sâmbătă, 18 octombrie 2008

Introducere în viaţa satului românesc

Satul este o unitate socială cu o viaţă proprie, în care indivizii ce o alcătuiesc se comportă ca un întreg. Aceasta înseamnă că ei depind unii de alţii şi se simt în anumite privinţe strâns legaţi; mai mult, ei fuzionează în aspectul specific unităţii formând un ansamblu, un corp cu o unitate de constiinţă.
Satul este o unitate cu bază geografică. Factorul geografic determinant, explică unele aspecte din felul de a fi al satului si al locuitorilor săi: apropierea mai mare de natură, relaţiile mai strânse ssşi mai directe cu ea, concepţia sa mai metafizică, structura profesionakă, caracterul mai stereotip al reacţiilor sociale săteşti ca şi sociabilitatea spontană mai pronunţată a sătenilor.
Satul este o unitate economică. Există o strânsă legătură intre structura economică şi profesională a satului si felul de a fi al acestuia. Taranii nu sunt oameni bogaţi iar diferenţa de avere intre ei este mică. Această relativă omogenitate economică reprezintă un aspect si in acelaşi timp o cauză a omogenităţii atât de carecteristice a satului. Ocupaţia principală a sătenilor este agricultura. Caracterul familiei săteşti, integrarea ei puternică, importanţa vecinătăţii la ţară, nu pot fi inţelese fără agricultură. Aceasta determină intr-o mare măsură viaţa culturală a mediului rural si explicădependenţa satului de natură si autarhia economică a acestuia.
Satul este o unitate durabilă, condiţie esenţială a suprapersonalizării vieţii sociale precum şi a apariţiei şi acţiunii tradiţiei şi obiceiurilor, factori asociativi şi regulatori ai vieţii sociale.Satul are de obicei o conducere colegială restrânsă ce impune anumite norme de conduită şi comportament. Aceste norme se menţin pe perioade lungi de timp şi nu suferă transformări spectaculoase. Viaţa socială la sat este personală, durabilă, spontană şi sinceră. Legăturile sătenilor sunt complete in sensul că nu se referă numai la un aspect al personalităţii dar sunt departe de a fi ideale. Legăturile lor au un pronunţat caracter de servicii şi contraservicii tocmai în domenii de viaţă unde astfel de legături sunt cel mai puţin fireşti. De exemplu, în raporturile dintre părinţi şi copii; copiii sunt doriţi pentru ca părinţii să aibă ajuror la bătrâneţe iar parinţii sunt de folos câtă vreme sun tineri şi sănătoşi, adică utili. Este o constatare destul de dureroasă dar perfect reală.
Satul este o unitate nevoluntară, constrângătoare faţă de care indivizii sunt atraşi nu printr-un act conştient şi voluntar ci prin faptul că ei se găsesc acolo, că aici au trăit părinţiilor, aici s-au născut ei si tot aici şi-au petrecut copilăria. Ataşamentul lor faţă de sat este consecinţa acestor evenimente.
Paralel cu structura socială nevoluntară merge cea neintenţională, respectiv caracterul nefinal al satului.Satul nu este o unitate născută în vederea realizării unei valori, a unei opere, a unui scop sau a unui interes. Satul este o unitate ce îşi este ea însăşi propriul său scop.In existenţa împreună se realizează şi îşi găseşte sensul acest tip de colectivitate. Scopul satului este de afgi împreună. În astfel de asociaţii, tocmai datorită caracterului lor neintenţional, individul participă cu toată personalitatea lui.Impreună cu tovarăşii săi, ceilalti săteni, ţăranul îşi căştigă existenţa, se bucură sau se întristează. La orice evniment oricăt de personal, participă tot satul.
Tradiţia, adică dominaţia obiceiurilor şi normelor moştenite înseamnă dominaţia trecutului asupra prezentului, înseamnă rutină şi inerţie în sens de reacţii stereotipe. De aici şi acea aparenţă de ifxitate, de lipsă de istorie. Dar ea înseamnă şi ordine şi continuitate. Tradiţia mai înseamnă determinaţia forţelor irationale: religie populară, magie, superstiţie, adică, mentalitate mitico-mistică. Dominaţia tradiţiei înseamnă conformism social. Manifestarile individului nu trbuie să se abată de la canoanele colective care sunt intangibile tocmai pentru că au fost ale înaintaşilor.




Blanari Călin
_____________

miercuri, 15 octombrie 2008

Să nu uităm de Autostrada Transilvania…

Autostrada A3, care urma să lege capitala României de graniţa cu Ungaria, a fost schiţată în perioada guvernării Năstase. Traseul stabilit este: Bucureşti – Ploieşti – Braşov – Târgu Mureş – Cluj – Oradea. Pentru tronsonul Braşov – Borş s-a încheiat un contract în 2003, cu compania americană Bechtel, în valoare de 2,2 mld. euro. Acest proiect a primit numele de “Autostrada Transilvania”, fiind susţinut cu entuziasm de politicienii ardeleni, în special de cei din PSD şi UDMR. Lucrarea atribuită fără licitaţie companiei americane a stârnit iniţial protestele Uniunii Europene, dar se pare că a facilitat aderarea României la NATO în 2004, Bechtel fiind o firmă apropiată de administraţia Bush.
În final, oficialii UE, au acceptat decizia autorităţilor române, după ce porţiuni din tronsonul Bucureşti – Braşov au fost atribuite unor firme europene. Lucrările au început la data de 16 iunie 2004, cu inaugurarea şantierului de la Săvădisla, centrul de comandă al viitoarei autostrăzi. Cu o lungime de 415 km, autostrada Transilvania este cel mai mare proiect de infrastructură în curs de realizare în Europa, având o importanţă enormă pentru economia României şi o recompensă firească pentru Ardeal, după două decenii de contribuţii masive la bugetul naţional şi returnări firave de fonduri. Autostrada va avea câte două benzi pe sens, destul de puţine dacă privim alte drumuri similare din vestul continentului; având însă în vedere benzile de urgenţă proiectate, densitatea mai mică a populaţiei din estul Europei, numărul mai mic de maşini raportat la populaţie şi economia încă în curs de dezvoltare, probabil că acest coridor rutier va face faţă necesităţilor, odată finalizat.
După venirea la putere a alianţei “Dreptate şi Adevăr” (PNL-PD), la sfârşitul anului 2004, lucrările la autostradă s-au blocat. Sub pretextul punerii în aplicare a platformei lor justiţiare, pretinzând neregularităţi în contract şi un preţ prea mare, Alianţa D.A. a decis renegocierea lui cu Bechtel, astfel că timp de peste un an execuţia a fost oprită. După ce Traian Băsescu spunea, cu ani în urmă, când era ministru al transporturilor, că România nu are nevoie de autostrăzi, colegul său din PD, Gheorghe Dobre, noul Minstru al Transporturilor, a anunţat că prioritatea României este coridorul 4 european, astfel că vor fi demarate lucrările la autostrada Bucureşti – Nădlac, contractul cu Bechtel urmând a fi reziliat. Liberalii au fost ceva mai circumspecţi, dar au sesizat şi ei potenţialul masiv de şpagă reprezentat de semnarea unui nou contract sau renegocierea unuia vechi, astfel că au susţinut afirmaţiile aberante ale democraţilor.
Singurul partid din coaliţia de dreapta care a susţinut în continuare proiectul a fost UDMR, partid care a şi obţinut mai târziu portofoliul transporturilor şi lucrărilor publice, după retragerea PD din executiv. În urma puternicului lobby făcut de guvernul Statelor Unite prin ambasadorul american la Bucureşti, care s-a implicat personal în negocieri, lucrările au fost reluate după mai mult de un an de discuţii sterile, în urma cărora Alianţa D.A. a pretins obţinerea unor concesii financiare. De fapt, lucrurile stau tocmai pe dos. Preţul la terenuri, materiale de construcţii şi forţa de muncă au crescut enorm în ultimii ani, astfel că noile estimări oficiale plasează costurile finale în jurul sumei de 5 mld. euro.
Din surse neoficiale se preconizează însă costuri totale situate între 7 şi 10 mld euro, suma platită astfel de contribuabilul român pentru autostradă fiind de 2-4 ori mai mare decât cea din contractul iniţial, negociat în perioada administraţiei PSD. Chiar şi admiţând varianta oficială, cu un preţ de 5 mld. euro, preţul pe kilometru este enorm, de aproape 13 mil. euro, mai scump decât în zona tundrei din Norvegia, unde s-au contruit autostrăzi printre fiorduri, pe sol îngheţat 9 luni pe an. Bechtel mai are astfel de lucrări şi în alte foste state comuniste din Europa de Est; costul unui kilometru în Croaţia este de 4,1 mil. Euro, iar în Polonia de 5 mil. euro. Dacă s-ar fi păstrat preţul negociat în perioada guvernării Năstase, românii ar fi plătit doar 5,3 mil. euro pe kilometru de autostradă, în condiţiile unui traseu destul de dificil, prin podişul Transilvan, la altitudini de la 130 m până la 800 m peste nivelul mării.
În plus faţă de scumpirea nejustificată, autostrada va fi finalizată cu cel puţin un an întârziere faţă de preconizările iniţiale, termenul cel mai optimist fiind anul 2013. Dacă totul merge bine, în anul 2008 se vor da în folosinţă primii 25 km, între Câmpia Turzii şi Gilău. Statul român, sub conducerea PD şi PNL, a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a întârzia acest proiect. Birocraţia s-a îmbinat cu dezinteresul, oportunismul şi prostia, toate conjugate punând serioase probleme constructorului american. Autorizaţiile au fost date cu întârziere, proiectul pentru unele tronsoane nu este gata nici până în ziua de azi, iar exproprierile nu s-au facut în totalitate, datorită speculei cu terenuri la care au recurs grupurile de interese ale diferiţilor politicieni. Reprezentanţii Bechtel au anunţat în repetate rânduri că sunt nevoiţi să amâne lucrări datorită situaţiei neclare a terenurilor şi a colaborării dificile cu autorităţile române.
Deşi construcţia unei autostrăzi presupune foarte multe tipuri de lucrări, nu doar simple asfaltări, politicienii populişti aflaţi acum la putere s-au folosit de lipsa unor tronsoane finalizate integral pentru a justifica plata cu întârziere a lucrărilor. În fapt, întârzierile s-au datorat în cea mai mare măsură tot autorităţilor, iar penalităţile de întârziere le plăteşte contribuabilul. Atât oportuniştii din structurile administrative cât şi compania americană nu au nimic de pierdut dacă există întârzieri, singurul care pierde atât direct cât şi colateral este românul de rând. O autostradă înseamnă mult mai mult decât un simplu coridor de circulaţie; un astfel de proiect aduce investiţii, turişti, notorietate şi bunăstare zonelor limitrofe Ardealului, ca regiune, dar şi întregii ţări. Dacă ar fi cuantificate şi oportunităţile ratate prin întârzierea finalizării acestui proiect, pierderile României ar fi mult mai mari.
În prezent, pe şantierele Bechtel lucrează 2400 de români şi câteva sute de turci de la compania parteneră, Enka. Au existat mari probleme în găsirea personalului calificat, deşi salariile erau rezonabile şi a existat o campanie masivă de recrutare, chiar cu târguri de joburi în domeniu. Mulţi români calificaţi lucrează însă în străinătate, iar autorităţile s-au implicat foarte puţin în reconversia profesională a şomerilor, plasarea tinerilor absolvenţi de şcoli profesionale sau protecţia muncitorilor angajaţi la compania americană. Creşterea numărului de muncitori străini implicaţi în acest proiect trebuie să reprezinte un semnal de alarmă pentru instituţiile româneşti, indicând clar deficienţe majore în sistemul nostru educaţional şi administrativ. Social-democraţii nu pot rămâne indiferenţi în această chestiune!
Autostrada Braşov-Borş are o importanţă vitală pentru Ardeal, iar PSD trebuie să susţină energic acest proiect, având în vedere că a fost semnat în perioada guvernării sale, ca apoi să fie denaturat şi tergiversat de către noua putere, în dauna interesului naţional. Şi ceilalţi politicieni din Transilvania – şi mai ales din Cluj – ar trebui să contribuie la finalizarea cât mai rapidă a acestei autostrăzi. Nu este normal ca doar maghiarii să susţină acest proiect indiferent de circumstanţe, iar pentru politicienii români, cum este domnul Emil Boc, sunt mai importante interesele politice de moment decât dezvoltarea ţării pe termen lung!



