să devină vizibile. Din Transilvania a pornit un nou stil de a face politică, care canalizază energia în favoarea rezolvării problemelor şi nu o consumă inutil prin certuri şi discuţii. În continuare, Rus, şi-a argumentat demisia din cadrul mecanismului politic de stânga a judeţului – „nu este o retragere din partea mea, va fi o implicare mai puternică la nivel judeţean, dar şi la nivel naţional. Acest guvern este cel mai catastrofal regim pe care l-a avut România. Este unul din motivele pentru care eu nu mă voi da la o parte din activitatea politică. Schimbarea şi progresul sunt fenomene, nu accidente. Trebuie să existe o evoluţie pozitivă”. După ce şi-a anunţat poziţia, fostul preşedinte PSD Cluj, a dat cuvântul „unuia dintre cei mai mari sociologi în viaţă”, Vasile Dâncu.
Pentru început, Vasile Dâncu, a recapitulat, pentru asistenţă, primii paşi parcurşi, de acesta, spre social democraţie şi şi-a amintit de lansarea programului de reformare profundă a PSD, la care a contribuit alături de „Ucu” Rus. Roadele reformei interne aveau să fie identificate cu conducerea de azi a partidului – Geoană, Diaconescu, Dragnea, Corlăţeanu, Rus, Puşcaş şi alţi lideri din noua gardă. Senatorul clujean şi-a turnat cenuşă-n cap pentru că l-a atacat pe preşedintele de onoare a Partidului Social Democrat. „Îmi cer scuze că de multe ori l-am jignit pe Ion Iliescu. L-am jignit doar în măsura în care, într-un anumit moment s-a opus bunului mers înainte a partidului” a declarat Dâncu. Cât despre discordia avută cu bucureştenii, acesta a aruncat vina pe demnitatea ardeleană, nu pe orgolii cum se zvonea pe malurile Dâmboviţei.
Din discursul său, n-au scăpat nici ironiile aduse topului „Mari români”, realizat de Televiziunea Română, unde primul ardelean se regăseşte abia pe poziţia 28, prin prezenţa baschetbalistului Ghiţă Mureşan.
Cu o conotaţie puernică de ardelenism şi accent de stânga, candidatul a prezentat un proiect de strategie pentru alegerile locale, menit să schimbe viaţa zonală, intitulat „Transilvania comunităţilor puternice într-o Românie europeană”. Autorul a definit proiectul ca fiind un „pilon al reconstrucţiei comunităţilor locale”, chiar dacă aparent, acesta dă senzaţia de regionalizare. Patriotismul local, care caracterizează proiectul, nu are deloc legătură cu dezintegrarea României, însă ideea de a gândi regional este o necesitate de ordin european, a arătat ideologul. „Transilvania comunităţilor puternice într-o Românie europeană” reflectă injustiţia adusă Ardealului de fenomenul centralismului de dreapta şi critică oprirea lucrărilor la Autostrada Transilvania, cât şi modul prin care Bucureştiul a confiscat două mari surse de venit ale oraşelor din Nord-Vestul ţării – preluarea impozitelor marilor contribuabili şi a taxelor provenite din tranzacţii imobiliare. Pasaje din proiect demonstrează că „puterea de dreapta instalată odată cu Guvernul Tăriceanu şi Preşedenţia lui Traian Băsescu în 2005, a început o strategie de blocare a dezvoltării economice şi sociale a regiunii noastre.
În pofida faptului că Transilvania şi Banatul aduc o contribuţie importantăla bugetul naţional, Transilvania se află pe ultimul loc în ceea ce priveşte alocaţiile bugetare şi proiectele de investiţii publice. Nici nu se instalează bine Guvernul Tăriceanu şi se opresc lucrările la Autostrada Transilvania. Premierul Tăriceanu ne explică în 2005 că nu este un proiect de interes naţional, că este de interes regional. Noi ce să înţelegem, nu facem parte din naţiunea română?
Faptul că 15 judeţe din Transilvania şi Banat participă consistent la formarea bugetului naţional nu este considerat important? (...) Guvernul de dreapta a încercat în mod repetat să distrugă spiritul de solidaritate regională mizând cu cinism pe nevoia acută de proiecte de infrastructură şi de dezvoltare instituţională din regiune. În această bătălie oarbă dintre reprezentanţii puterii de dreapta, Clujul pierde o serie de atribute ale statutului său secular de capitală a Ardealului (...) Nu trebuie să mai permitem fracturarea solidarităţii social-democrate atât de greu reconstruite după 50 de ani de comunism şi 18 ani de tranziţie în care doar centralismul atavic nu pare afectat de transformările prin care a trecut ţara noastră.” (sursa: HotNews)
Cei prezenţi au izbucnit în aplauze, odată ce Dâncu a exclamat „respect Capitala, dar Transilvania este casa mea !”
În încheiere, politicianul clujean şi-a subliniat optimismul, declarând „sunt sigur că putem schimba lumea. Credeţi că societatea capitalistă este ultimul stadiu de dezvoltare a omenirii? La fel se spunea şi despre socialism, şi iată, că n-a fost aşa. Stânga trebuie să producă progres şi trebuie să cucerim viitorul. Putem schimba lumea de aici, de la Cluj, aici este lumea noastră.”
La propunerea preşedintelui PSD, Mircea Geoană, votul pentru desemnarea preşedintelui filialei judeţene a PSD Cluj, a fost unul deschis, iar delegaţii prezenţi, în număr de 185, au votat în unanimitate pentru Vasile Dâncu. Delegaţii au decis, ca pe viitor, numărul vicepreşedinţilor judeţeni să cuprindă 9 membrii, nu 7. Pentru cele 4 funcţii vacante de vicepreşedinte, două dintre ele fiind eliberate de candidatul la şefia PSD Cluj şi Adina Abrudan, s-au înscris Lucia Suciu, Florin Cuc, Cornel Itu, Ilarie Ivan, Iosif Zăgran, Ioan T. Rus, Viorel Timoce. Dintre aceştia, delegaţii, prin vot secret pe liste, i-au mandatat pe Ivan Ilarie – fost director al Direcţiei Agricole Cluj (115 voturi), Lucia Suciu – primar al comunei Chinteni (106 voturi), Cornel Itu – preşedintele PSD Dej (98 voturi) şi dr. Iosif Zăgran (68 voturi). Totalul voturilor valabil exprimate a fost 129.
Odată cu reîmprospătarea şi formarea noii echipe PSD Cluj, ne putem considera pregătiţi, din punct de vedere moral, să ieşim la luptă cu „căpcăunii portocalii”. PSD Cluj are o echipă tânără, ambiţioasă şi profesionistă care trebuie să convingă societatea ardeleană, o societate conservatoare şi aristocrată din punct de vedere educaţional şi spiritual, că interesele social democraţiei transilvane reprezintă o revenire la normalitate pentru regiune, lucru care va determina creşterea nivelului de trai în zonă şi nu numai.

SUCCES NOII ECHIPE JUDEŢENE PSD CLUJ

Pop Dragoş-Şerban

Demisia lui Ioan Rus - Ghidul ardeleanului social democrat

La sfârşit de an, în plină desfasurare a acţiunilor social democrate în municipiul Cluj-Napoca, domnului Ioan Rus, presedinte PSD Cluj, şi-a anunţat demisia din funcţie, în cadrul sedinţei Biroului Permanent Judeţean.
În data de 20.12.2007, la întâlnirea cu colegii de partid din judeţ, la sediul municipal, Ioan Rus a menţionat că regretă actul de renunţare la conducerea PSD Cluj, însă retragerea sa, aduce noi speranţe pentru remodelarea omului politic nou, cât şi pentru întinerirea partidului. Demisia acestuia a fost motivată de necesitatea concentrării asupra activitatăţii la nivelul organizaţiilor din Regiunea Nord-Vest de care răspunde, în calitatea de vicepreşedinte PSD la nivel central. Un om de caracter, Ioan Rus, dă dovadă de pragmatism nobil pe scena politică românească, reuşind, prin calităţile sale, să guverneze un mecanism generator la nivel zonal şi naţional. Acest prilej, va aduce o coordonare mai bună a organizaţiilor din regiunea transilvăneană, iar prezenţa sa rămâne activă pe scena politică, de unde va lupta pentru fundamentarea ideilor la nivel naţional.
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, regretă "gestul pripit" al lui Ioan Rus, în timp ce, vicepreşedintele clujean, Vasile Puşcaş, susţine că decizia este menită să focalizeze pregatirea campaniei pentru alegerile locale. Lupta împotriva “furtunii” electorale din 2008 va îmbina alegerile din administraţia locală cu cele pentru Parlament, lucru extrem de solicitant. Vocile rele au spus că, măsura luată de politiceanul clujean este o reacţie la rezultatele slabe obţinute la alegerile pentru Parlamentul European. Pentru bucătăria internă a social democraţiei clujene, decizia lui Ioan Rus de a demisiona, i-a luat prin surprindere pe mulţi lideri şi membrii ai partidului, ceea ce a dus la naşterea zvonurilor care mai de care contradictorii. Nici mass-media nu a scăpat prilejul de a se avânta în „campania de zvonistică”, însă apele s-au liniştit repede, iar atenţia jurnaliştilor s-a îndreaptat spre noul an electoral 2008.Din punctul meu de vedere, cred că este o decizie înteleaptă pentru un conducător şi lider judeţean al politicii de stânga. Prin declaraţiile sale, Ioan Rus a dat de înteles că este timpul ca PSD-ul să se înnoiască şi să se întinerească la vârf. Ioan Rus este perceput ca fiind, în interiorul PSD, liderul „grupului de la Cluj”, alături de senatorul Vasile Dâncu (fost ministru al Informaţiilor Publice în guvernul Năstase) şi deputatul Vasile Puşcaş (fost negociator şef al României cu UE).
„Grupul de la Cluj” şi-a răcit relaţiile cu Mircea Geoană, mai ales dupa ce partidul a refuzat să ofere prima poziţie de pe lista candidaţilor pentru Parlamentul European lui Vasile Puşcaş. Principiile grupării ardelene au reprezentat, dintotdeauna, o provocare pentru aplicarea noului val social democrat care a flexibilizat alegerile interne, socializarea/comunicarea şi respectul de sine. De aceea, eu consider că Ioan Rus este călăuza social democraţiei, care prin rezolvarea problemelor locale, va reuşi să fluidizeze realitatea din politica românească. Rezolvarea problemelor la nivel judeţean şi naţional se concluzionează prin experienţă şi însăşi existenţa ei.
Devotamentul pentru social democraţie, l-a stigmatizat pe Ioan Rus în lider incontestabil al Transilvaniei politice. De altfel, solidaritatea alături de membrii PSD trebuie să coexiste şi în continuare, ori, devotamentul acestora se va evapora, iar susţinerea cauzei de stânga va avea de suferit.
Sprijinul lui Ioan Rus (fost ministru de Interne în guvernul Năstase) va exista prin “filtrarea” social democraţiei în structurile judeţene şi naţionale, unde glasul acestuia se poate face ascultat printr-un pragmatism ”transilvanean”.
Interimatul de la vârful conducerii PSD Cluj a fost asigurat de deputatul Vasile Soporan (fost prefect de Cluj), până la noile alegeri care au avut loc la începutul lunii ianuarie 2008.