Avarvarei Adrian

vineri, 10 octombrie 2008

Social-democraţia redevine speranţa cetăţenilor români


După un deceniu şi jumătate de tranziţie post-comunistă, scena politică românească şi-a validat aproape toţi protagoniştii. Două curente domină viaţa parlamentară în România: social-democraţia şi liberalismul. Acestora li se adaugă şi o componentă populară, care încă nu şi-a finalizat procesul de definire a propriei identităţi doctrinare, oscilând între social-democraţie şi liberalism.
În aceste condiţii, singurul partid reprezentant al stângii româneşti rămâne Partidul Social Democrat. Pilonii pe care se sprijină social-democraţia sunt: libertatea, egalitatea de şanse, justiţia socială şi solidaritatea. În jurul acestor principii se construiesc strategiile şi programul politic al PSD.
Astăzi, când principiile liberalismului şi ale neo-conservatorismului au intrat în criză de credibilitate, oamenii de pe tot globul se întorc spre social-democraţie. Aceasta le dă un confort mai mare în contextul crizei economice internaţionale, care se anunţă a se extinde.
Principalele puncte slabe ale celor de dreapta a fost ignorarea problemelor celor mulţi. Gândind în avans iluzorii scenarii de dezvoltare a societăţii în care trăiau, ei au neglijat ceea ce conta cel mai mult: problemele şi nevoile zilnice ale oamenilor obişnuiţi. Social-democraţii au în vedere tocmai aceste chestiuni. Viitorul, fără un sistem de învăţământ eficient şi deschis spre mase, fără un sistem de sănătate accesibil, fără un sistem de protecţie socială activă, nu poate fi decât unul sumbru.
Criza economică internaţională, care mocnea de câţiva ani, a izbucnit în această toamnă şi pare să se extindă ca un bumerang. Până şi unii lideri europeni, cunoscuţi pentru opţiunile lor de dreapta, şi-au reconsiderat poziţia, recurgând la măsuri de protecţie socială.
În România, aceste unde ale recesiunii economice se fac tot mai simţite, în ciuda încurajărilor pe care încearcă să le transmită, tardiv, cei care gestionează politicile economice ale ţării.
Programul pe care Partidul Social Democrat îl propune pentru următorii ani, conţine numeroase proiecte ambiţioase, care vor putea fi realizate doar printr-o concentrare a eforturilor spre promovarea interesului de ţară, iar nu a celui personal. În perioada următoare vor fi necesare măsuri de atragere a forţei de muncă, de formare a tinerilor pentru a fi apţi să răspundă cerinţelor pieţei, iniţiative de incluziune socială a persoanelor defavorizate, de dezvoltare a sistemului de sănătate pentru a fi accesibil tuturor plătitorilor de impozite, precum şi de dezvoltare a acelor sectoare economice care au fost neglijate în ultimii ani. Pe scurt, este nevoie de o muncă permanentă pentru a recupera restanţele din ultimii patru ani, pentru ca România să poată să continue procesul integrării europene.



Alexandrescu Mihai

joi, 18 septembrie 2008

Instruire politică la malul mării

În perioada 12-14 septembrie 2008, s-a desfăşurat, la Mamaia, Şcoala Politică de Vară a TSD. Temele de dezbatere ale primei zile a şcolii politice au fost „Strategii PSD/Este PSD alternativa din 2008?” şi „Votul uninominal”. La deschidere au fost prezenţi: Adrian Năstase, Victor Ponta, Liviu Dragnea şi, Primarul Constanţei, Radu Mazăre. În cadrul evenimentului, tinerii social-democraţi le-au propus seniorilor un amplu program pentru o viitoare guvernare de centru-stânga. Programul TSD include, printre altele, reînfiinţarea Ministerului Tineretului şi Sportului, revigorarea activităţilor culturale pentru copii şi tineret, reabilitarea taberelor şcolare şi adaptarea lor la standardele UE, reabilitarea bazelor sportive pentru sportul de masă, creşterea numărului de burse sociale de stat pentru elevii şi studenţii din familiile cu venituri mici, până la finalizarea studiilor, construirea a opt centre de tineret, în cele opt regiuni de dezvoltare, înfiinţarea de Centre de Excelenţă, instituţii regionale, cu personaliate juridică, subordonate administraţiei centrale în domeniul tineretului, care să cuantifice şi să rezolve probleme specifice tinerilor.Propunerile tinerilor au primit susţinere din parte seniorilor PSD. Liviu Dragnea a anunţat, că în cazul în care PSD va forma Guvernul, Ministerul Tineretului va fi condus de către tinerii social-democraţi.
Adrian Năstase a declarat, vineri, la Mamaia că, în siutuaţia în care PSD nu reuşeşte să alcătuiască singur Guvernul, o alianţă cu PNL ar fi mai posibilă, decât una cu PD-L. Iar despre rolul pe care îl are UDMR în Guvern, fostul premier i-a caracterizat pe maghiari drept „un bonus pentru cei care reuşesc să facă Guvernul”.
Întâlnirea a continuat a doua zi, când junii PSD au dezbătut teme precum, strategii de campanie, social-democraţia în Europa şi previzionarea rezultatelor votului uninominal. Printre invitaţi s-au numărat: sociologul Marius Pieleanu, Ecaterina Andronescu, Bogdan Niculescu Duvăz, Gabi Oprea, Miron Mitrea, Ana Birchall, Adrian Severin şi Lavinia Şandru.
Miron Mitrea le-a vorbit tinerilor social-democraţi despre provocările votului uninominal şi despre modul cum trebuie abordată o campanie electorală. Mitrea a susţinut că schimbarea introdusă de noul tip de vot este o combinaţie între votul proporţional, care s-a păstrat, şi desemnarea uninominală în colegii. Şeful de campanie a PSD a recunoscut că uninominalul este “un pas înainte” pentru PSD şi cu atitudine ironică, a lansat atacuri la actualii guvernanţi cât şi la adresa adversarului politic numit PD-L.
Ecaterina Andronescu a vorbit despre importanţa echipei în campanie şi a actorilor principali ai unui proces electoral. A subliniat faptul că trebuie să avem responsabilitatea vorbelor şi a faptelor. Adrian Severin a vorit despre rolul stângii în România, dar şi în Europa. Ana Birchall a vorbit despre modele de succes, şi anume: modelul suedez, pentru polticile sociale pe care le promovează, şi modelul britanic, pentru progresul economic, social.
Vicepreşedintele Partidului Iniţiativa Naţională, Lavinia Şandru, a demascat modul manipulativ şi şantajist care a caracterizat campania electorală din 2004 a PD-ului de atunci, când Băsescu şi Stolojan au vândut lacrimi în schimbul voturilor.
Seara s-a încheiat la clubul Gosip din Mamaia, unde a avut loc „Che Guevara Party”. Aici, tinerii s-au delectat urmărind concursul de Miss TSD, câştigat de Alice Galai, şi s-au distrat, până-n zori, alături de liderii Mircea Geoană, Liviu Dragnea, Radu Mazare Nicu Bănicioiu şi Robert Negouţă
În ultima zi, Biblioteca Judeţeană din Constanţa a găzduit lansarea ofertei PSD pentru tineri, în prezenţa lui Mircea Geoană, Nicu Bănicioiu, Radu Mazăre, Liviu Dragnea, Cătălin Nechifor şi Răzvan Bobeanu.
Radu Mazăre a promovat duminică “politica cu cască“, o politică ce trebuie să încurajeze construcţia în România. La începutul discursului său, le-a vorbit tinerilor şi despre faptul că, presa şi televizunea nu preiau de obicei lucrurile bune şi frumoase. Primarul Constanţei a prezentat programul social privind construirea a 10.000 de locuinţe ieftine pentru familiile tinere, şi a făcut apel pentru lansarea programului la nivel naţional. Sala s-a amuzat când Mazăre a declarat că “umblu cu maşini decapotabile, în cluburi, cu gagici, dar nu contează, că am facut treabă”.
Mircea Geoană a lansat un atac dur la adresa actualei guvernări şi a dreptei din România, despre care a spus că acum trebuie “puşi la colţ” deoarece s-au folosit de instituţiile statului ca pe nişte jucării pentru a se certa între ei. Preşedintele PSD a mai afirmat că, guvernele de dreapta pe care le-a avut România au sărăcit ţara şi au secătuit resursele acesteia pe baza principiului “după noi, potopul”. El i-a îndemnat pe tinerii din partid să se implice în realizarea visului românesc, pentru a scăpa ţara de unul dintre cele mai mari blesteme: migraţia tinerei generaţii. În încheiere, Mircea Geoană a declarat că România nu mai are resurse şi doar o guvernare social democrată poate oferi o viaţă europeană ţării.