Mihalyi Flaviu

Un viitor pentru Cluj

Dacă mi-ar pune cineva astăzi întrebarea cum văd viitorul Clujului în următorii 5 ani, m-aş gândi instantaneu la două categorii de răspunsuri.
Pe de o parte, aş răspunde că dacă actuala administraţie diletantă va mai ţine mult cârma acestui oraş, peste câţiva ani Clujul va avea o spoială colorată, care însă nu va putea ascunde lispa de substanţă şi de viziune pentru acest oraş. Va avea 288 de străzi reparate, dar jumătate din clujeni nu-şi vor permite să circule cu maşina proprie pe acestea; va avea câteva sute de locuinţe construite pe dealuri, dar tinerii şi cei cu probleme sociale vor aştepta în continuare cu anii la coadă pentru încă două blocuri ANL; va avea parekinguri, dar spaţiile verzi vor fi din ce în ce mai puţine şi aerul tot mai sufocant; va avea pieţe modernizate şi mall-uri, dar pensionarii vor apela tot la pieţele improvizate pentru a economisi câţiva lei.
Pe de altă parte, aş răspunde altfel, cu gândul la proiectul nostru, al echipei PSD Cluj-Napoca, proiectul politic "Pentru un Cluj mai fericit!". Şi asta, pentru că proiectul nostru pune în centru fiinţa umană, cetăţeanul Clujului, adică exact substanţa unei comunităţi. Pentru că dezvoltarea durabilă, progresul unui oraş, europenizarea acestuia, depinde în mod fundamental de construirea şi consolidarea unei comunităţi. Pentru că indiferent cât ar încerca politicienii să construiască o infrastructură pentru Cluj, lipsa de acţiune a cetăţenilor săi, indiferenţa colectivă, îl va transforma într-o cutie de carton frumos ambalată, dar goală pe dinăuntru. Nu contest meritele actualei administraţii în ceea ce priveşte realizarea unei infrastructuri de bază a municipiului nostru, dar aceasta reprezintă doar o sforţare electorală de a se menţine în topul popularităţii clujenilor, în timp ce efectele pe termen lung sunt dezastruoase, pentru că lipseşte viziunea pentru cetăţenii clujeni. Noi propunem altceva!
Viitorul pe care echipa PSD Cuj-Napoca îl vrea şi îl vede pentru cetăţenii acestui oraş este acela în care aceştia recâştigă mândria de a fi clujeni. în care solidaritatea colectivă este fundaţia pentru construirea unei comunităţi. In care redăm oamenilor speranţa într-un trai mai bun şi puterea acţiunii de a crea. In viziunea noastră, inima Transilvaniei va deveni un model de solidaritate, un exemplu de toleranţă etnică şi religioasă, o comunitate care preţuieşte justiţia socială şi drepturile egale pentru toţi membri săi.
Şi cred că asta se poate realiza prin îndeplinirea câtorva condiţii de bază. Aşa-zisa reformă în sănătate propusă de actualul Guvern a adus sistemul medical în colaps, dar nici administraţia locală nu a făcut mai multe cioturi pentru a contracara efectele. Recent, Uniunea Europeană a propus recunoaşterea diplomelor medicilor şi asistentelor medicale din România pe tot cuprinsul ei. Ştiţi ce presupune asta?! Un exod al tuturor medicilor români, în special tineri, pe care-i ignorăm de atâta vreme. Trebuie să începem să avem grijă pentru sănătate în Cluj: să ne respectăm medicii, să facem investiţii în spitalele în care aceştia lucrează, pentru ca la rândul lor aceştia să ofere cetăţenilor serviciile cele mai bune. La fel şi în educaţie, un alt pilon de bază al societăţii. Daca dorim să nu mai plece tinerii în Spania la cules de căpşuni, trebuie să le oferim condiţii pentru performanţă în şcoală, pentru ca apoi să se poată integra pe piaţa muncii. De asemenea, trebuie să oferim locuri în grădiniţe fiecărui copil, pentru ca părinţii acestora să aibă siguranţa că această comunitate investeşte în copiii lor şi le oferă siguranţa de care au nevoie.
În plus, trebuie să ne aplecăm cu mai mare responsabilitate asupra copiilor din familii defavorizate, pentru ca fiecare să se bucure de rechizitele necesare formării sale în şcoală.
Un viitor decent în Cluj-Napoca mai înseamnă crearea condiţiilor pentru ca fiecare familie să-şi poată clădi un cămin pentru că numai în condiţiile securităţii asigurate de acesta, tinerii se pot dezvolta armonios şi se pot integra în comunitate. Şi un alt tip de securitate de care trebuie să se ocupe comunitatea clujeană este acela al locurilor de muncă. Nu avem nimic împotriva exploziei de mall-uri din Cluj, dar dezvoltarea unei societăţi se face prin producţie, nu prin consum, iar autorităţile Clujului ar trebui să se orienteze spre acel tip de investiţii care produc şi care ar asigura pentru fiecare cetăţean posibilitatea de a-şi dezvolta o carieră şi de a avea un loc de muncă decent.
Alături de noi, în viitor, trebuie să-i vedem şi pe cei vârstnici: pensionarii trebuie sprijiniţi prin măsuri sociale să nu aibă grija zilei de mâine, să-şi poată plimba zâmbitori nepoţii în parcuri. Şi dacă tot am pomenit de parcuri, protejarea spaţiilor verzi trebuie să fie o prioritate în viitorul Clujului, dacă vrem să mai avem un viitor. De aceea am şi propus un proiect de o importanţă majoră pentru Cluj: crearea unei centuri verzi în jurul zonei metropolitane, care să protejeze pe de o parte de secetă, şi pe de altă parte, să împrospăteze aerul pe care-1 respirăm zi de zi. Bineînţeles, sunt şi alte măsuri necesare în acest domeniu: crearea unor perdele verzi de protecţie şi în cartiere, momtorizarea poluării, educaţia pentru prevenţie a cetăţenilor.
Într-un Cluj care se vrea centru cultural, interesul autorităţilor locale pentru promovarea culturii ar trebui să crească simţitor. Accesul liber la cultură, punerea în valoare a patrimoniului cultural şi derularea unor proiecte culturale de interes public ar trebui să fie piese de rezistenţă în strategia administraţiei clujene.
Toate acestea şi multe alte proiecte pentru Cluj se pot realiza doar într-un cadru al dialogului, colaborării şi parteneriatului real între toate instituţiile, organizaţiile şi partidele politice, în interesul exclusiv al comunităţii, depăşind barierele politice, administrativ-birocratice sau de altă natură.
Acestea ar fi câteva dintre punctele proiectului pe care echipa PSD Cluj-Napoca îl propune pentru construirea unei comunităţi clujene, bazată pe solidaritate colectiva. Şi aşa mi-aş dori să văd Clujul în următorii ani.

Remus Lăpuşan,
preşedinte PSD Cluj-Napoca

„STRANGERS IN THE NIGHT”?

Intenţionam să încep aceste rânduri cu celebra definiţie dată politicianismului, de Constantin Rădulescu-Motru, în 1904, pentru a comenta viaţa politică din România de astăzi. Gândindu-mă mai mult asupra subiectului, mi-am dat seama că termenul utilizat de Motru pentru a critica lumea politică din vremea sa, astăzi a devenit perimat. Nu mai putem vorbi despre politicianism astăzi în România, şi aceasta nu pentru că avem o clasă politică mai bine selectată sau pentru că responsabilitatea vorbelor şi a faptelor este atât de mare încât aş jigni oamenii politici români contemporani. Nu mai putem vorbi despre politicianism astăzi pentru că nu mai avem la ce să îl raportăm. De mai bine de trei ani, în România nu mai există viaţă politică. Tot ce se întâmplă în sediile unde până mai odinioară funcţionau Preşedinţia României, Guvernul României, Parlamentul României sunt doar tresăriri ale unor oameni debusolaţi. Nimic nu ne mai arată că există viaţă politică. Sunt doar persoane care au răguşit strigând că luptă împotriva corupţiei, şi neagă vehement acest merit celeilalte părţi. Sunt doar persoane care nu obosesc să se privească în oglindă şi să repete că odată cu ei a început adevărata modernizare a României. Sunt doar persoane care îşi construiesc castele de nisip din iluzia că viitorul României este asigurat, că cetăţenii români sunt cei mai bine reprezentaţi. Aceasta nu este o viaţă politică!
Atunci când în decembrie 2004, arhanghelii dreptăţii şi ai adevărului descălecau la Bucureşti, România tocmai a obţinut asigurarea viitorului său în Uniunea Europeană, încheind toate capitolele negocierilor de aderare. Chiar şi atunci, un important proaspăt om de stat, ameninţa că va cere redeschiderea câtorva capitole de negociere. S-a liniştit doar după ce membri ai Comisiei Europene l-a asigurat că renegocierea acelor capitole înseamnă, implicit, pierderea avantajelor obţinute, cu greu, de România. Mai târziu am putut sesiza că nu grija avantajelor era ceea ce-l măcina, ci perspectiva de a pierde ocazia de a brava cu meritele predecesorilor săi. Au urmat trei ani în care s-ar fi putut construi mult în România şi pentru România, însă nu au fost decât o sumă de oportunităţi ratate, din cauza unor orgolii neţărmurite şi nestăvilite. Partidele politice au încetat să se mai gândească la viitorul comunităţii pe care pretindeau cu atâta emfază că le reprezentau şi au preferau să îşi arunce oamenii în arena circului public. Unii mai sperau că anul 2007 va fi unul al maturizării, dar acest lucru era imposibil cât timp politicienii români nu au reuşit să depăşească nici măcar pubertatea, cu tot disconfortul pe care aceasta îl crează imaginii proprii. Au ajuns să îşi scoată la lumină unul altuia toate defectele şi păcatele trecutului. S-au ameninţat, vreme de trei ani, cu dosare, au împins în arena lor isterizată toate instituţiile care ar fi trebuit să fie reperele moralităţii pentru societate. În tot acest timp, Europa ne privea din ce în ce mai îngrozită: aceştia sunt noii noştri membrii?!
Nimeni dintre cei care se proclamau a fi oameni de stat nu a avut timp să se gândească la un proiect pentru viitorul acestei ţări. Ar fi trebuit să se elaboreze o strategie post aderare pentru România, pentru a fi definite interesele ţării ca proaspăt stat membru al Uniunii Europene. Au ratat şansa de a europeniza procedurile legislative, modul de desemnare a reprezentanţilor cetăţenilor în instituţiile naţionale şi europene. Votul uninominal a devenit un element de propagandă atât pentru putere cât şi pentru opoziţie. Totul a fost adus în derizoriu.
Mi-ar fi plăcut, ca în cei trei ani, în România să fi existat opoziţie; electoratul să fie mai mult căutat de cei care până mai ieri au condus această ţară. Aş fi preferat să văd o mai mare solidaritate în jurul unor proiecte legislative care ar fi putut să modernizeze cu adevărat viaţa politică românească. Astfel, am fi putut spune că mai există o viaţă politică, fie şi ea şubrezită. Însă ceea ce am putut sesiza a fost doar o formaţiune politică superficială şi incoerentă, care a pendulat între cei doi atomi ai vechii coaliţii dătătoare de dreptate şi adevăr, încât nimeni nu mai ştia, pe bună dreptate, unde este puterea şi unde este opoziţia. Cei care, astăzi, îşi fac un titlu de glorie din a fi lideri ai opoziţiei au preferat să se lanseze proiecte imagologice personale, pe care le-au abandonat la scurt timp. Timp de trei ani, opoziţia din România a oscilat între Generaţia 2008 (lansată în primăvara anului 2006) şi stolurile de cocori pe care le-au pierdut la primul vânt mai rece abătut asupra lor. Nu s-a crescut nimic real şi trainic, doar superficialitate şi incoerenţă. Care va fi mesajul credibil cu care se prezintă, mâine, opoziţia în faţa electoratului? Cu ce se poate justifica activitatea în cei trei ani de opoziţie? O parte dintre oamenii politici din opoziţie mai pot să afirme o colaborare strânsă şi repetată cu electoratul şi societatea civilă, o acţiune clară de interpelare a activităţii Guvernului. Ceilalţi, care au alergat doar după măriri şi glorii efemere, departe de electoratul care le-a acordat atâta încredere ce garanţie mai pot oferi? Sper că atunci când vor da ochii cu comunitatea, în 2008 şi 2009, aceşti „lideri” şi „formatori/purtători de imagine” nu vor începe să fredoneze, stingeri, celebrul cântec al lui Frank Sinatra din 1966, „Strangers in the Night”?:

“something in your eyes was so inviting
something in your smile was so exciting
something in my heart told me i must have you
strangers in the night two lonely people we were
strangers in the night up to the moment when we
said our first hello little did we know
…………………………………………………..
doo-be-doo-be-doo-dududududu
dadadadada-dadadadada
dadadadada-dadadadadada”

Alexandrescu Mihai

Retrospectiva politică a anului 2007

“Cine stăpâneşte trecutul, stăpâneşte viitorul, iar cel ce stăpâneşte prezentul va stăpânii viitorul” spune o vorbă veche românească. La sfârşitul fiecărui an este bine să privim puţin în urmă şi să tragem linie. Trebuie să ne gândim la următoarele lucruri: Ce am făcut bine? Unde am greşit? Ce trebuie să facem pe viitor?
Începând cu 1 ianuarie 2007, România, alături de Bulgaria, a devenit membră a familiei Europene. Acest eveniment nu aduce însă mari schimbări pe plan politic pentru ţară. Suntem cârmuiţi, în continuare, într-un mod defectos de guvernul de dreapta care a distrus speranţele de mai bine ale tuturor românilor. Totodată, certurile dintre Preşedintele Băsescu şi Premierul Tăriceanu se amplifică, ajungându-se la decesul Alianţei Dreptate şi Adevăr dintre PNL şi PD. Astfel pe 1 aprilie PD-ul este scos de la guvernare, formându-se cabinetul Tăriceanu 2, compus din PNL şi UDMR. Deşi era anul egalităţilor de şanse între sexe, noul guvern nu are nici un reprezentant de sex feminin printre miniştri, fiind catalogat, din start, mai incompetent decât cel anterior.
Pentru PSD anul 2007 a debutat cu multă speranţă, pregătindu-se debarcarea lui Traian Băsescu de la Cotroceni. Totodată, social democraţii îşi propuneau să obţină un procentaj bun la alegerile europarlamentare care se anunţau pe 13 mai. Datorită discordiei şi a jocurilor de culise, Guvernul hotărăşte amânarea acestui tur de scrutin până pe 25 noiembrie 2007.
Pe 19 aprilie, PSD-ul obţine o victorie de palmares prin suspendarea preşedintelui Traian Băsescu, care va fi înlocuit timp de o lună de preşedintele senatului, Nicolae Văcăroiu. Drept urmare, românii ajung să-şi exprime punctul de vedere referitor la demiterea lui Basescu, prin referendumul de pe 19 mai. Rezultatele sunt total nefavorabile pentru noi, doar 25% dintre alegătorii se declară a fi deacord cu propunerea PSD-ului. Astfel situaţia revine din nou la ‘’normal’’, cu aceleaşi discordii dintre Palate, în timp ce românii sunt nevoiţi să lupte cu canicula şi seceta, fără a primi vreun ajutor de la instituţiile abilitate.
Nici PSD-ul nu scapă de tulburările interne, iar reacţile la eşecul referendumului determină demisii la nivel înalt (cum ar fi Vasile Dâncu). Totodată, Vasile Puşcaş se va retrage definitiv de pe lista candidaţilor pentru Parlamentul European, propusă de PSD, din motive mai mult sau mai puţin profesionale. În aceste condiţii, PSD-ul este condamndat să intre în lupta electorală cu un handicap. În cele din urmă, alegerile pentru Parlamentul European ne aduc un scor puţin peste aşteptări la nivel naţional, undeva la 22%, ceea ce reprezintă 10 europarlamentarii.
Anul 2007 ne-a demonstrat, înca odată, că Băsescu nu este demn de funcţia pe care i-a atribuit-o poporul, ajungând să însuşiască pe nedrept telefonul mobil al unei jurnaliste pe care o numeşte ulterior “ţigancă împuţită”. Gafele se ţin lanţ şi în Guvern, unde, fostul ministru al agriculurii, Decebal Traian Remeş, deţine capul de afiş pentru răsfăţul adus papilelor gustative. Celebra şpagă – cartaboş şi ţuică – a reuşit să demonstreze că în România “îţi vinzi pielea”pentru o bucată de carne.
Acelaşi an a marcat desprinderea din PNL a unei aripi conduse de Theodor Stolojan, care avea să se numească PLD (Partidul Liberal Democrat), un partid nou cu o impresionantă tentă ideologică “băsesciană”. Noul partid primeşte 8% din preferinţele electoratului la alegerile pentru Parlamentul European, lucru care-l determină pe “Boc-sescu” să confişte formaţiunea politică liberal democrată, iar pe 15 decembrie ia naştere PD-L (Partidul Democrat – Liberal), compus din fuziunea PLD cu PD-ul, principalul inamic politic al PSD-ului.
Cel mai important lucru pe care trebuie să-l învăţăm în urma acestui an, este faptul că încă mai avem mult de muncit pentru a ajunge, din nou, acolo unde este locul PSD-ului. Să nu uităm că 2008 este un an electoral, şi dacă ne dorim, cu adevărat, putem câştiga atât alegerile locale cât şi cele generale. PSD-ul nu mai are ce căuta pe tuşă şi trebuie să ajungă, din nou, la putere pentru a repara greşelile făcute de acest guvern mediocru, care a confundat doctrina cu culoarea portocalie, numindu-se, cu atâta mândrie, revoluţionarii portocalii.

Oros Florin

Sinteza scrutinului din 25 noembrie 2007

La fiecare 4 ani, formaţiunile politice româneşti încep să se agite, odată cu stabilirea unei noi oportunităţi pentru implementarea doctrinei pe care o reprezintă.

În luna noembrie a anului 2007, partidele politice parlamentare, cât şi cele care în 2004 nu au trecut pragul de 5% pentru a alcătui Parlamentul României, erau pregătite pentru a-şi compara forţa politică folosind instrumentul specific de măsură – electoratul.

Înarmaţi din cap până-n picioare cu „articole promoţionale”, organizaţiile de tineret au cucerit principalele oraşe din România. Nici o persoană, care trecea prin centrele marilor municipii, nu scăpa invaziei de oferte pentru desemnarea viitorilor reprezentanţi ai României în Parlamentul European. Pe de altă parte, ecranele televizoarelor cât şi paginile cotidianelor relatau şi cea mai mică mişcare a politicienilor.
În acelaşi timp, Preşedintele Traian Băsescu, a organizat consultarea directă prin vot, cu poporul, referitore la introducerea sistemului de vot uninominal. Astfel, ziua de 25 noembrie avea o semnificaţie politică dublă, iar lupta pentru procente, în ambele cazuri, avea să se anunţe aprigă, însă inevitabilul avea să se producă din nou – prezenţa slabă a cetăţenilor români cu drept de vot la urne.
În altă ordine de idei, 18.224.597 de persoane erau aşteptate pentru a-şi exprima votul pentru desemnarea viitorilor europarlamentari, din care s-au prezentat doar 5.370.171 (28,38%), în timp ce numai 5.122.222 de voturi au fost validate.
Conform rezultatelor oficiale, cele 5 partide care au trecut pragul electoral de 5% şi care işi vor trimite reprezentanţii în Parlamentul European sunt P.D. – 28,81%, P.S.D. – 23,11%, P.N.L. – 13,44%, P.L.D. – 7,78%, U.D.M.R. – 5,52% şi candidatul independent, Laszlo Tokes - 3,44% care a depăşit norma electorală stabilită prin împărţirea numărului total de voturi valabil exprimate la 35, numărul de mandate pentru România în Parlamentul European. Aşadar, ţara noastră va fi reprezentată astfel:

PARTIDUL DEMOCRAT – 13 locuri

SORIN FRUNZĂVERDE
ROBERTA ALMA ANASTASE
PETRU FILIP
MONICA IACOB RIDZI
MARIAN-JEAN MARINESCU
MARIA PETRE
RAREŞ-LUCIAN NICULESCU
MARIAN ZLOTEA
DRAGOŞ FLORIN DAVID
MIHAELA POPA
CONSTANTIN DUMITRU
SEBASTIAN BODU
NICODIM BULZESCU

PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT – 10 locuri

TITUS CORLĂŢEAN
ADRIAN SEVERIN
ROVANA PLUMB
DACIANA SÂRBU
CĂTĂLIN NECHIFOR
ADRIANA ŢICĂU
IOAN MIRCEA PAŞCU
GABRIELA CREŢU
CORINA CREŢU
VICTOR BOŞTINARIU

PARTIDUL NAŢIONAL LIBERAL – 6 locuri

RENATE WEBER
DANIEL DĂIANU
ADINA IOANA VĂLEAN
CRISTIAN BUSOIU
RAMONA MĂNESCU

MAGOR-IMRE CSIBI

PARTIDUL LIBERAL DEMOCRAT – 3 locuri

THEODOR STOLOJAN
DUMITRU OPREA
NICOLAE-VLAD POPA

UNIUNEA DEMOCRATĂ A MAGHIARILOR DIN ROMÂNIA – 2 locuri

GYORGY FRUNDA

SOGOR CSABA

CANDIDAT INDEPENDENT – 1 loc

LASZLO TOKES

Ca şi în competiţiile sportive, au existat şi „echipe” care nu s-au calificat la EUROparlamentare. Desigur, aici ne referim la partidele mici precum Partidul Noua Generaţie-Creştin Democrat care a adunat un procent de 4,85%, Partidul Iniţiativa Naţională – 2,43%, Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat – 1,38%, Partida Romilor – 1,14%, Partidul Alianţa Socialistă – 0,55%, Partidul Verde – 0,38%. Partidul România Mare, împreună cu Partidul Conservator au fost marile deziluzii ale scrutinului, primul reuşind să obţină doar 4,15%, în timp ce al doilea a obţinut 2,93% din preferinţele electoratului prezent la vot.
Cât despre referendumul lui Băsescu, rezultatele vorbesc de la sine. 18.296.459 de persoane erau înscrise în lista pentru referendum, din care s-au prezentat 4.851.470, adică 26,51%. Numărul cetăţeniilor care au optat pentru introducerea sistemului uninominal, s-a ridicat la cifra de 3.947.212 (81,36%), iar 784.640 (16,17%) s-au opus. Din numărul total al voturilor exprimate, 119.618 (2,46%) buletine de vot au fost nule. Aşadar, referendumul a fost invalidat deoarece, conform Constituţiei României, era necesară o prezenţă la urne de 50% plus 1 din cetatenii cu drept de vot.
În urma numărării voturilor pentru Parlamentul European, în Cluj-Napoca, din totalul celor 77.492 de voturi valabil exprimate, s-au obţinut următoarele rezultate: P.D. – 38,81%, U.D.M.R. – 15,17%, P.S.D. – 11,18, P.N.L. – 9,77%, Tokes Laszlo – 6,78%, P.L.D. – 6,05%, P.I.N. – 3,87%, P.R.M. – 3,91%, P.N.T.C.D. – 1,70% , P.C. – 1,43%.

Odată cu afişarea rezultatelor, putem să analizăm 2 chestiuni majore, iar aici vom apela la un raport de analiză politică cu privire la alegerile europene şi referendumul consultativ, realizat de Institutul „Ovidiu Şincai”.
Prima problemă o reprezintă prezenţa slabă la vot a cetăţenilor. Conform Institutului „Ovidiu Şincai”, estimările finale privind prezenţa la vot (25 noiembrie, ora 21.00), şi-­au exprimat opţiunea, prin vot pentru Parlamentul European, 29,12 % din cetăţenii cu drept de vot, din care 24,95% din mediul urban şi 34,89% din mediul rural.
Prezenţa superioară la vot a cetăţenilor din mediul rural are mai multe explicaţii. În lumea satelor votul are şi o dimensiune ritualică, nu doar una funcţională. Cu alte cuvinte, mediul rural a depăşit mediul urban pentru că la sat votul reprezintă un eveniment în sine, iar într-o lume dominată de tradiţii votul are semnificaţia participării la unul din evenimentele importante ale microuniversului sătesc. De asemenea, în mediul rural mobilizarea la vot este mai facilă decât în marile oraşe, unde relaţiile sociale sunt mult mai impersonale.
O altă explicaţie pentru prezenţa superioară la vot a mediului rural poate fi găsită în impactul mai scăzut al mass-media. Pe lângă efectele pozitive ale presei aceasta are şi efecte negative, în sensul în care supra-conflictualizarea vieţii politice determină pasivism. Mediul urban, mai puternic conectat la viaţa politică a ajuns la un grad de saturaţie, reacţia de apărare în faţa scandalurilor cotidiene fiind absenteismul. Dimpotrivă, mediul rural a răspuns mai bine la o temă nouă, alegerile pentru PE.
Putem decela şi o dimensiune pozitivă a absenteismului, acesta indicând o detaşare a cetăţenilor faţă de viaţa politică tocmai pentru că nu se mai simt dependenţi de guvern sau instituţiile politice în general.
Prezenţa mai scăzută la referendum decât la alegerile pentru PE (aproape 500.000 de cetăţeni au votat pentru PE, dar nu şi la referendum) are explicaţii multiple: I) etnicii maghiari, votanţi ai UDMR, au considerat că iniţiativa prezidenţială are ca rezultat subreprezentarea comunităţii lor în Parlamentul României, ca atare au refuzat pur şi simplu să voteze; II) în ziua alegerilor cetăţenii au fost invitaţi să boicoteze referendumul prezidenţial de către oameni politici foarte vizibili: Adrian Năstase, Ion Iliescu, Călin Popescu-Tăriceanu, Crin Antonescu ş.a. O parte a votanţilor PSD şi PNL au urmat acest îndemn, alţii au votat împotriva variantei prezidenţiale. Aşa se explică de ce referendumul a obţinut 81,36% voturi pozitive, şi nu peste 90%, aşa cum indicau sondajele de opinie.
Un alt set de explicaţii ale ratei scăzute la vot ţin de modul în care a fost construită comunicarea în campanie: I) rolul Parlamentului European pentru viaţa de zi cu zi a cetăţenilor a fost înţeles doar de o mică parte a cetăţenilor. Acest lucru poate fi explicat prin absenţa unor campanii de informare publică în legătură cu PE, iar în timpul campaniei electorale problema românilor din Italia a constituit subiectul principal al agendei mass-media; II) în contrast cu alte campanii electorale au lipsit scandalurile care să aibă în centrul lor candidaţii la PE. Desigur, acesta este un lucru bun în sine, dar populaţia şi-a îndreptat atenţia spre alte subiecte, considerate mai interesante (de exemplu, audienţele înregistrate de emisiunile tv la care a participat Traian Băsescu au fost mai mici decât cotele postului OTV în care a fost dezbătut cazul unei avocate din Braşov, Elodia Ghinescu, dispărută în condiţii misterioase); III) suprapunerea dintre alegerile europarlamentare şi referendumul convocat de Traian Băsescu a provocat mai multă confuzie decât clarificarea opţiunilor politice. Potrivit mai multor sondaje de opinie, mai mult de 2/3 din repondenţi nu au înţeles nici miza referendumului, nici ce presupune schimbarea sistemului de vot, şi de ce propunerea prezidenţială ar fi superioară legii promovate de Asociaţia Pro-Democraţia; IV) a lipsit creativitatea în campaniile vizuale, iar majoritatea sloganelor au fost lipsite de forţă persuasivă.
Tot asupra analizei Institutului „Ovidiu Şincai” ne-am aruncat privirile şi pentru a lămuri problema rezultatelor obţinute de Partidul Social Democrat.
În urma analizării rezultatelor obţinute de PSD la nivelul judeţelor, pot fi identificate trei categorii:
• organizaţii PSD care au obţinut peste 30% din voturi (Olt, Vaslui, Teleorman, Vrancea, Argeş, Dâmboviţa, Dolj, Botoşani, Suceava)
• organizaţii PSD care au obţinut între 20 şi 30% din voturi (Bacău, Iaşi, Brăila, Neamţ, Ialomiţa, Galaţi, Vâlcea, Gorj, Buzău, Constanţa, Bistriţa­Năsăud, Giurgiu, Tulcea, Călăraşi, Maramureş, Hunedoara, Sălaj)
• judeţe în care PSD a obţinut sub 20% din voturi (Mehedinţi, Prahova, Sibiu, Satu Mare, Caraş-Severin, Ilfov, Timiş, Alba, Braşov, Bucureşti, Arad, Cluj, Bihor, Mureş, Covasna, Harghita).
Aceste date generale privind geografia electorală ne aduc o primă serie de informaţii cu caracter explicativ pentru scorul obţinut de social-democraţi la scrutinul din 25 noiembrie: I) PSD a pierdut influenţa regională dominantă în favoarea PNL şi parţial, PLD într-o parte a judeţelor din Moldova şi în favoarea PD în zona de sud a României; II) s-au accentuat pierderile de suport electoral în Transilvania şi Banat, cu predilecţie în regiunile urbane, ceea ce constituie un semnal de alarmă pentru perspectiva alegerilor locale de anul viitor; III) există importante diferenţe intra-regionale între diferite organizaţii PSD. Explicaţia acestei situaţii trebuie căutată atât în managementul neinspirat sau defectuos al unor organizaţii judeţene cât şi în existenţa unor fiefuri ale partidelor de dreapta.
Structura votanţilor a devenit una „clasică” pentru PSD: oameni în vârstă, aflaţi cu predilecţie în mediul rural şi în urbanul mic, cu studii primare sau medii. Perpetuarea acestei structuri a votanţilor este principalul avertisment pe care scrutinul din 25 noiembrie îl transmite PSD, deoarece este un nucleu electoral aflat într-o vizibilă şi relativ rapidă contracţie naturală. Categoriile dinamice ale societăţii sunt, în continuare, subreprezentate în grupurile de votanţi ai social-democraţilor. De aceea, PSD s-a aflat sub imperiul dilemei de a îşi focaliza atenţia asupra electoratului său tradiţional sau de a se concentra pe atragerea unor noi categorii electorale.
Cele zece mandate obţinute de PSD în urma alegerilor din 25 noiembrie pot fi privite ca un recul, dar şi ca o promisiune pentru viitor. În termenii statisticii electorale, rezultatul alegerilor din 25 noiembrie constituie un rezultat mai slab, deoarece au fost strânse doar aproximativ 1,2 milioane voturi, în condiţiile în care PSD-ul se află în opoziţie de trei ani, iar la alegerile din 2004 a obţinut peste 4 milioane de sufragii. Această statistică trebuie însă pusă în corelaţie cu participarea la vot diferită substanţial în 2004 faţă de 2007. În acelaşi timp, însă, scorul obţinut în alegeri, dar mai ales diferenţa de doar 5% faţă de primul partid (PD) creează perspectivele unei potenţiale traiectorii pozitive, care nu este nici garantată, dar nici nu este interzisă. Totul depinde de PSD, dacă va ajunge din nou la guvernare după viitoarele alegeri sau, dimpotrivă, îşi va prelungi şederea în opoziţie.
Acelaşi studiu ne prezintă următoarele recomandari pentru PSD:
• Rezultatele alegerilor pentru PE trebuie să constituie subiectul unei serioase analize în forurile statutare ale partidului, din perspectiva dinamicii rezultatelor obţinute de fiecare organizaţie judeţeană atât la referendumul din 19 mai cât şi la scrutinul din 25 noiembrie a.c. Auditul organizaţiilor judeţene PSD este esenţial pentru pregătirea viitoarelor confruntări electorale;
• Intrarea într-un ciclu de doi ani de confruntări electorale presupune clarificarea câtorva chestiuni esenţiale:
– Care este politica de resurse umane a partidului, în mod esenţial care sunt criteriile reale pentru realizarea listelor electorale, atât a celor locale cât şi a celor pentru Parlamentul României?
– Cum se va putea opri scăderea constantă a opţiunilor pentru PSD în mediul urban, cu predilecţie în rândul cetăţenilor cu un status social ridicat?
– Cum se va putea reface militantismul de stânga în România, pentru a se
trece de la etapa mobilizării pe baza structurilor administrative la faza activismului motivat doctrinar?
– Care ar trebui să fie opţiunea PSD în privinţa sistemului electoral: va accepta un sistem majoritar doar din motivaţii de ordin pragmatic, sau va încerca să impună un sistem de vot cu valenţe preponderent proporţionale, care să menţină reprezentarea şi a curentelor minoritare, aşa cum promovează social-democraţia europeană?
– Care este opţiunea în privinţa alianţelor politice, în perspectiva alegerilor parlamentare şi a celor prezidenţiale?
Găsirea răspunsurilor la aceste chestiuni trebuie realizată prin dezbateri în interiorul PSD, la care să fie invitaţi şi partenerii săi civici.
• În privinţa politicii de alianţe a PSD, înaintea alegerilor parlamentare, Institutul „Ovidiu Şincai” recomandă următoarele:
– Rămânerea în opoziţie pentru conturarea mai clară a profilului PSD şi opţiunilor pe care acesta le propune societăţii româneşti;
– Susţinerea în Parlament a acelor iniţiative guvernamentale care vizează modernizarea societăţii româneşti şi mai buna sa racordare la Uniunea Europeană. Pentru ca acest lucru să nu dea prilejul unor speculaţii inutile, lista proiectelor pe care PSD le va sprijini în Parlament va trebui negociată înainte de începutul viitoarei sesiuni parlamentare.
• Readucerea PSD în prim-planul politicii româneşti se află într-o relaţie de directă cauzalitate de nominalizarea şi activitatea candidatului său la Preşedinţia României. Datorită caracterului extrem de personalizat al vieţii politice româneşti, lansarea candidatului PSD la Preşedinţia Republicii ar trebui să aibă loc în prima parte a anului 2008.
Pentru mai multe informaţii, consultaţi site-ul http://www.fisd.ro/PDF/mater_noi/Raport%20Alegeri%20Europene%202007.pdf