Iuonaş Alina,
corespondent TSD Arad

PSD Cluj – punct şi de la capăt




Nu cu mult timp în urmă asistam emoţionaţi la investirea în funcţia de preşedinte PSD Cluj a senatorului Vasile Dâncu. De atunci şi până azi, deşi a trecut o perioadă scurtă de vreme, s-au produs multe evenimente, în special nedorite. Unul dintre principalele momente ale acestei veri politice a fost retragerea “Grupului de la Cluj” din prima linie de conducere a social democraţiei româneşti, lucru care a împuternicit organizarea unei Conferinţe Extraordinare a PSD Cluj cu scopul de a găsi o nouă formulă executivă la nivel judeţean.
Astfel, Biroul Permanent Judeţean a Partidului Social Democrat Cluj a rezervat ziua de joi, 17.07.2008, pentru desemnarea unei noi echipe de conducere. Sala Europa a Casei de Cultură a Studenţilor din Cluj-Napoca a găzduit evenimentul la care au participat peste 200 de delegaţi, invitaţi şi simpatizanţi ai formaţiunii politice.
După dizolvarea conducerii social democraţilor clujeni, survenite cu ceva timp în urmă, şedinţa urma să fie condusă de Cristian Diaconescu, desemnat de centru coordonator al organizaţiei ardelene, însă acesta a lipsit de la eveniment din motive personale. Pe lista absenţilor motivaţi s-au regăsit atât Vasile Dâncu cât şi Vasile Puşcaş, ambii fiind plecaţi din ţară.
Lucrările au fost coordonate de Sorin Bota, secretar executiv organizatoric al PSD la nivel naţional şi fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor, care a prezentat candidaţii pentru funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene - Vasile Soporan – deputat PSD, Valentin Cuibus – fostul preşedinte executiv PSD Cluj, şi Cristian Ţucra – simplu membru de partid şi reprezentant al ONG-ului disident “Cafeneaua Politică”.
În discursul său, Vasile Soporan şi-a transmis dorinţa “ca aceastã conferinţã sã nu fi avut loc. Aş fi vrut ca Ioan Rus, Vasile Puşcaş şi Vasile Dîncu sã fie alãturi de noi în conducere, la nivel judeţean şi naţional. Aş fi vrut ca rezultatul nostru sã fi fost altul. Nu am reuşit. Organizaţia Cluj va continua şi în aceastã formulã modernizarea şi reforma PSD. Linia care a dat identitate organizaţiei judeţene va fi continuatã” şi a subliniat continuarea concepţiilor întemeiate de “Grupul de la Cluj”.
Vasile Soporan şi-a propus, pentru alegerile generale, repetarea rezultatului din 2004, adică obţinerea a trei mandate de deputat şi a unuia de senator. În acest scop, a promis că va reorganiza partidul pe cele 14 colegii uninominale – “Vreau să vă asigur că împreună vom realiza proiectele şi gândurile pe care le avem cu toţi. Vă promit că de acum înainte vom avea o singură organizaţie judeţeană a partidului şi nu una judeţeană şi mai multe locale. Voi face tot posibilul pentru a crea o echipă care, în toamnă, să obţină rezultate la fel de bune ca şi în 2004”. Cât despre modul de selecţie a candidaţilor pentru Parlamentul României, deputatul a susţinut în încheiere că “având în vedere modalitatea de alegere a parlamentarilor, se schimbã filosofia: voi coborî activitatea de la nivel judeţean la nivelul colegiilor, unde vor fi consilii ale partidului care îşi vor decide şi vota candidaţii”.
Locul la microfon i-a fost luat de Valentin Cuibus care a subliniat cele trei motive care au condus la organizarea unei conferinţe extraordinare - “Trei cauze majore au dus la acest moment dificil pentru organizaţia noastră. Prima – rezultatul de la alegerile locale, diferit faţă de ce ne-am dorit noi. A doua cauză nu e la fel de obiectivă şi este externă: decizia de la Mamaia a Comitetului Executiv de dizolvare a conducerii organizaţiei, care nu este clară şi e discutabilă. Iar a treia cauză majoră - demisiile lui Rus, Dâncu şi Puşcaş”. De asemenea, şi Valentin Cuibus a promis că “vom vorbi în continuare despre descentralizare, vom vorbi despre particularităţile electoratului clujean şi ardelean. Este importantă şi o prezenţă mai agresivă faţă de puterea portocalie de la Cluj” dovedind că îmbrăţişează principiile “Grupului”.
Cristian Ţucra, fostul lider al Organizaţiei clujene de Tineret a PSD în perioada Grigore Zanc, s-a rezumat să aducă critici conducerii judeţene dizolvată - “Dupã mulţi ani, asistăm la o premieră, a apărut competiţia. Este poate începutul democratizării organizaţiei. Cred că organizaţia noastră judeţeană a dat dovadă de o socializare politică formală, la nivelul jocurilor de cabinet. A lipsit comunicarea directă şi permanentă cu oamenii” a încheiat candidatul.
În urma discursurilor, cei 140 de delegaţi au acordat 69 de voturi lui Vasile Soporan, 57 lui Valentin Cuibus şi 6 l-au ales pe Cristian Ţucra, în timp ce 8 buletine de vot au fost anulate.
Ţinând cont de competiţia strânsă între cei doi candidaţi, noul preşedinte PSD Cluj, Vasile Soporan i-a propus lui Valentin Cuibus să se alăture echipei de conducere în calitate de preşedinte executiv. Acesta a refuzat, menţionând că-şi va continua activitatea în partid şi în Consiliul Judeţean Cluj.
Invitatul de onoare al evenimentului, Ioan Rus a dezlegat misterul conflictului dintre Cluj şi centru. “Rezultatele de la Cluj nu justificau dizolvarea. A fost o luptă împotriva noastră şi punct. Decizia a fost gratuită, inoportună şi contraproductivă. Probabil şi noi, fiind preocupaţi de lucruri mari, de idei pentru social-democraţia din Transilvania, am scăpat din vedere unele lucruri La un alt partid nu ne ducem niciodată. Este o poveste lansată de duşmanii noştri că vom pleca. Grupul de la Cluj rămâne în acest partid atât timp cât vom considera că în interiorul partidului vom putea să ne exprimăm un punct de vedere. A fost o etapă, s-a încheiat, nu privim înapoi cu mânie”. Fostul vicepreşedinte al PSD a subliniat că va activa în Institutul Social Democrat din Transilvania, care va beneficia de un program similar cu alte fundaţii mari din Europa. Totodată acesta, în calitate de administrator al clubului de handbal masculin “U” Transilvania, a lansat o invitaţie celor prezenţi în sală - “vă invit să vă luaţi bilete pentru o finală europeană ce va avea loc în 2012 la Cluj”, a încheiat Rus.
Cunoscut de colegi ca un om pragmatic, serios şi chiar incomod, uneori, Ştefan Dimitriu a replicat dur la atitudinea lui Vasile Dâncu de a expune organizaţia la un risc numit “Grupul de la Cluj”. “În istoria ultimilor cinci ani de zile, puţini au reuşit să înţeleagă conceptul “Grupului de la Cluj”, lansat de cei trei colegi ai noştri. Acesta trebuia să aibă nevoie de un hibrid, de o schimbare, de un început, iar acesta a fost plecarea preşedintelui organizaţiei municipale, Ştefan Dimitriu. Atunci nu am înţeles de ce trebuie sã plec eu şi să vină Remus Lãpuşan. (...). Nu am crezut ca răspunsurile lui Vasile Dîncu sã fie necesare ca replică în raport cu Bucureştiul, când reprezenta organizaţia. Probabil, înţelepciunea nu a avut-o tot timpul la dumnealui, în acele zile.” El a apreciat cã liderul “Grupului de la Cluj”, Ioan Rus, a căzut victima propriului demers de a reforma partidul. “Orice revoluţie îşi mănâncã copii. Ioar Rus a fost mâncat de ce a dorit sã facă din partid. Poate că nici dânsul nu putea să prevadă ce se va întâmpla în partid pânã în 2020” a concluzionat Dimitriu.
Revenind la alegeri interne, funcţia de preşedinte executiv s-a disputat între Alexandru Cordoş şi chirurgul Iosif Zăgrean. Iniţial, pentru acest post şi-a depus candidatura şi Sorin Bota, care s-a răzgândit ulterior, în schimbul unei poziţii de vicepreşedinte. Calitatea de preşedinte executiv a fost ocupată de Alexandru Cordoş, iar cea de trezorier a revenit consilierului judeţean Dan Canta, singurul candidat, de-altfel, la această funcţie.
Pentru vicepreşedinte şi-au anunţat candidatura 19 persoane, care vor concura pentru cele 12 astfel de funcţii. Astfel, pentru cele 12 fotolii de vicepreşedinţi ai PSD şi-au depus candidaturile: Ştefan Dimitriu, Ivan Ilarie, Sorin Platon, Silviu Corpodean, Remus Lăpuşan, Claudia Anastase, Cornel Itu, Lucia Suciu, Traian Florinel Cuc, Ruxan Roşca, Ioan T. Rus, Ioan Vuşcan, Viorel Timoce, Laura Pop, Mihaela Rozor, Sorin Bota, Alexandru Apahidean, Gabriel Oniga şi Augustin Baciu. Cei care nu au întrunit număul de voturi necesar pentru funcţia de vicepreşedinte sunt Sorin Platon, Ruxan Roşca, Ioan T. Rus, Gabriel Oniga şi Augustin Baciu. Funcţia de secretar executiv a fost disputată între actualul titular Liviu Medrea, consilier judeţean, care în cele din urmă a fost reconfirmat pe acest post, şi de Silviu Corpodean, directorul Casei de Cultură a Studenţilor Cluj-Napoca.
Contactat de ziarul local, Ziua de Cluj, preşedintele PSD, Mircea Geoană, s-a arătat optimist pentru alegerile din PSD Cluj. “Ieri a fost conferinţa, salut rezultatul ei, Vasile Soporan este un coleg de foarte bună calitate, un om serios, un om cu foarte bună reputaţie publică şi sunt convins că va conduce organizaţia noastră în condiţii foarte bune către un scor cât mai bun la alegerile parlamentare. (...)
Eu le recomand să continue ideile legate de câştigarea alegerilor şi să continue să creadă în ceea ce reprezintă idealul nostru comun. Indiferent de discuţii şi dispute, avem un ideal comun, acela de a continua să modernizăm PSD, acela de a transforma PSD într-un partid social-democrat modern şi european. Din păcate, acest efort, de foarte multe ori, a fost tradus şi simplificat, chiar de către presă, într-un război între persoane, în luptă pentru putere”, a declarat Geoană.
Aceeaşi sursă menţionează că noul lider al PSD Cluj s-a întâlnit cu Mircea Geoană a doua zi. “I-am explicat că la Cluj există o nemulţumire legată de decizia Comitetului Executiv de la Constanţa (când s-a decis dizolvarea conducerii PSD Cluj) şi că este nevoie de o colaborare care să fie benefică şi organizaţiei noastre, şi structurii centrale, dar care să ţină cont de specificitatea filialei noastre, unde sunt lideri naţionali importanţi. I-am spus preşedintelui partidului că voi avea o colaborare foarte bună cu Ioan Rus şi cu ceilalţi lideri de la Cluj”, a precizat Vasile Soporan.
De menţionat este faptul că noul preşedinte a PSD Cluj, a făcut apel la o echipă unită în vederea alegerilor care urmează, afirmând ca este dispus la o colaborare strânsă cu organizţia de tineret. Daca va fi aşa, ne vom asigura în timp, ceea ce este cert până atunci, e faptul că alegerile se apropie, iar motivaţia şi implicarea fiecaruia dintre noi contează în obţinerea unui rezultat onorabil.