Previziunile anului 2008 indică un viitor sumbru din punct de vedere economic, social şi politic. De cele mai multe ori, domeniul economic ne depăşeşte şi ne lăsăm buimăciţi. Economia românească „dă colţul” şi cade pe scările inflaţiei, în timp ce leul îşi reia cursul normal de devalorizare.
Din punct de vedere politic, 2008 reprezintă un an electoral care nu va fi uşor. De la 1 ianuarie, politicienii vor fi monitorizaţi de societate şi fiecare greşeală va fi taxată la momentul oportun, lucru care îndeamnă la o mai mare atenţie.
În 2008, românul cu drept de vot trebuie să perceapă mai bine democraţia – „guvernarea de către majoritatea poporului”, însă, ne-am obişuit să ne plângem fără să ne aducem contribuţia la voinţa populară, lucru indicat de prezenţa redusă la vot în 25 noembrie 2007, unde, cei 28,38% au hotărât cine merge la Bruselles şi cine rămâne acasă. Fără dubii, este greu să-ţi alegi reprezentanţii cu stomacul lipit de şirea spinării, cu buzunarele goale de bani, dar pline de chitanţe şi facturi şi cu mintea concentrată la lupta care o duci mâine pentru a supravieţuii blestemului de a te fi născut român, dar asta nu trebuie neapărat să devină o scuză. Cu atât mai mult, „boicotul alegerilor” trebuie să reprezinte ultima variantă pentru a sancţiona clasa politică, deoarece pedeapsa se va îndrepta spre cei care n-au de spus nimic. Arma poporului este democraţia, iar aceasta devine utilă doar când este reprezentată la urne. Absenteismul nu este o soluţie, ci doar o amăgire.

Pop Dragoş - Şerban

Jurnal de campanie electorală

La sfârşitul campaniei electorale din noembrie, dat fiind faptul că fiecare experienţă are povestea sa, am reuşit să-mi aştern gândurile într-un jurnal personal. Pornind de la premisa că omul înţelept învaţă din greşeli, amintirile din campania electorală pentru Parlamentul European, mă vor ajuta mai bine să înteleg reuşitele, dar şi eşecurile mobilizării opiniei publice pentru realizarea sarcinilor politice şi a celor sociale.
În urma scrutinului, PSD a obţinut, la nivel naţional, un rezultat satisfăcător şi optimist pentru stânga românească – 23%. Pe plan judeţean, Clujul a strâns 15% din preferinţele alegătorilor, un rezultat subţire şi slăbuţ. Lucrurile stau mai prost în municipiul Cluj-Napoca, unde lipsa unui candidat ardelean de valoare, pe locurile eligibile, a determinat un chinuit, palid şi descurajator 11%. Însă, în tot răul există şi un bine, şi spun asta deoarece se preconiza că la începutul campaniei, sondajele de opinie la nivelul oraşului Cluj-Napoca, indicau 5% din preferinţele electoratului.
La începutul lunii octombrie 2007, liderii social democraţi din municipiu, au considerat că trebuie strânsă şi organizată cât mai multă forţă de muncă pentru campania electorală. Unii au răspuns promt cerinţei şi s-au angajat trup şi suflet în campanie, alţii nu au putut face faţă muncii voluntare, iar o parte mai mică a membrilor nu s-a implicat mai deloc. Au fost 5 săptămâni complete de campanie electorală, cu zile mai bune sau mai puţin bune.
În primele zile, sediul organizaţiei municipale PSD s-a umplut cu tineri studenţi, dornici să-şi aducă contribuţia la susţinerea valorilor social democrate. Am remarcat că printre acesţia se afla o tânără nigeriancă, pe nume Grace Osang, care, mai în glumă, mai în serios, provenită de pe un continent unde democraţia ca formă de organizare şi conducere este mai rar întâlnită, s-a angajat în luptă, alături de social democraţi, pentru „demolarea” statutului de ”republică bananieră” dobândit de România în urma guvernării de orientare „portocalie”.
Startul s-a dat luni, 22 octombrie, când tinerii militanţi au fost împărţiţi pe echipe şi zone din oraş. Fiecare echipă era condusă de un „şef”, care avea atribuţii administrative şi organizatorice. Aceştia aveau să fie desemnaţi în funcţie de experienţa câştigată în campanii electorale precedente, dar şi în funcţie de seriozitate şi capacităţile lor de lider.
Revenind la ziua de 22 octombrie, echipele au bătut străzile oraşului cu fluturaşi roşii, marca ,,Demnitate pentru pensionari”, de unde cetăţenii se puteau informa despre proiectul de lege a Partidului Social Democrat de majorare a pensiei. Nu era destul că această muncă necesită răbdare, că toamna şi-a făcut simţită prezenţa, stropindu-ne cu o ploaie măruntă, numai bună să ajungă la piele.
A doua zi, marţi, programul a început mai repede, iar voluntarii au primit aceleaşi materiale electorale care urmau să fie împărţite în aceeaşi zonă. Şi ca ziua de marţi să semene leit cu cea de luni, s-a pus din nou să ploaie, fenomen care îngreuna activitatea şi punea pe jar nervii bieţilor participanţi. Miercuri deja au venit noi directive, alte planuri, alte direcţii. A fost prima zi în care s-au împărţit invitaţii la petrecerea de ofertă electorală a PSD Cluj. Invitaţiile aveau destinaţii fixe, şi munca se anunţa foarte obositoare întrucât distanţa între 2 adrese se întindea pe o raza de zeci, sute, sau poate chiar mii de metri. Nervii aveau să cedeze, uneroi, după ce străbăteai pe jos, prin frig şi ploaie, jumătate de oraş ca să te trezeşti că adresa respectivă este inexistentă sau că destinatarul nu locuieşte acolo. Însă miercuri avea să se producă imprevizibilul – ploaia s-a oprit şi campania avea să se anunţe „însorită”.
Următoarea zi a fost soare şi timp frumos. Joi s-a mers pe teren cu poftă de muncă puternică, iar plimbarea de la o uşă la alta cu invitaţiile era o plăcere. Vineri a urmat lipirea afişelor electorale pe panourile amplasate de primărie, iar tinerii social democraţi aveau motive să zâmbească, deoarece, la sfârşit de săptămână aveau să fie recompensaţi pentru truda electorală. Prima zi de weekend avea să se desfăşoare tot în câmpul muncii, iar obiectivul era finalizarea distribuţiei de invitaţii.
Săptămâna următoare, a sosit o gamă diversificată de fluturaşi electorali, care urmau să fie împărţiţi pe stradă şi în cutiile poştale ale clujenilor. 30 octombrie se anunţa o zi protocolară datorită vizitei efectuată de preşedintele PSD, Mircea Geoană, şi a staff-ului de campanie la Cluj-Napoca. În cursul dimineţii, oficialii partidului, au efectuat o vizită în comuna Chinteni, unde s-au întâlnit cu sătenii. După discursuri şi dialoguri cu sătenii, s-a încins o horă ardelenească în care s-au prins şi liderii politici sosiţi de la Bucureşti.
În cursul amiezii, Mircea Geoană a fost invitat să se întâlnească şi cu tinerii care se ocupau de campanie şi să discute personal cu ei, ba chiar s-a realizat un filmuleţ în care tinerii şi-au spus părerea despre campanie. Filmuleţul, cu toate că nu l-am văzut încă, a motivat spiritul tinerilor implicaţi. Ulterior, la ora 17, a avut loc, la Expo Transilvania, întâlnirea zonală a PSD, la care au fost prezentaţi candidaţii pentru Parlamentul European. Din partea Clujului, a fost prezentată doamna Claudia Anastase, situată abia pe locul 25 în lista social democraţilor cu destinaţia Brusseles.
După această zi, s-a instaurat monotonia, iar restul zilelor au fost doar simple zile de campanie. La 1 noiembrie, acţiunile au fost suspendate datorită simbolului religios pe care-l are această zi. Următoare zi, vineri, se întrezăreau tot felul de probleme. Numărul tinerilor a început să crească, şi mulţi dintre ei erau dezorientaţi, întâlnindu-se pentru prima dată cu experienţa unei campanii electorale. Problema principală a novicilor a fost lipsa de comunicare a acestora cu electoratul, care adesea punea diferite întrebări, însă, fiind o echipă unită, am sărit în ajutorul lor de câte ori era nevoie. Acest lucru i-a motivat şi le-a dat încredere.
Sâmbătă, am acţionat la sate şi comune, unde am ajuns cu 3 maşini şi au fost acoperite 3 trasee diferite. Parcursul zilei care a urmat, s-a desfăşurat în aceleaşi condiţii, dar în zonele judeţului care au rămas „descoperite” de oferta PSD pentru Parlamentul European. În sate, s-a recurs la lipirea afişelor electorale, în timp ce oamenii au fost întâmpinaţi cu „flyere” electorale.
A urmat de o săptămână plină de muncă, iar campania door-to-door (din uşă în uşă) şi-a intrat în drepturi. Aceasta a început chiar de luni, 5 noiembrie. Campania s-a constituit pe echipe, pe cartiere şi pe zone. Echipele au pornit cu materialele electorale – pixuri, carneţele, liniare – intrau în fiecare scară de bloc, băteau la fiecare uşă, iar unde li se răspundea, ofereau un pliant şi un pix. Majoritatea au fost receptivi la mesaj, alţii mai puţin, iar în cazuri izolate erau recalcitranţi.
Campania a continuat în acest fel câteva zile, doar că pe parcurs au mai apărut şi alte materiale, precum mousepad-uri, pixuri personalizate, calendare, etc.
Cealaltă săptămână a debutat cu un material nou – ziarul de campanie, la care oamenii nu au mai fost la fel de receptivi ca înainte, probabil simţindu-se deranjaţi acasă, de acelaşi partid pentru a doua oară. Ziarele au fost împărţite 8 zile la rând, timp în care voluntarii au început să se plictisească, iar numărul şi greutatea acestora, aveau să-i obosească determinându-i, pe unii, să renunţe.
Ultima săptămână a fost mai degajată, iar mesajele electorale s-au îndreptat, în mare parte, spre pensionari. De această dată, s-au selectat adresele persoanelor vârstnice din baza de date a partidului, cărora TSD-iştii le-au agăţat pe clanţa uşilor un fluturaşi cu referire la legea pensiilor, promovată de PSD în vara lui 2007. Această metodă a fost aplicată timp de 3 zile.
Vineri, 23 noiembrie a fost ultima zi de campanie electorală, în care au fost recompensaţi participanţii la campanie, pentru ultimele 7 zile de muncă. Urmau două zile în care avea să se afle rezultatul.
Referitor la această lună de intensă activitate, se poate spune, în final, că s-a muncit destul de mult, deşi nu s-a depus un randament maxim. Poate în unele cazuri s-a lucrat în van şi fără sens, dar asta nu se poate stabili cu certitudine. Poate că nu a fost bine că am intervenit doar la electoratul cu o vârstă înaintată şi am ignorat tinerii şi studenţii clujeni, cărora, alocurea, le-am oferit materiale „marca PSD” numai în 2-3 seri. Ca partid de stânga, ar fi trebuit să ne axăm şi pe electoratul mai tânăr, dar probabil, a fost „un accident” comportamentul nostru la adresa lor.
Restul e tăcere!!! Urmează în 2008 o campanie care începe în ianuarie 2008 şi se termină în decembrie 2009...