Milăşan Flavius







marți, 16 septembrie 2008

Despre cum să NU organizezi o tabără de vară marca ECOSY




ECOSY (Young European Socialist) este o organizaţie politică de tineret care militează pentru valorile social democraţiei, contribuie la crearea unui continent european democratic, apără interesele tinerilor din spaţiul european, luptă pentru integrarea organizaţiilor membre la nivel european şi promovează statutul de cetăţean european printre tineri progresişti din Europa. ECOSY lucrează îndeaproape cu Uniunea Internaţională a Tinerilor Socialişti (IUSY), Mişcarea Internaţională Falcon – Educaţie Internaţională Socialistă (IFM-SEI) şi este membră a Forumului European pentru Tineret (YFJ). Young European Socialist este organizaţia de tineret a Partidului Socialiştilor Europeni (PES) şi este formată din tinerii socialişti, laburişti şi social-democraţi din Uniunea Europeană, Europa Centrală şi de Est şi ţările mediteraneene.
În fiecare an, sub blazonul ECOSY, mii de tineri promotori ai valorilor democratice de stânga din Europa, se adună pentru a socializa şi învăţa din experienţa celuilat, dar şi pentru a se recreea prin distracţie.
Anul acesta delegaţii TSD România au trăit o experienţa dezamăgitoare la cea de-a noua ediţie a festivalului ECOSY, organizat de Mouvement des Jeunes Socialistes (MJS), desfăşurat în localitatea Carpentras din Franţa în perioada 25-31 iulie 2008
Totul a început marţi, 22 iulie 2008 când membrii delegaţiei TSD Cluj-Napoca s-au întâlnit cu colegii din Galaţi, în Autogara Beta II din Sebeş, cu scopul de a traversa continentul împreună spre destinaţia finală.
Ajunşi în autogara din Sebeş speram să stăm maxim două ore şi apoi să ne urcăm în autocar... dar, cum niciodată socoteala de acasă nu prea dă rezultate cu cea din târg, aşteptarea noastră a durat aproximativ cinci ore. Cu frig, cu ploaie şi vreme urâtă, cu haz de necaz, am urcat în sfârşit în autocarul ce avea să ne devină casă pentru câteva zile. Urcarea noastră nu a fost prea plăcută pentru cei care se aflau deja în autocar deoarece le-am făcut câteva dedicaţii muzicale nu prea plăcute pentru a le mulţumi că ne-au lăsat să aşteptăm, însă, până la urmă, căldura ne-a potolit şi am adormit cu toţii.
Am trecut prin vamă fără probleme undeva între 6 şi 7 dimineaţa, am traversat Ungaria şi Austria cu mici opriri şi am intrat în Italia, mult râvnita ţară de către compatrioţii noştri.
Seara am ajuns în Veneţia (principalul oraş al regiunii Veneto
şi al Italiei nord-orientale) unde am staţionat peste noapte şi am stat şi a doua zi. Piaţa şi Bazilica San Marco, Palatul Ducal, Podul Rialto, frumuseţea măştilor şi a pietrelor de Murano, plimbarea cu vaporaşul printre tradiţionalele gondole veneţiene sunt doar câteva din lucrurile ce m-au fascinat, mi-au încântat privirea şi mi-au liniştit trupul istovit de căldură şi drum lung.
Ora 17.00 a reprezentat îmbarcarea către Carpentras – Franţa, unde am ajuns pe la ora 7 dimineaţa, fiind printre primele delegaţii ajunse la „finish line”. Carpentras este un oraş în sudul
Franţei, sub-prefectură a departamentului Vaucluse în regiunea Provence-Alpi-Coasta de Azur. Este un oraş mic, curat şi plin de flori.
Ajunşi în camp aveam să remarcăm primele semne de dezorganizare şi haos de care dădeau dovadă gazdele. Corturile în care urma să ne cazăm erau amplasate pe un hipodrom aflat la vreo 4 kilometri de oraş, iar primii prieteni care ne-au ţinut companie au fost câţiva cai şi o armată de lăcuste preocupate parcă de invazie.
Un miros puternic de resturi digerate de cai ne îndemna să păcătuim verbal la adresa francezilor şi să-i blestemăm în cel mai original stil românesc, însă, pe parcursul şederii noastre acolo, le-am mulţumit ironic acestora pentru distanţa pe care o păstrau ei faţă de spaţiul rezervat campingului. Ca şi cum „parfumul franţuzesc”, împrăştiat pe hipodrom nu ne tăia îndeajuns respiraţia, au urmat să dea în clocot toaletele ecologice expuse la soarele puternic de câmpie. Condiţiile de supravieţuire umană au fost depăşite odată ce duşurle cu apă rece au fost sigilate după două zile de „festival”. Apa potabilă avea să devină un lux, deoarece exista un singur robinet la care se formau cozi uriaşe, iar pentru un pahar de apă rece stăteai şi 40 de minute la rând.
În cazul în care nu mureai de sete stând la coada, aveai „norocul” să primeşti mâncare din mâinile nespălate ale organizatorilor. Desigur mâncarea servită trebuia să fie caldă, însă bazându-se pe puterea de încălzire a soarelui, gazdele o serveau rece. Cu stomacul gol şi mâncare-n gât, aveai de ales între a cuceri spaţiu la coada robinetului sau să-ţi goleşti buzunarele de 25 de euro pentru a achiziţiona un carneţel cu bonuri, care automat te aruncau în lumea VIP-urilor locale şi-ţi permiteau să umbli la mână cu un suc, bere, apă minerală, apă plată, etc., umplând tabara de invidie. Singurul lucru cu care te consolai în acele momente era un telefon acasa, o poza cu prietenii, însă după ce te lăsau bateriile la aparatele electronice, începea o adevărată luptă cu colegii pentru a-ţi putea încărca telefonul, camera video, aparatul foto, la singurul cablu electric din hipodrom.
Şi pentru că nu ne-am dus acolo doar în vacanţă, ne-am arătat preocupaţi de seminariile şi traninngurile organizate pe diverse teme interesante şi de actualitate. Însă, spre surpriza noastră, aveam de ales între a potoli foamea sau a obosi creierul, deoarece masa era servită în acelaşi timp ce se desfăşurau dezbaterile. Desigur, nu poţi gândi cu stomacul gol, aşa că am ales prima variantă.
Privind neputincioşi la condiţiile din „lagărul de concentrare”, sistemul de conservare uman ne-a determinat să mergem câţiva kilometri pentru a întâlni civilizaţiane – mâncare comestibilă şi duşuri cu apă caldă. Unii, precum italienii, au reuşit să „evadeze” după două zile de agonie din camp, în timp ce nemţii au intervenit în organizare şi ne-au adus o picătură de linişte şi o schiţă de zâmbet optimist în colţul gurii.
În cele din urmă am combinat necesitatea cu amuzamentul şi ne-am resemnat ignorând lipsurile din campus, iar în semn de protest faţă de organizatori am părăsit tabăra, împreună cu delegaţia austriacă, cu două zile înainte de închiderea oficială.
Trecând peste deziluzii, evenimentul mi-a oferit cunoştinţe şi experienţe noi, prietenii, distracţie la piscină, o zi de plimbare la Avignon, unde am avut ocazia să vizitez Muzeul Papilor, celebrul Pod din Avignon, Festivalul de teatru de la Avignon.
Întoarcerea a însemnat o zi de plajă în oraşul, numărul doi ca mărime în Franţa şi cu un port vechi de 2600 de ani, Marsilia. Am combinat o bălăceală pe cinste în Marea Mediterană cu o zi petrecută în Verona – oraşul celor mai cunoscuţi îndrăgostiţi Romeo şi Julieta. Am rămas surprinsă să aud cât de mult se vorbeşte româneşte în Italia şi cât de mulţi conaţionali am întâlnit în aventura noastră.
După un voiaj de nouă zile am pus piciorul din nou pe pământ românesc. Cu toate că infrastructura europeană ne-a impresionat prin modul rapid de parcurgere a distanţelor mari, m-am simţit bucuroasă să regăsesc gropile noastre şi murdăria din anumite locuri. Am observat că mizeria, dezorganizarea şi superficialitatea nu este caracteristică doar românilor, însă aici e a noastră, e românească, şi orice ar zice lumea tot aici e mai bine cu bune şi rele.
Închei prin a reaminti că orice pădure are uscătura ei, iar aceată experienţă mi-a dovedit că România nu e deloc uscătura Europei!


Stroia Alexandra




luni, 15 septembrie 2008

Cugetări la forme de guvernământ



Este curioasă opinia actualei conduceri a PSD în privinţa formei de guvernare dezirabilă pentru România. Menţinerea sistemului semi-prezidenţial, cu mici modificări, ne acordă statutul de ţară originală, veşnic reinventatoare a apei calde şi a găurii din covrig. Sperasem că obsesivul clişeu al “modelului francez” să-şi fi trăit existenţa, însă unii politicieni români se mai regăsesc în nostalgia antebelică.
Franţa este un stat cu un sistem de guvernare original, conceput special pentru Charles de Gaulle şi păstrat din inerţie de noile generaţii politice. Nicio altă ţară din Europa nu are sistem semi-prezidenţial, iar eficienţa lui, în Franţa, este discutabilă. De altfel, graba cu care am importat modele franceze in sistemul de drept, contabilitate şi legislatie este bizară; personal, consider modelele anglo-saxone mult mai eficiente, chiar dacă mentalitatea poporului român este mai apropiată spiritului latin. Deşi unii contestă “formele fără fond”, atât modernizarea României din perioada 1848-1939, cât şi experienţa Transilvaniei în interiorul Imperiului, arată că importul acestor modele poate aduce, pe termen lung, mult doritele schimbări de mentalitate.
Majoritatea formelor de guvernământ europene sunt republici parlamentare sau monarhii constituţionale. În ambele sisteme, primul ministru este ales direct de către popor şi exercită o putere mai mare în deciziile executive. Într-o repubilcă parlamentară preşedintele ţării este ales de parlament, în timp ce într-o monarhie regele îşi dobândeşte ereditar privilegiile. În ambele cazuri şeful statului are un rol reprezentativ sau decorativ, adevărata putere având-o legislativul şi executivul.
În ţara noastră, primul ministru are prerogative incomparabil superioare preşedintelui şi totuşi, şeful statului este cel ales prin vot universal. Această situaţie este paradoxală, atipică şi chiar nedemocratică. O schimbare de sistem se impune, iar cel mai potrivit model este republica parlamentară, sistemul cel mai frecvent întâlnit în statele democratice dezvoltate.
Monarhia este o relicvă a epocii feudale şi nu mai poate fi considerată o opţiune într-un sistem care se presupune că evoluează, precum cel românesc. De altfel, monarhiile europene au păstrat acest sistem din raţiuni conservatoare, iar România nu se încadrează în acesată categorie. Republica prezindeţială, dorită şi de actualul preşedinte, este un model prezent în state federale şi este caracteristică spaţiilor lipsite de democraţie.
Teritoriul românesc este locul unde spectrul dictaturii şi tentaţia revenirii la “modelul Ţepeş” încă mai bântuie, iar instituirea acestui sistem ar reprezenta un pericol pentru democraţia fragilă a acestei perioade.
Parlamentul a avut în ultimii ani o imagine publică destul de proastă. Motivele sunt complexe şi este greu de presupus că acest lucru se va remedia rapid. Însă nu putem abandona principiile valide în favoarea unor percepţii populare conjuncturale. Republica parlamentară este cel mai eficient şi democratic sistem, potrivit situaţiei actuale din România. Socialiştii democraţi din Europa susţin această formă de guvernământ, iar PSD trebuie să facă acelaşi lucru, indiferent de interesele pe termen scurt sau de dezaprobarea unui segment electoral. Pe termen lung, republica parlamentară este cadrul ideal în care social democraţia poate prospera şi pune în practică idealul de “welfare state”.



Avarvarei Adrian

miercuri, 10 septembrie 2008

Solidaritatea şi Democraţia – puncte vitale în existenţa umană



Politica poate fi asemănată cu un joc de şah. Întotdeauna există cel puţin doi jucători faţă în faţă, şi mulţi alţii care privesc din culise fiecare mişcare. Niciodată nu se cunoaşte câştigătorul, întotdeauna lucrurile sunt privite din perspectiva avantajelor şi a dezavantajelor, a costurilor şi a beneficiilor. Dacă adeversarul este acum în avantaj, o mişcare greşită îi poate distruge viitorul oferind noi şanse celorlalţi jucători, implicit partidelor. De aceea sunt necesari jucători competenţi pentru a putea anticipa mişcările şi gândurile adversarilor. În alegerea partidului cu care vor vota, a reprezentanţilor pentru diverse funcţii de conducere a ţării, ale comunităţii din care fac parte, oamenii nu caută cele mai luminoase promisiuni, ci adevărul, esenţa lucrurilor. Nu sunt interesaţi de cuvinte pompoase, ci doar de semnificaţia lor...cuvinte simple, înnăscute la începuturile lumii, cuvinte cu care se înfrăţesc şi faţă de care nutresc sentimente. Solidaritatea şi Democraţia au fost adaptative din punct de vedere evolutiv. I-au ajutat pe oameni să supravieţuiască luptelor de triburi, războaielor cu alte ţări. Le-au oferit încredere în ei înşişi, dar şi în cei din jur. Solidaritatea reprezintă baza tuturor relaţiilor interpersonale construind acea sferă socială de care individul este indispensabil în existenţa sa. Conform DEX-ului, solidaritatea este definită precum "un sentiment care îi determină pe oameni să-şi acorde ajutor reciproc, o formă de coeziune, o unitate strânsă, bazată pe o comunitate de interese, de sentimente, idei, spirit de înţelegere". Din aceeaşi familie de semnificaţii poate fi extras şi termenul "democraţie". El reprezintă o metodă de conducere a unui colectiv, care asigură participarea tuturor membrilor la adoptarea deciziilor importante. Democraţia provine din termenii greceşti "demos", care înseamnă popor şi "krathos", putere, astfel, ea poate fi văzută ca şi o formă de organizare şi de conducere a unei societăţi, în care poporul îşi exercită (direct sau indirect) puterea. Solidaritatea şi democraţia sunt conceptele cheie ale Partidului Social Democrat şi prin intermediul acestora, oamenii înţeleg semnificaţia promisiunilor, a principiilor după care se ghidează acest partid. Cele două concepte sunt vitale pentru existenţa umană în ansamblul ei, iar lipsa acestora ar duce la crearea unei jungle în care fiecare individ ar acţiona conform propriilor reguli, fără a ţine cont de celălalt. Convieţuirea ar fi înlocuită de supravieţuire, iar specia umană ar dispărea în absenţa unor valori precum: egalitate, reformă, dreptate socială, libertate, Solidaritate şi Democraţie. Chiar dacă politica ar fi asemănată cu o partidă de şah, contează calitatea competiţiei, faptul că este un joc al minţii şi al bunăstării privitorilor, nicidecum al intereselor proprii.




Apopi Diana Mariana


miercuri, 3 septembrie 2008

Reorganizare la PSD Cluj-Napoca

La 1 iunie 2008, PSD Cluj-Napoca a obţinut 11,65% din voturile valabil exprimate ale cetăţenilor pentru Consiliul Local, în vreme ce candidatul PSD pentru Primăria municipiului Cluj-Napoca, Remus Lăpuşan, a obţinut aproximativ 5% din voturile alegătorilor. Ratarea obiectivului de 15%, propus pentru alegerile locale a provocat, gestul firesc, de autodizolvare a organelor de conducere a PSD Cluj-Napoca
Consiliul municipal PSD, Biroul Executiv Municipal PSD, vicepreşedinţii şi preşedintele social democraţilor din municipiu, Remus Lăpuşan, au hotărât că este momentul unei analize clare care să conducă la formarea unei noi organigrame a structurii de partid, dar şi a unui dialog sincer şi deschis cu activul din oraş.
Astfel, în data de 10.07.2008 la sediul Partidului Social Democrat de pe str. Napoca nr. 16, s-a desfăşurat Conferinţa Municipală Extraordinară.
Absenţa “Grupului de la Cluj”, dar şi a coordonatorului PSD Cluj desemnat de centru, Cristian Diaconescu, de la eveniment, a determinat ca lucrările Conferinţei să fie conduse de preşedintele executiv al PSD Cluj, domnul Valentin Cuibus.

Singurul candidat la şefia PSD Cluj-Napoca, Remus Lăpuşan, a prezentat în discursul său concluziile discuţiilor avute cu membrii organizaţiilor de cartier. La demobilizarea şi demoralizarea membrilor PSD au contribuit impunerea Graţielei Iordache pe listele PSD+PUR de la alegerile parlamentare din 2004, excluderea lui Vasile Puşcaş de pe listele PSD de la alegerile pentru Parlamentul European, dar şi partidul în sine, care a spulberat şansele lui Ioan Rus de a ajunge primar în 2004. De remarcat este faptul că “au existat rezultate foarte bune în cartierele Centru, Zorilor, Mănăştur şi am avut secţii de votare unde s-a obţinut şi 20% pentru PSD”, iar “această Conferinţă marchează începutul unui atac cu şanse reale pentru alegerile parlamentare”, iar obiectivul propus este obţinerea procentajului din 2004 la alegerile pentru Parlamentul României, a declarat candidatul.
După discuţiile avute cu membrii de partid s-a hotărât, de comun acord, ca echipa demisionară să-şi continuie mandatul, iar Remus Lăpuşan a fost reales lider al organizaţiei locale cu 134 de voturi “pentru” din cei 136 de delegaţi prezenţi la Conferinţă.
Vicepreşedinţii au fost aleşi, prin vot deschis, în aceeaşi formulă, singura modificare adusă fiind înlocuirea lui Vasile Puşcaş, care nu a mai dorit să candideze, cu Constantin Corega. Astfel organizaţia i-a împuternicit pe Cordoş Alexandru, Vuşcan Ioan, Anastase Claudia, Bolovan Ioan, Corega Constantin, Wainblat Marcel, Jorj Mircea, Gabriel Oniga şi Vitan Delia, ultimii doi devenind vicepreşedinţi de drept datorită funcţiilor de conducere de la nivelul TSD, respectiv Organizaţia de femei a PSD Cluj-Napoca.
Conferinţa a stabilit lărgirea Consiliului Municipal al PSD Cluj-Napoca, care să cuprindă 85 de membri din 90 de propuneri - Albu Sanda, Blanari Călin, Boancă Adrian ,Bogdan Ioan Constantin, Boncea Viorica, Borşan Laura, Bota Iuliu, Burduhos Rozalia, Călătan Adrian, Ciutică Ionel, Coca Petrică, Costinaş Ovidiu, Crişan Ioan, Dimitriu Ştefan, Eppel Marius, Feneşan Cosmin, Grecu Dănuţ, Hara Dumitru, Hus Sorin, Ivaşcău Călin, Kallos Dezideriu, Luca Lavinia, Marc Viorel, Mihalache Ucu, Mihalyi Flaviu, Milăşan Flavius, Moldovan Petrică, Neamţu Marius, Nicoară Emil, Nicolae Andrei, Niţulescu Marioara, Oltean Ioan, Oltean Vasile, Oprea Augustin, Oros Beniamin, Oros Florin, Ploscar Loredana, Pojar Adina, Pop Traian, Pop Dragoş-Şerban, Pop Virgil, Preda Robert, Pui Iacob, Roman Ioana, Rus Teodor, Stroia Alexandra, Şomodi Cătană Augustin, Şumlea Dorin, Todea Ioan, Tonchievici Dan, Todorescu Doru, Vamoş Traian, Zamfiroiu Mădălina
Funcţia de secretar va fi deţinută de Morar Teodor, iar trezorierul a fost desemnat Negruţiu Adrian.