Costinaş Ovidiu

Vot + uninominal = Energizant

Traian Băsescu a declarat că votul uninominal este singura soluţie pentru a îmbunătăţi calitatea clasei politice, pentru a încheia democraţia de tranziţie.
Pentru preşedintele tuturor românilor, sistemul uninominal neconcluzionat în data de 25 Noiembrie, a.c., este cel pe care şi P.S.D. l-a oferit spre studiere tuturor partidelor politice din ţara în 2005, care se pare că a dezavantajat sistemul de vot uninominal şi ar fi favorizat bipartidismul (existenţa a două partide –unul de dreapta şi altul de stanga–, aici se observă începutul acestei separări, dintre P.D. şi P.S.D., plus eliminarea P.R.M.-ului din circuitul politic, în fapt ceea ce şi-a dorit din totdeauna Băsescu). În 2003, acesta a susţinut că nu va lua în considerare sistemul electoral majoritar 50+1, ci doar o îndeplinire a majorităţii voturilor pentru trecerea uninominalului.
Mircea Geoană, preşedintele partidului, a declarat că refuză ca P.S.D. să participe la consultările iniţiate de Traian Băsescu, în urma rezultatului referendumului din 25 noiembrie, datorită faptului că, în mod „ipocrit şi nefiresc”, şeful statului nu a amintit deloc, în campania pentru referendum, că a supus voinţei electoratului un proiect de lege promovat de social-democraţi. Şi deasemenea, P.S.D. nu este dispus să participe alături de P.D. la o asemenea consultare, acuzându-i pe democraţi de „ipocrizie”, deoarece aceştia au anunţat că vor depune la Parlament un proiect de lege pe votul uninominal similar celui avansat de PSD, deşi în Comisia de Cod Electoral au votat împotriva variantei social-democraţilor.
Mircea Geoanaă a trimis Preşedintelui, în data de 27 Noiembrie, a.c., o scrisoare deschisă în care a anunţat decizia P.S.D. în ceea ce priveşte refuzul invitaţiei lui Traian Băsescu la consultări.
Ameninţările şmecheraşului de la căpătâiul ţării faţă de punerea în funcţiune a noului motor G.T.3 (cabinetul lui Călin P.T.), preconizează că unii oameni ai liberalilor vor fi demişi şi introduşi alţii noi, şi anume ”storcătorii de struguri” de la P.D., P.L.D. şi U.D.M.R., chiar dacă la discuţiile cu Preşedintele s-au aflat şi reprezentanţii minorităţilor naţionale, din 28 Noiembrie, a.c.
După cum se poate observa, dreapta „popularilor europeni” (P.D. + P.L.D.= P.D.L.) şi stânga „socialiştilor europeni” (P.S.D.) vor fi cele două „mâini” cu care se va decide razmeriţa şi soarta oamenilor, din ţara românească.
Acest sistem de "uninominal" susţinut de Preşedintele Băsescu, este psd-izat, iar cel de care vorbeşte toată presa natională „a lui Tariceanu” este mai simplu, care prevede ca jumătate din mandate să fie distribuite la nivelul circumscripţiilor uninominale, iar restul revine, circumscripţiilor electorale unde votul e proporţional.
În urmă cu 10 ani, partidele de stânga conduceau în Europa, iar acum în Germania şi Franţa, cancelarul conservator Angela Merkel şi preşedintele Nicolas Sarkozy au preluat idei ale stângii, dar şi politicieni din rândul acesteia pentru a duce dinspre mal înspre mare, democraţia dreptei.
Mentalitatea românului este 1% indiferentă, iar 99% indiferenţă faţă de cetăţenii ţării sale. Stiţi cum se spune, cine e mare vrea sa fie şi mai mare. Această vorbă a românului se potriveşte cu viziunile unor politicieni din ziua de azi.
În urmă cu un an, aveam un articol care prezenta ce înseamnă oligarhia de partid, articol pe care nu l-am publicat întru-cât ar fi iscat procese de conştiinţă câtorva dintre membrii social-democraţi cu solniţa deasupra capului. Cei care l-au frunzărit atunci când au avut ocazia sa-l aibe în posesia lor, stiu la ce mă refer... !!! Colegii ştiu de ce!!!
Cine va fi preşedintele României după Traian Băsescu? Ţara este pregătită să mai aibe un uzurpator de ţară, un dictator şi un nelegiuitor?
Ce a ajuns România, în aceşti 4 ani, de când un preşedinte se joacă „ţurcă” cu „populaţia” ţării? Să vorbim pe şleau, oare suntem multumiţi că N.A.T.O. „se scaldă la mare cu O.B. Laden” şi că Băse a instaurat democraţia românească, cea originală, înfăptuitoare de „ciumă şmecherească”?
La Cotroceni există un tovarăş care se vrea un nou dictator şi multilateral cunoscător de toate, ruşine să ne fie... pentru că îi permitem să ne închidă gura, nouă, social-democraţilor clujeni.
Aveţi timp sa beţi energizantul lui Băse...
Nu disperaţi, să trăiţi şi să nu îmbătrâniţi ...

Mihalyi Flaviu

Integrarea europeană - avantaje şi dezavantaje

În ultimii 60 de ani, “proiectele de organizare a spaţiului european nu au lipsit şi minţile cele mai luminate ale continentului au reflectat la aceasta. De la “Planul Schuman”, la “Casa Europeană”, de la “Europa de la Atlantic la Urali”, la “Europa regiunilor”, ca să luăm numai câteva exemple din perioada postbelică. Încercările de a defini unitar acest spatiu geo-strategic, cu o unitate de civilizaţie atât de puternic conturată, nu au dus lipsă nici de nobile idealuri, nici de idei practice.” (I. Iliescu, “Integrare si globalizare…”,11;9)
Uniunea Europeană este rezultatul cooperării dintre 6 ţări europene – Belgia, Germania, Italia, Franţa, Luxemburg şi Olanda – având la baza finalităţi preponderant economice.
Motivele constituirii Uniunii Europene se regăsesc atât în nevoia asigurării unei ordini şi stabilităţi în spaţiul European, dar şi datorită fundamentelor întâlnite în trecut la Machiavelli, Hobbes, Locke şi Kant, precum şi în expandarea uzanţei de stat-naţiune, începând cu mijlocul secolului al XIX-lea.