În cele din urmă, Comitetului Executiv al PSD Cluj-Napoca este format din Brehar Raluca, Cherecheş Nicolae, Chifor Ovidiu, Chirilă Luminiţa, Ciupe Ioan, Creţu Cristian, Creţu Stela, Crişan Maria, Danciu Ana Maria, Dârgău Gelu, Luca Viorel, Mogoş Cristia, Oleleu Ioan, Oniga Gabriel, Pop Dragoş-Şerban, Pop Ioan, Rus Vasile, Stan Gheorghe, Şteau Lucia, Timoce Viorel, Trişcă Rareş, Vaida Alexandru, Vitan Delia.
Un punct important a şedinţei a reprezentat înfinţarea Comitetul Academic Consultativ, format din aproape 100 de cadre didactice preuniversitare şi universitare, membri PSD, care-şi atribuie elaborarea de strategii şi anumite formule şi discuţii la nivel social democrat, care să permită redobândirea unei mai bune funcţionări a organizaţiei.
Obiectivul Conferinţei a fost acela de a reconfirma, de comun acord, echipa demisionară şi continuarea mandatului echipei până la expirarea termenului de 2 ani deţinut. În ciuda acestui fapt, şedinţa a fost tublurată de un grup de dizidenţi, care au încercat să profite de criza prin care trece organizaţia şi să provoace un circ ieftin. Folosindu-se de mass-media prezentă la eveniment, contestatarii conduşi de Mircea Arman, au încercat să răstoarne decizia majorităţii invocând încălcarea Statutului PSD, lipsa consultării organizaţiilor de cartier pentru stabilirea delegaţiilor şi acuzarea “Grupului de la Cluj” de contradicţia acestuia cu principiile social democraţiei.
Realegerea lui Remus Lăpuşan în fruntea PSD Cluj-Napoca reprezintă un gest simbolic şi totodată un avertisment al social democraţilor clujeni la adresa conducerii centrale a partidului. Prin poziţia luată, activul PSD, îşi reconfirmă susţinerea liderilor de organizaţii, în ciuda eşecului din primăvara electorală a anului 2008. Conducerea naţională PSD trebuie să înţeleagă că acelaşi lucru se va repeta şi la organizaţia judeţeană clujeană , deoarece membrii de partid nu vor renunţa la dreptul de a-şi alege singuri liderii locali.




Mihalyi Flaviu




duminică, 27 iulie 2008

″Grupul de la Cluj″ a trecut în rezervă

Este inutil, la ora aceasta, să mai dezbatem şi să analizăm rezultatele campaniei electoirale locale, obţinute la nivelul judeţului Cluj, cât şi la nivel municipal.Un lucru este cert însă: rezultatul a determinat retragerea unor membrii PSD din activitatea politică sau dizolvări de filiale social democrate zonale.
Recapitulând în viteză, evenimentele primăverii electorale, promotorii social democraţiei din Transilvania au obţinut noi recorduri negative în materie de rezultate. La Cluj, candidatul PSD pentru Primaria reşedinţei de judeţ, Remus Lăpuşan, a obţinut doar 6% din voturile valabil exprimate, în timp ce la Consiliul Local au fost mandataţi doar 3 social democraţi (11, 65%). Vasile Soporan, candidat pentru Preşedenţia Consiliului Judeţean Cluj, a primit simpatia a 11% din cei care au votat, iar la Consiliul Judeţean, PSD a fost ales de 16,19%.
Cu săbiile ascuţite, liderii PSD s-au adunat vineri, 4 iulie 2008, sub blazonul Comitetului Executiv, pe plaja de la Mamaia pentru a analiza rezultatele alegerilor locale. Întâlnirea avea să înceapă odată ce liderii filialelor cu rezultate sub obiectivul de 20%, Vasile Dâncu (Cluj), Constantin Niţă (Braşov) şi Mihai Bar (Bihor), au ocupat loc pe butoaiele cu pulbere care le-au fost rezervate. Aflaţi în aceeaşi situaţie, şefii organizaţiilor Mureş, Neamţ, Arad, Alba şi Giurgiu au preferat să-şi toarne cenuşă-n cap şi să scape de mustrările colegilor, prezentându-şi demisiile de onoare din fruntea organizaţiilor. Cu capsa pusă pe ardeleni, Nicuşor Constantinescu, Marian Oprişan şi Liviu Dragnea au impus dizlovarea Birourilor Judeţene PSD Cluj, Braşov şi Bihor, prilej care a încurajat dezgroparea mai vechilor neînţelegeri dintre cele două tabere.
Retras la poalele Apusenilor, “Grupul de la Cluj” a aşteptat o revizuire a deciziei nestatutare luate la nervi, grabă şi probabil mult soare. Zadarnic, Statutul PSD delimitează competenţa şi atribuţia Comitetului Executiv care nu are capacitatea de a aboli Birourile Judeţene, aceasta fiind prerogativa Consiliului Naţional care se aplică doar în cazul încălcării grave ale Statutului.
Decizia imatură a rămas bătută-n cuie, iar Ioan Rus, Vasile Dâncu şi Vasile Puşcaş s-au simţit constrânşi să demisioneze din funcţiile executive ale partidului – primii doi fiind vicepreşedinţi la nivel naţional, iar ultimul membru al Consiliului Naţional şi vicepreşedinte al organizaţiei PSD Cluj-Napoca. Astfel, marţi, 8 iulie 2008, cei trei clujeni pun capăt luptei cu morile de vânt printr-un comunicat de presa în care se arată poziţia luată, dar şi înfinţarea Institutului Social Democrat din Transilvania prin intermediul căruia demisionarii vor continua să-şi promoveze proiectele şi care va simboliza un bloc critic la adresa actualei conduceri şi a politicilor abordate de PSD.
Demersurile precendente nu fac altceva decât să justifice, într-un anumit fel, promovarea judecăţii de progres prin regres. Ne aducem aminte că, în ’06, garnitura din vârful social democraţiei româneşti a fost schimbată, în totalitate, odată cu mandatarea lui Mircea Geoană în funcţia de preşedinte PSD, iar curentul evoluţionist a fost elaborat de “Grupului de la Cluj”. Atunci s-a făcut loc unei familii mai tinere, înzestrată cu o viziune occidentală, însă azi, acceşi oameni, preferă să se mazilească politic pentru a-şi elimina concurenţa. Canibalismul politic a îngurgitat prea repede enoriaşii schimbării la faţă a PSD-ului, iar sămânţa reformei mugegăieşte treptat.
“Grupul de la Cluj” a fost caracterizat de un mod aparte de gândire. Căile alese pentru susţinerea ideilor politice au fost diferite, fiind priviţi cu o suspiciune densă. Ceea ce nu s-a înţeles niciodată a fost faptul că lupta ardelenilor a vizat atitudini şi practici meschine, aflate în contrast cu interesul naţional şi principiile europene, nu persoane sau grupuri. De când a fost botezat, de presă, cu sintagma “Grupul de la Cluj”, politicieni ardeleni şi-au însuşit lupta pentru reformă, punâdu-şi bazele pe nevoia descentralizării şi modernizării Partidului Social Democrat. Controversa legată de tabăra clujeană a început odată ce aceştia au stabilit schimbarea depăşită a mentalităţii din PSD; înlocuirea adepţilor doctrinei social democrate de tip sovietic, cu militanţi ai politicilor de stânga vest europene; avansarea la o politică dusă în favoarea cetăţenilor, nu a interesului personal; promovarea dialogului şi a negocierilor cu alte partide politice pentru a răspunde cât mai bine necesităţilor politice şi sociale ale oamenilor; eliminarea baronilor locali şi a parveniţiilor din rândurile social democraţiei; conştientizarea necesităţii de a fi mereu în pas cu nevoile sociale ale românilor; şi nu în cele din urmă, introducerea conceptului de descentralizare a deciziei luate de la centru şi a procesului subsidiarităţii în organizarea internă a partidului.
Dacă studiem profilul lui Ioan Rus (pragmatic, serios, direct, calculat, un om “rece” la suprafaţă, dar “cald” pe dinăuntru, cu un simţ al umorului deosebit) Vasile Dâncu (strateg, filozof, gânditor şi boem precum un geniu clasic) Vasile Puşcaş (profestionist, tehnocrat, diplomat, un om care, printre puţini, înţelege cu adevărat politica europeană, dar şi internaţională), descoperim propria personalitate a “Grupului de la Cluj” – pragmatic în propriile filozofii, etic, profesionist, demn, serios, modern şi diplomat, abilităţi care au generat la susţinerea unui stâlp puternic şi de bază al social democraţiei româneşti.
Nu este prima dată când celebrul trio are de-a face cu sabotajul centralist. De-a lungul timpului, s-a confruntat cu conflicte cauzatoare de demisii. Vasile Dâncu a mai părăsit odată funcţia de vicepreşedinte pe probleme de comunicare, deoarece gândirile sale au fost marginalizate, însă ulterior a revenit asupra deciziei. Marean Vanghelie a propus exculderea clujenilor din partid, însă valoarea a avut câştig de cauză în faţa incompetenţei. De asemenea, “Grupul de la Cluj” s-a ciocnit întotdeauna în viziuni cu fostul preşedinte, Ion Iliescu. Eşecul suspendării Preşedintelui Traian Băsescu a fost pus tot în cârca clujenilor, deoarece aceştia au prevăzut efectele referendumului, şi s-au opus de la bun început. Eliminarea deputatului Vasile Puşcaş din capul listei de pe buletinele de vot pentru Parlamentul European a reprezentat un nou episod de expediere orală a săgeţilor otrăvite spre Bucureşti şi vice-versa.
Trădat de vremurile în care moralitatea, etica şi bunul şimţ sunt mascate de subconştientul uman, eliberând totodată instinctul animalic de prădător al banului public, “Grupul de la Cluj” a decis să depună armele.
Odată cu retragerea celor trei politicieni, PSD pierde la capitolul imagine şi este de asteptat ca voturile electoratului propriu să se disperseze spre alte partide. Da, este adevărat că ardelenii nu se pot lăuda în materie de rezultate electorale, însă PSD-ul are, în acest moment, nevoie de toate voturile posibile pentru a îndeplini visul lui Mircea Geoană – alcătuirea Guvernului sub sceptrul acestuia.
Privind din alt punct de vedere, rezultatele de la Cluj, care are un habitat de circa 700.000 de locuitori, nu se pot compara cu cele de la Vrancea, care are doar 400.000 de suflete, sau Teleorman, cu acelaşi număr de locuitori. Sărind peste calcule, la o primă vedere, rezultatele seamănă, dar numărul votanţilor diferă, iar PSD-ul are un număr aproape egal de alegători în cele trei judeţe.
De altminteri, social democraţia clujeană s-a menţinut constantă în materie de cifre, excepţie făcând anul 2004 când Ioan Rus, candidatul de atunci pentru fotoliul de edil al municipiului Cluj-Napoca, a sărit peste media stabilită în zona ardeleană. Pentru 2008, s-a stabilit obţinerea a 15% din votul clujenilor pentru Consiliul Local, iar la Consiliul Judeţean, au fost aleşi şapte din opt social democraţi.
La Bucureşti nu s-a înţeles că societatea ardeleană, o societate conservatoare şi aristocrată din punct de vedere educaţional şi spiritual, nu va trăda niciodată pentru trei mici şi o bere, pentru bani, pentru găleţi, pungi, pixuri şi alte materiale promoţionale de campanie electorală. Ardelenii îşi vor schimba opţiunea politică, doar în momentul în care i se va oferi alternativă, un proiect viabil pe care liderul să se muleze perfect, iar în prezent PSD-ul este depăşit la acest capitol. De aceea organizaţiile social democrate din Transilvania funcţionează la nivel simbolic pentru procentul pe care-l reprezintă şi este lipsit de o şansă reală de guvernare locală.
“Grupul de la Cluj” a fost categoria social democrată născută sub zodia evoluţiei morale a politicului, care orientându-se spre gloria gândirilor europene, a comis şi păcate. Adesea comunicarea dintre organizaţia locală PSD şi “guerilla de Cluj” era îngreunată de prezenţa redusă a celor trei în comunitatea social democrată, iar lucrurile au degenerat odată cu absenţa lor din peisajul campaniei electorale. Uneroi, atitudinea superiară a liderilor clujeni a încurajat antipatia membrilor de partid, care imediat au aruncat responsabilitatea rezultatelor nesatisfăcătoare în spatele lui Vasile Dâncu, dar mai ales a lui Ioan Rus. Lupta obsesivă internă dusă cu ”vechiul regat” pentru înlăturarea obiceiurilor şi tradiţiilor politice egoiste, a dat câştig de cauză adversarilor politici “portocalii”, iar în concluzie, oportuniştii au comparat “Grupul de la Cluj” cu “calul troian” al PD-L-ului introdus în PSD.
Totodată, retragerea celor trei a aprins fitilul butoiului cu speculaţii privind plecarea din partid, cu destinaţia PD-L, a lui Ioan Rus, Vasile Dâncu şi Vasile Puşcaş, sau formarea unui partid regional propriu. Până-n momentul de faţă, profeţiile nu s-au împlinit, deşi trio-ul a subliniat faptul că va rămâne afiliat la Partidul Social Democrat.
Personal, consider că “Grupul de la Cluj” are nevoie de o bine meritată vacanţă din prima linie a lumii politice româneşti. Odată retraşi în rândul celor pe care uneori i-a discreditat sau ignorat, îmi pun speranţa că “Grupul” se va întoarce pe piedestal, îndată ce va analiza “la rece” şi va identifica problemele interne ale membrilor PSD din Cluj, cât şi lipsa de încredere a electoratului ardelean în valorile vest europene ale social democraţiei. Temporar, cei trei au devenit martiri ai unor mentalităţi parşive şi eroi ai politicii româneşti. Adevărata valoare a “Grupului de la Cluj” rezidă din eliminarea vizelor pentru călătorii în spaţiul european (Ioan Rus – Ministru de Interne în cabinetul Năstase), aderarea României la Uniunea Europeană (Vasile Puşcaş – Ministru-Delegat la Ministerul Integrării Europene, Negociator-şef pentru Uniunea Europeana), elaborarea strategiei şi Statutului PSD (Vasile Dâncu - Ministrul al Informaţiilor Publice în perioada 2001-2003) şi absenţa actelor de corupţie. Aflată încă în tranziţie, România are mare nevoie de eminenţa cenuşie a lui Ioan Rus, Vasile Dâncu şi Vasile Puşcaş, iar “Primăvara de la Cluj” nu s-a terminat…