Au existat mai multe valuri de aderare: 1971, 1981, 1986,…, ultimul val fiind la 1 ianuarie 2007, atunci când şi Romania a fost acceptată în marea familie europeană. Chiar dacă s-a vorbit de o “familie europeană”, termeni care implică ideea de unitate şi coeziune, comunitatea europeană nu a fost lipsită de controverse şi animozităţi, din partea unor mari puteri europene. Un exemplu concret îl constituie aderarea Marii Britanii, care a dat naştere la aprige dezbateri pe această temă. Această amalgamare de state a constituit o “Piaţă Comună” cu un real succes, în jurul unor state cu economii puternice. Alte ţări, cu un nivel economic mai scăzut, au devenit membre ale “Pieţei Comune” cu mult înainte, datorită adeziunii la NATO.
Uniunea Europeană implică o serie de politici monetare, sociale, fiscale, comerciale, etc. Totodată, se implementează o politică de solidaritate în interiorul comunitatii. Libera circulaţie a bunurilor, serviciilor şi a capitalurilor trebuie să creeeze atmosfera necesară şi armonioasă a factorilor de producţie şi uniformizarea condiţiilor circulaţiei.

Aderarea la Uniunea Europeana implică anumite impedimente în exprimarea libertăţii de a acţiona în domeniul politicii externe. Evenimentele care au precedat intervenţia în Irak, au evidenţiat faptul că nu există încă un cadru instituţional de politică externă şi de securitate, la care statele membre şi cele candidate la UE ar adera în mod necondiţionat, determinând o situaţie care va dăinui înca mult timp.
Mediul de afaceri va deveni mai competitiv, iar companiile româneşti vor trebui să ducă o aprigă luptă cu firme de renume de pe “vechiul continent”. Integrarea Europeană înseamnă, în primul rând, realizarea unor proiecte comune cu Uniunea Europeană, în care antreprenorii români să realizeze parteneriate cu oamenii de afaceri din cadrul UE. Aceste proiecte ar putea contribui la eliminarea decalajului tehnologic pe care îl resimţim faţă de Uniunea Europeană. Există, însă, pericolul ca economia românească să nu facă faţă standardelor tehnologice europene. Patronii vor fi nevoiţi să îşi reinvestească, în următorii doi ani, profitul şi să se bazeze mai puţin pe dividende. Dacă aceştia nu se vor adapta, investitorii străini îşi vor îndrepta paşii spre alte pieţe de desfacere.
Integrarea europeană reprezintă o problemă de investiţii şi venituri. Ea constă şi în realizarea unor relaţii personale de la om la om, cât şi împărtăşirea experienţelor. Nivelul de trai creşte doar ca urmare a unei investiţii personale în baza materială. Romania riscă să devină o simplă piaţă de desfacere. Costurile integrarii sunt fireşti, pentru că şi beneficiile sunt mari, din punctul de vedere al analiştilor. Populaţia trebuie informată, în legătură cu realizarea proiectelor şi mecanismele integrarii, fapt ce ne-ar aduce un real succes prin implementarea fondurilor europene la nivelul societăţii.

Există cel puţin trei beneficii clare ale integrării în UE: a)securitatea (economică, strategică, a resurselor); b) prosperitatea (a participa în acest cadru select este un avantaj); c) obţinerea unui standard de civilizaţie superior. Nici un stat membru nu a pierdut aceste beneficii după integrare, cel mult a beneficiat mai puţin decât alţii. Din punctul de vedere a unor politicieni, se poate vorbi de o criză de comunicare în privinţa integrării în Uniunea Europeană, care este percepută ca o instituţie “dură”, mai ales în ceea ce priveşte activitatea Comisiei Europene.

Măsurile luate până acum, sunt practic insuficiente, deoarece fondurile europene sunt încă greu de accesat, fapt datorat lipsei de responsabilitate a organismelor statului. Parteneriatele între guvern, sindicate şi patronate lipsesc. Fiecare are o percepţie diferită asupra lucrurilor şi nu acceptă puncte de vedere diferite. Întâlnim şi o lipsă acută de dialog între specialiştii ministerelor. Ar trebui să existe o dezbatere între societatea civilă, sindicate, mediul universitar, mediul de afaceri şi guvern.
Integrarea trebuie făcută la toate nivelele societatii (politic, economic, social, etc.). E nevoie de o campanie serioasă de informare pentru a putea absorbi fondurile europene şi găsită, în acelaşi timp, o cale de mijloc între mirajul european şi eurosecpticism, dar de-abia în 2009 se vor observa primele efecte. Nu guvernul s-a integrat în Uniunea Europeană, ci populaţia, ale cărei aşteptări, dacă vor fi amăgite, se va ajunge la o creşterea mare de suspiciune. Din punctul de vedere al unora, Europa trebuie să devină un mod de a gândi în viaţa de zi cu zi.
În concluzie, conceptul de integrare europeană trebuie să fie foarte bine definit prin totalizarea tuturor perspectivelor.

Milăşan Flavius

“Este învăţământul românesc unul european?”

“De cele mai multe ori, politicienii, indiferent de culoarea politică, îşi amintesc de şcoli şi de universităţi, de profesori, elevi şi studenţi în campaniile electorale.” (Invitaţie)
Am participat cu plăcere la dezbaterea pe tema învăţămantului, unde am rămas surprins să observ ca printre cei prezenţi se aflau pensionari, profesori universitari, profesori de renume în şcoala românească sub tutela cărora, numeroase personalităţi au învăţat şi care acum le calcă pe urme.
Tema dezbaterii a fost “Este învăţământul românesc unul european?”, desfăşurată în data de 14 Noiembrie, a.c., ora 17, la Sala Organizaţiei Municipale a PSD Cluj-Napoca, str. Napoca, nr. 16, unde invitaţii au fost deschişi la discuţii, contradicţii, păreri/opinii, scopul fiind acela de a europeniza învăţămâmtul românesc.
Doamna Mariana Raduţiu, fost inspector şcolar pe judeţul Cluj, a sugerat, referindu-se la actualul guvern că ar trebui “să menţină continuitatea factorilor de decizie” ceea ce ar duce la o mai bună colaborare între cadrele didactice şi ministrul responsabil de învăţământul românesc care se află în plină decădere. Mă miră faptul că nu a punctat esenţialitatea “jugului” care se strânge de gâtul cadrelor didactice atunci când le vine rândul să spună păsul, indiferent că e vorba de retribuţie sau condiţiile de lucru din sălile de cursuri. Invitata mai sus menţionată a subliniat faptul că P.S.D. a făcut “o sumedenie de săli de sport”, însă nimeni nu a ridicat un deget pentru propunerea proiectului în perioada 2000-2004, cât PSD a alcătuit Guvernul, pentru construirea unei săli de sport exclusivă pentru Clubul Sportiv Şcolar “Viitorul”. Tot aici, doamna Raduţiu, a mai precizat că “dacă nu ai vocaţie şi nu-ţi plac copiii n-ai ce căuta la catedră”, iar “dacă o persoană nu este bine informată” prin prisma calităţii învăţământului “aceasta nu poate lua o decizie sau să acceadă la o funcţie de conducere” fiind neîndreptăţită să dovedească că e capabilă să ofere şi să primească bunătatea, fără toleranţă.
Domnul Pompei Cocean, profesor universitar, U.B.B. a dezvăluit că “discuţia noastră din această dezbatere este exact ca învăţământul fără o strategie de dezvoltare. Pentru învăţământul românesc este binevenită o elaborare a unei strategii, cu componente culiculare. Deasemenea nu avem conducători, pentru că oricărui prim-ministru şi ministru, din câte se poate observa, îi place să jongleze cu învăţământul”.
Doamna Cojocaru Lucia, Sindicatul Învăţământului Preuniversitar clujean-S.U.P.C., susţine că “învăţământul românesc nu este de proastă calitate”.
Din punctul meu de vedere (al redactorului) nu numai că profesorii care iau note derizorii, de trecere, cu puţin peste nota 5 (declaraţi admişi), la concursurile pentru ocupare posturilor, ci şi suplinitorii care iau note de trecere (declaraţi admişi) se comportă precum soarele în centrul galaxiei, delimitând educaţia care trebuie să o ofere elevilor sau studenţilor. În ceea ce priveşte cadrele didactice vârstnice, cu studii superioare, pot să deduc că sunt marginalizaţi cu bună ştiinţă.
Domnul Laurenţiu Popescu, profesor universitar Universitarea Dimitrie Cantemir, a spus că “învăţământul universitar trebuie să aibe o longevitate, iar fără o elaborare a legii nu se poate, însă numărul analfabeţilor a crescut îngrijorător, ajungându-se undeva în jurul cifrei de 1.500.000 de analfabeţi, cu greutăţi sociale... iar ciclu primar obligatoriu trebuie, prin lege, să sustinuţină material/financiar toţi tinerii fără posibilităţi. Stocul de învăţământ e ponderat, scade baza, scade numărul profesorilor şi a elevilor. Tinerii trebuie susţinuţi prin stimulente - cel care este valoros trebuie să fie recompensat, iar între cei mai slabi trebuie să se inducă spiritul concurenţei, iar în cele din urmă trebuie determinaţi să nu părăsearscă România la 23-24 de ani... “
Raluca Brehar, membru P.S.D.: “Învăţământul din România este rigid faţă de cel din occident”, ”noi, cei de la oraş, trăim într-o zonă privilegiată, faţă de zona rurală unde calitatea profesorilor este jalnică, precum şi a copiilor învăţaţi”.
Domnul Vuşcan, profesor universitar, U.T.C.N, a precizat că “la noi în ţară nu există o autostradă bună”, precum şi că “învăţământul din mediul rural are nevoile de o astfel de cale de comunicare... Avem liceu de chimie în Turda, iar Combinatul e dat la fier vechi de 2-3 ani...”
Domnul Constantin Corega a susţinut că “nu lipsa strategiilor ne caracterizează, în 2001, P.S.D. a iniţiat/lansat o strategie, şi anume Parteneriatul strategic pe care nu am fost în stare să-l ducem mai departe, chiar după schimbarea Doamnei Ministru Ecaterina Andronescu”.
Domnul Vasile Soporan, deputat P.S.D.: “Cum este învăţământul românesc? ... Cum este România? ... Ce vrem să devină România? ... aşadar, învăţământul este o unitate separată sau este o construcţie mai amplă care să ofere un anumit standard.... România activă, 22 persoane din 100 persoane muncesc în ţara noastră... În Ungaria, 39 persoane, iar în Cehia 48 persoane.”
Deasemenea, domnul Vasile Soporan, a menţionat că “modul în care învăţământul răspunde statului şi statul răspunde faţă de învăţământ... Dorim să implicăm universităţile clujene în proiectele din zona Nord-Sud-Vest, pentru că universităţile clujene nu sunt implicate în proiectele deşeurilor, fermelor agricole pentru zona de câmpie, pomicolă, de munte, etc. Trebuie să existe sprijin şi înţelegere, pentru rezolvarea problemelor mari pe care le are România... Organismul sănătos trebuie să mearga la terapie intensivă. România câştigă 30 miliarde de euro, consumul este de 60 miliarde de euro, iar datoria ţării noastre este de 37 miliarde de euro. Dezvoltare durabilă nu există în România, această Românie are nevoie de tratament, ce trebuie să vină de la cei care tratează cu mare seriozitate soluţionarea problemei, de la nivel de municipalitate, judeţ şi ajungându-se până la Guvern. În 25 noiembrie nu vom analiza lucrurile de fond, ci alte lucruri... să avem o intoarcere spre seriozitate, spre construcţii durabile”.
Concluzia cu care a finalizat dezbaterea, domnul Gheorghe Vuşcan a citat: “Mai mult ca oricând, Şcoala Românească are nevoie de competenţele şi susţinerea dumneavoastră.” (Invitaţie)
Aceasta a fost retrospectiva dezbaterii care le-a oferit invitaţilor prezenţi, o informaţie, pe cât de utilă, pe atât de impresionantâ şi încadratâ în tema dezbaterii din acest articol.