Pop Dragoş-Şerban

vineri, 18 iulie 2008

Munca lui Sisif


Aşa cum se obişnuieşte odată la 4 ani, în România au loc alegerile locale pentru desemnarea primarilor, a consiliilor locale, a consiliilor judeţene şi, în premieră, alegerea preşedintelui consiliului judeţean. În articolul de faţă voi face referire strict la campania electorală a organozaţiei locale a Partidului Social Democrat Cluj-Napoca pentru alegerea primarului şi a consiliului local.
Discordia din PSD Cluj-Napoca a debutat odată cu stabilirea candidatului pentru fotoliul de primar din partea social democraţiilor. Ioan Rus, şi-a manifestat intenţia de a nu concura în lupta pentru şefia Primăriei Cluj-Napoca, purtând probabil în spate regretul eşecului înregistrat în 2004. Mai departe, Vasile Dâncu şi Vasile Puşcaş au procedat la fel, cel mai probabil aceştia stabilindu-şi alte obiective.
Odată ce „Grupul de la Cluj” şi-a exprimat indiferenţa faţă de instituţia de administrare a urbei de pe malul Someşului, teama eşecului avea să cuprindă componenţii structurilor de stânga din municipiu, dar nu în faţa primarului Emil Boc, ci a imaginii superestetizate care o deţine din funcţia de preşedinte PD-L, sau „trâmbiţa” lui Traian Băsescu. Pot animti că, Emil Boc, în cei 4 ani de mandat la Primărie, nu a recurs la ample proiecte de modernizare a urbei de la poalele Feleacului, ci doar a lăsat frâu liber noilor investitori opriţi cândva să vină în oraş de către administraţia funariotă. Emil Boc a urmărit doar consolidarea şi popularizarea imaginii sale personale, provocându-se la nivel local ideea că lui nu i s-ar găsi alternativă.
În cele din urmă, consiliul municipal PSD, dar şi sondajele de opinie aplicate la nivelul municipiului, l-au împuternicit pe Remus Lăpuşan, preşedintele organizaţiei municipale a PSD, să ocupe poziţia de pretendent al funcţiei de primar. În ciuda acestui fapt, Remus Lăpuşan nu a manifestat o aspiraţie hotărâtă şi clară faţă de misiunea cu care a fost încredinţat, dar a acceptat competiţia, realizând că este înconjurat de şanse minime.
Cât despre bugetul alocat actualei campanii electorale nici nu se poate compara cu cel al campaniei lui Ioan Rus din 2004, când s-a cheltuit o sumă substanţială de bani. Campania electorală a PSD Cluj-Napoca a fost marcată de multe sincope, tocmai pe acest considerent financiar, a unei slabe organizări şi implicării organizaţiei de seniori doar prin „dat sfaturi şi rezolvarea problemelor din birou”, ca de obicei.
Campania electorală a fost pe deasupra şi slab acoperită ca organizare, aceasta fiind asigurată, la capitolul resurse umane, în cea mai mare parte de membrii TSD Cluj-Napoca, dealtfel puţini la număr. Lipsa tinerilor din rândurile politicii de stânga se regăseşte în absenţa brand-ului PSD din regiune, lucru care-i determină să adere la iluzia fericirii şi bunăstării din PD-L. Evident că deşi puţini, debutanţi în TSD tot s-au găsit, o parte din ei venind de bunăvoie pentru voluntariat, în timp ce alţii au venit cu gândul la remuneraţie pentru efortul prestat în cadrul campaniei electorale. TSD nu prea agreează astfel de indivizi, întrucât în campania din toamna trecută pentru alegerile europarlamentare, au activat câteva zeci de tineri care veneau să se implice în campanie doar pentru a obţine o sumă frumuşică de bani, fără a se mai implica şi sentimental în promovarea doctrinei de stânga, lipsindu-le cu desăvârşire ataşamentul şi loialitatea care, în cele din urmă, i-a îndrumat să ştampileze alt partid în cabina de vot. După acest eveniment s-a recurs la o măsură radicală, luându-se în calcul descurajarea „mercenariatului electoral”, iar recrutarea să se facă pe bază de convingeri politice şi militantism. Odată cu această măsură, numărul implicaţilor a scăzut drastic, din care au rămas doar o mână de oameni fideli partidului, la care s-au adăugat câţiva tineri noi, împreună cu care s-a încropit o mică echipă de aproximativ 30 oameni. Probabil că respectivii ar fi putut fi mult mai mulţi, dar se întâmpla ca acţiunea în cauză să aibe loc în perioada sesiunilor studenţeşti şi a redactării lucrărilor de licenţă, dizertaţii, etc. ce aveau să fie susţinute în luna iulie .
Tinerii rămaşi deci în campanie au fost nevoiţi să se împartă în mai multe direcţii zilnic. Dimineaţa la corturile amplasate în diferite locaţii ale oraşului şi după masa în acţiunile pe cartiere Dacă tinerii au venit premergător campaniei cu idei bune pentru campanie, cu cost redus, cu utilitate ridicată, ideile au fost în marea lor majoritate respinse fără vreo motivaţie valabilă, organizaţia seniorală considerând că ideile lor sunt imbatabile, iar ideile tineretului au fost marginalizate. Pe lângă toate aceste aspecte, deşi tineretul era cel mereu implicat, tot tinerii au fost pe de o parte culpabilizaţi pentru prostul mers al campaniei electorale, şi erau trataţi de cele mai multe ori cu indiferenţă fiind percepuţi doar la nivelul unor obiecte („nişte din ăia” ) .
Un alt factor influenţat de lipsa financiară a fost cel al materialelor de campanie. Deşi s-a insistat ca în campanie să nu fie promovate hârtiile, au existat tone de hârtii şi hârtiuţe inutile la timpul lor, fără un mesaj concret, fără nicio calitate. Singuele materiale de propagandă au fost cum am mai spus pliantele şi fluturaşii, denumite generic ,,hârtii’’, câteva pixuri, brichete, eşarfe, şepci şi tricouri, toate acestea din urmă, în număr foarte mic, insignifiant faţă de numărul şi diversitatea materialelor oferite de către PD-L sau chiar PNL.
Revenind la alte aspecte, se considera că rata probabilă pentru consiliul local va fi de aproximativ 20% pentru PSD, astfel supraestimându-se valoarea electorală a PSD la nivel local, considerându-se că vor fi 6 locuri eligibile, şi toate acestea fără o cercetare în prealabil, mizându-se pe ideea că dacă în 2004 a fost 20%, şi acum ar trebui să fie cel puţin acelaşi scor, totul s-a rezumat cu o surpriză deloc plăcută de numai 12%.
Problemele au existat anterior campaniei electorale întrucât precampania s-a bazat pe difuzarea unor manifeste lipsite de sens, pe diferite cartiere din oraş, manifeste cu scris minuscul, greoaie, pe care oamenii nu aveau răbdare să le citească şi preferau mai degrabă să le arunce la coşul de gunoi. Cât despre faptul că s-a insista prosteşte pe respectivele hârtii nu mai încape vorba. Ulteriror s-a dovedit că la capitolul mobilizare iar s-a stat foarte slab.
Campania a început oficial pe 2 mai a.c., cum am mai spus, cu un mare handicap la capitolul resurse umane, fără un scop anume, şi o echipă fără dorinţa de a câştiga.
Organizaţia locală nu a părut să înfrunte doar probleme interne, ci şi presiuni fără sens şi sprijin zgârcit din partea organizaţiei judeţene, care în loc să cotizeze cu materiale, de multe ori s-a aprovizionat de la municipiu. Acţiunile exercitate în cartiere nu aveau mare succes din pricina lipsei materialelor, deşi candidatul la primărie, cât şi candidaţii la consiliul local erau prezenţi. Dacă unii au depus mult efort în cadrul campaniei, cum ar fi candidaţii pe locurile considerate eligibile, şi tineretul cât a fost şi el prezent, majoritatea membrilor din consiliul municipal al PSD au fost inexistenţi sau se axau pe activităţi fără sens, doar ca să dea impresia de implicare.
Difuzarea imaginii candidatului la primărie în presă nu putem spune că a fost redusă având timp de antenă egal cu al altor candidaţi. Deşi situaţia era dominată de imaginea bună a lui Emil Boc, obiectivul de 20% putea fi realizat doar prin implicare intensă şi discuţie extinsă cu cetăţeanul clujean , lăsând de-o parte orgoliile şi chiar frustrările personale.
Deşi s-a întâmplat ca în vreo 70 secţii de votare să existe 2 reprezentanţi din partea PSD, lucrurile au rămas neschimbate. Cu un scor de 5% pentru candidatul Remus Lăpuşan, şi 12% pentru consiliul local, PSD Cluj-Napoca nu a reuşit să scoată 6 consilieri locali, şi nici nu a fost obţinut fotoliul de viceprimar.