Mihalyi Flaviu

La Mulţi Ani, România !

Ca şi în fiecare an de Ziua Naţională a României, momentul a fost marcat prin ieşiri la festivităţi de recunoştiinţă “demult apuse”, şi în continuă degradare pe plan naţional.
În urmă cu mai bine de 9 decenii, pe Câmpia Libertăţii de la Blaj, peste o sută de mii de voci româneşti au strigat “VREM SĂ NE UNIM CU ŢARA!”, exprimându-şi dorinţa care a provocat alipirea Transilvaniei cu Regatul România, format din principatele unite ale Moldovei şi Ţării Româneşti. În acea măreaţă zi, clopotele au bătut pentru Sărbătoarea Naţională a Întregirii Neamului.
De la 1 Decembrie 1918, un moment important în istoria României, s-au întâmplat multe pe scena politică “băştinaşă”, culminând cu scandalurile fiinţei trecatoare prin această lume. Obligaţi de naivitatea trecutului, la care ţara noastră a fost martora unor schimbări tragice, se poate observa că politica îi instigă pe politicieni, iar credinţa îi reuneşte şi-i determină să conştientizeze grijile prezentului.
Desigur, 1 Decembrie – Ziua Biruinţei, este cel mai important act din istoria eroică şi dramatică a neamului, o zi măreaţă pentru poporul român.
Clujenii, oameni inimoşi şi mândri, aflaţi în centrul municipiului, au avut ce vedea.. Prezenţi la ceremonie, politicieni, printre care şi consilieri locali, invitaţi marcanţi, reprezentanţi ai instituţiilor publice şi politice, dar şi cetăţeni ai urbei, s-au adunat în jurul statuii lui Avram Iancu pentru a sărbători un capitol glorios din istoria patriei.
Manifestarea a prilejuit şi un gând pios fauritorilor Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, arborarea drapelelor României şi Uniunii Europene, în municipiul Cluj-Napoca, urmată de festivitatea de depuneri de coroane şi jerbe de flori, desfăşurată conform regulamentului mititar. Festivitatea a început cu salutarea Detaşamentului de Onoare de către Prefectul judetului Cluj, Călin Platon şi intonarea Imnului Naţional al României. A urmat un Te Deum oficiat de către preoţii aflaţi la ceremonie, după care Prefectul Clujului - Călin Platon, Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj – Marius Nicoară şi Primarul municipiului Cluj-Napoca – Emil Boc, au rostit discursuri despre semnificaţia zilei de 1 Decembrie.
Spre sfârşit, au fost depuse coroane şi jerbe de flori din partea Instituţiei Prefecturii, Consiliului Judeţean şi Municipal, Primariei Cluj-Napoca, institutţiilor judeţene descentralizate, veteranilor de război, partidelor politice, asociaţiilor şi societăţii civile.
Ceremonialul s-a încheiat cu defilarea Detaşamentului de Onoare, în sunetele odelor militare intonate de fanfara militară. Întreaga manifestare omagială a condus într-o mândră şi muzicală agapă – HORA UNIRII.
Dupa sărbătoarea oficială, pe Napoca, nr. 16, la sediul PSD Cluj-Napoca, şi-au dat întâlnire la un pahar de vin, o “po-veste”, dar şi un cântec folcloric, mai mulţi social democraţi juniori şi seniori clujeni , care au ţinut să ureze “La Mulţi Ani, România!”

Mihalyi Flaviu

Mos Crăciun a făcut popas la PSD Cluj-Napoca

Se zice că spiritul sărbătorilor de iarnă trezeşte în oameni sentimentul de empatie. Într-un cuvânt, aceasta a fost atitudinea afectivă de care nu te puteai lipsi odată intrat în sediului PSD Cluj-Napoca în preajma Crăciunului,.
În data de 20.12.2007 sediul şi-a schimbat înfăţişarea. Decorul oficial de odinioară, cu care am fost obişnuiţi, a fost înlocuit cu unul de sărbătoare, din care nu putea lipsi bradul şi cadourile, pentru ai face să se simtă cât mai bine pe micuţii noştri invitaţi.
Cei aproape 150 de elevi din clasele primare de la Şcoala Generală "Emil Isac" şi Şcoala "Horea" s-au pregătit pentru întâlnirea cu reprezentanţii social democraţiei clujene, oferindu-le un repertoriu de urări, colinde şi poezii care ne-au copleşit şi ne-au umplut sufletele cu bucurie, făcându-ne să ne reamintim şi de vârsta inocenţei
Impactul nu ar fi fost suficient de mare dacă, la această reuniune, nu ar fi apărut simbolul Crăciunului şi anume „bătrânul” Moş Crăciun.
Sosirea lui a creat o stare de bucurie nemărginită în rândul micuţilor oaspeţi care, mult prea emoţionaţi, fie si-au uitat versurile, fie au rămas dea dreptul uimiţi de apariţia sa, preferând să studieze Moşul „cu plete dalbe” pe tot parcursul sărbătorii. Însă, Moş Crăciun PSD Cluj-Napoca parcă nici n-ar fi observat privirile curioase care îi erau adresate sau greşelile din timpul recitalului, făcându-şi datoria ca în fiecare an.
Astfel atmosfera de petrecere a fost încheiată cu o vorba bună şi împărţirea cadourilor, atât celor mici pentru prestaţia lor, cât şi unor membri din echipa TSD Cluj care au dat o mână de ajutor organizatorilor.

Tudor Andreea

MINI VOX POPULIS

Morar Eugenia, 85 ani

- De când aţi auzit că se măresc pensiile?
- De la 1 noembrie 2007.
- Cum apreciaţi acest lucru?
- E un lucru bun, dar sperăm să fie şi mai bine.
- Cui se datorează faptul că pensiile au fost majorate?
- PSD-ului binenţeles. Guvernarea nu a vrut să ne dea bani şi se ţin numai de minciuni. Pentru ei au bani, dar pentru noi, pensionarii, nu au că nu vor. Ne-am săturat de excrocheriile lor.

Moraru Dorina, 56 ani

- De când aţi auzit că se măresc pensiile?
- De luna aceasta (noembrie) , nu?
- Cum apreciaţi acest lucru?
- Mă bucur că mai avem ceva bănuţi în plus la pensie, inainte de sărbători.
- Cui se datorează faptul că pensiile au fost majorate?
- Păi, Partidul Social Democrat a iniţiat o lege în Parlament, după care actualul Guvern a aplicat-o, însă s-au cam zgârcit şi nu le-au mărit după cum a propus PSD-ul, ci după bunul lor plac.

Salomie Margareta, 75 ani

- De când aţi auzit că se măresc pensiile?
- Pensiile s-au mărit în septembrie şi noembrie, însă nesemnificativ deoarece preţurile alimentelor şi medicamentelor s-au majorat din aceeaşi lună
- Cum apreciaţi acest lucru?
- Am reuşit să-mi cumpăr medicamente şi să plătesc întreţinerea la bloc, fără să mai rămîn restantă.
- Cui se datorează faptul că pensiile au fost majorate?
- La ştiri am auzit că PSD-ul a dorit să mărească pensiile şi acuma Tăriceanu nu ne dă atâţia bani cât ar fi vrut PSD-ul.

Pop Irina, 77 ani

- De când aţi auzit că se măresc pensiile?
- Din luna noembrie am să primesc pensie mărită.
- Cum apreciaţi acest lucru?
- Mă ajută. Îmi rămân bani mai mulţi pentru mâncare, iar noi pensionarii avem nevoie de o alimentaţie mai bună. Mai rămân şi pentru medicamente un pic, deoarece şi luna aceasta mi-am luat medicamente în valoare de 60 lei şi şi noi avem dreptul la viaţă şi să o ducem mai bine un pic
- Cui se datorează faptul că pensiile au fost majorate?
- Mulţumesc PSD-ului că ei s-au ocupat de problema noastră şi datorită lor de la 1 ianuarie 2008 se mai majorează odată. Ne bucurăm că partidul condus de d-nul Geoană, ne îmbunătăţeşte viaţa.

Radu Minerva, 77 ani

- De când aţi auzit că se măresc pensiile?
- De la 1 noembrie
- Cum apreciaţi acest lucru?
- Mie mi se pare un lucru foarte bun, numa să nu crească şi preţurile. De banii ăştia îmi cumpăr medicamente, plătesc socotelile de bloc, şi mă bucur daca rămâne ceva şi pentru mâncare.
- Cui se datorează faptul că pensiile au fost majorate?
- PSD-ul şi Geoană au propus majorarea pensiilor, deşi Băsescu a declarat că nu sunt bani pentru pensii. Dar pentru pensionari când sunt bani?! Numai PSD-ul o avut grijă de noi...

Realizat de Pop Dragoş - Şerban