Campania ar fi putut să fie una foarte frumoasă dacă nu existau unele circumstanţe. Probabil dacă în anul 2004, Emil Boc nu avea să câştige, strategia putea fi altfel abordată, valenţele erau altele sau, cel puţin, consilierii PSD să fi fost incisivi, şi nu să se lase timoraţi de administraţia portocalie de la Cluj-Napoca. După ce toate au trecut, evident că putem găsi soluţii despre cum am fi putut să câştigăm războiul, deoarece o vorbă veche spune că omul deştept învaţă din greşeli. Frustrarea cea mai mare a fost pentru reprezentanţii din secţiile de votare care au inghiţit în sec după numărătoarea voturilor, fiindu-le oarecum scârbă să se prezinte la sediul PSD, pe strada Napoca, care în noaptea de 1 spre 2 iunie a fost spălată cu săpun de către Rosal la comanda lui Emil Boc. Ce e trist e faptul că pentru PSD Cluj-Napoca a fost pentru a nu ştiu câta oară o noapte tristă, în care vise s-au spulberat. Închei prin a-mi pune speranţa, că pe viitor, social democraţia clujeană nu va mai fi nevoită să guste amarul eşecului.




Costinaş Ovidiu

Iluminism şi Social-Democraţie

Iluminismul a reprezentat o mişcare ideologică si culturală, care s-a manifestat pe parcursul sec.XVIII, al cărui scop a fost să pună raţiunea în centrul tuturor lucrurilor şi să lumineze naţiunea prin educaţie şi cultură. Prin reprezentanţii săi de seamă, Voltaire, Montesquieu, Rousseau si Diderot, filosofia iluminisă s-a orientat împotriva inechităţilor sociale, a superstiţiilor şi intoleranţei religioase şi a promovat libertatea cuvântului, a gândirii si egalitatea cetăţenilor în faţa legii.
Iluminismul a teoretizat principiul separaţiei puterilor în stat, considerând că cea mai eficientă formă de guvernare o reprezintă un regim politic în care puterile executivă, legislativă şi judecătorească sunt independente una faţă de celelate.
În concepţia ideologiei iluministe proprietatea privată este văzută drept principala sursă a inegalităţilor şi relelor din societate, de aceea trebuie limitată. De asemenea, participarea tuturor cetăţenilor la viaţa politică este considerată o necesitate şi în consecinţă, statul trebuie să fie astfel organizat încât să asigure suveranitatea poporului.
Ideile reformiste ale Iluminismului: lupta pentru progres, libertate şi toleranţă, egalitetea între oameni şi popoare, sintetizate în formula: Libertate, Egalitate, Fraternitate şi fundamentate pe principiul suveranităţi poporului, au fost transpuse în realitate în 1789 de Revoluţia Franceză. Poporul sau Naţiunea reprezentată acum de toţi cetăţenii, fără deosebire de stare materială sau origine socială a fost proclamat actor politic, pentru că Revoluţia a consacrat simbolic o ruptură fundamentală cu Vechiul Regim. Voinţa generală a poporului a dobândit un rol creator în domeniul politic şi a deplasat suveranitatea dinspre monarh, spre naţiune.
Temele fundamentale ale Iluminismului se regăsesc astăzi în ideologia social democrată, o doctrină politică ce promovează organizarea şi conducerea democratică a societăţii, având la bază principiile libertăţii, egalităţii, dreptăţii şi solidarităţii sociale.
Democraţia socială susţine un regim politic reprezentativ, în care libertatea politică este o condiţie esenţială. Această libertate presupune anumite atribuţii pe care cetăţeanul le exercită pentru ca această formă de guvernare să nu fie pusă în pericol. Opţiunea politică a fiecărui individ în parte, exprimată prin vot este foarte importantă pentru constituirea unei majorităţi care să confere guvernanţilor autoritatea de a lua decizii şi în acelaşi timp de a le justifica prin încrederea acordată prin actul electoral. Există de asemenea şi libertatea de opinie, a cuvântului, de asociere.
În concepţia social-democrată, cele două noţiuni inseparabile, dreptate şi egalitate socială înseamnă: o economie de piaţă socială, cu prevederi legale pentru protejarea muncitorilor, consumatorilor şi întreprinzătorilor mici; comerţ bazat pe dialog, transparenţă şi echitate, ca alternativă la principiul liberal a liberului schimb; condiţii minime de muncă pentru muncitori; impozit progresiv pe venit; sisteme publice de învăţământ şi sănătate, finanţate de stat; multiculturalism; drepturile minorităţilor; tratament nediferenţiat aplicat tuturor cetăţenilor în faţa justiţiei.
Solidaritatea socială se exprimă sub forma unui ansamblu de instituţii şi măsuri, prin care statul şi societatea civilă intervin pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea efectelor temporare sau permanente ale unor situaţii care pot genera marginalizarea sau excluziunea socială a persoanei, familiei, grupurilor, ori comunităţilor. Aceste instituţii şi măsuri au în vedere servicii şi prestaţii sociale acordate în scopul dezvoltării capacităşilor individuale sau colective pentru asigurarea nevoilor sociale, creşterea calităţii vieţii şi promovarea principiilor de coeziune şi incluziune socială.
Născute în perioade istorice diferite, elementele comune ale celor două ideologii atestă strânsa legătură existentă între ele şi de asemenea faptul că Iluminismul a constituit o puternică sursă de inspiraţie pentru Social-Democtaţie. Ambele doctrine au apărut ca reacţii orientate împotriva unor realităţi politice, economice şi sociale şi au propus soluţii pentru rezolvarea problemelor cu care se confrunta societatea, dar persistenţa în timp a aceloraşi probleme precum sărăcia accentuată, discriminarea rasială, etnică şi religioasă, lipsa de educaţie a populaţiei, definită mai nou ca analfabetism funcţional, sănătatea precară a indivizilor, declinul demografic, conflictele armate şi multe altele, arată că pentru eradicarea acestor plăgi care parazitează corpul social este nevoie de o reformă profundă la nivelul mentalităţii fiecărui individ, urmată apoi de conjugarea tuturor eforturilor pentru o apropiere cel puţin de idealurile Iluminismului şi Social-Democraţiei, dacă nu de realizarea lor.



Blanari Călin

vineri, 20 iunie 2008

Un nou capitol al Organizaţiei de Femei PSD Cluj-Napoca

Începând cu ora 17.00 a zilei de miercuri, 26 martie 2008, la sediul PSD Cluj-Napoca, s-a desfăşurat Conferinţa Municipală Organizaţiei de Femei PSD Cluj-Napoca, cu scopul de a alege o nouă structură de conducere.
Ordinea de zi a şedinţei a cuprins prezentarea Raportului de activitate a Organizaţiei de Femei a PSD Cluj-Napoca, de la alegerile precedente şi până în prezent, prezentarea programului cu acţiunile propuse pentru perioada 2008-2010: direcţii majore şi obiective.
Principalele realizări ale Organizaţiei de Femei au fost: traininguri ce au avut ca temă îmbunătăţirea reprezentării femeii în politică (în acest sens, reprezentantele PSD Cluj-Napoca au participat, alături de colege din Organizaţia de Femei a Partidului Democrat şi Partidului Naţional Liberal, la un program de dezbateri organizat de Asociaţia „Artemis” cu tema „Egalitatea de şanse”), dezbateri cu teme medicale („Osteoporoza” – prezentare făcută de dr. Angela Barbu şi dr. Codruţa Lencu, „Neuroastenia” – prezentare făcută de dr. Camelia Bakri, „Afecţiuni cardiovasculare” – prezentare făcută de dr. Camelia Bakri). De asemenea, tema majorării pensiilor a reprezentat un punct important în activitatea PSD-istelor, şi au fost marcate prin întâlniri pe această temă, la care a participat dl. Iacob Moholea de la Direcţia Judeţeană de Pensii. Raportul de activitate a reamintit şi de întâlnirile de socializare ce au avut loc cu ocazia Sărbătorilor de Paşte, care au devenit deja o tradiţie în cadrul Organizaţiei Municipale PSD. Sărbătorile de Crăciun nu au trecut fără ca Organizaţia de Femei să nu organizeze Serbarea Pomului de Iarnă, prilej cu care copiii participanţi au primit cadouri chiar de la Moş Crăciun.
În fiecare an, de 1 iunie, au fost organizate concursuri sportive care s-au desfăşurat în parcul I.L.Caragiale, iar participanţii au fost premiaţi.
Pentru perioada următoare, accentul se pune pe unul dintre principalele obiectivele ale Organizaţiei – obţinerea de cât mai multe voturi favorabile partidului la alegerile locale şi parlamentare. Realizarea de analize privind situaţia pensionarilor cu probleme sociale, a situaţiei copilului şi a femeii în societate şi îmbunătăţirea statutului lor în cadrul acesteia, acţiuni concrete de protecţie socială a categoriilor defavorizate, promovarea solidarităţii umane, a spiritului comunitar de intrajutorare, acţiuni de sprijin în perioada de opoziţie: atitudini şi acţiuni specifice femeilor care să sancţioneze politicile antisociale promovate de actualul Guvern, în special în domeniul sănătăţii, familiei, copilului, al persoanelor vârstnice, dar şi al celor tinere, sau care nu au un loc de muncă şi nici perspectiva de a-l obţine, sunt doar câteva din acţiunile ce se propun pentru realizare în perioada 2008-2010.
După cuvintele de laudă şi încurajările, pentru perioada următoare, primite din partea unor membri ai conducerii municipale şi judeţene a PSD, reprezentantele sexului frumos din partid şi-au ales noua conducere.
Preşedinte la Organizaţia de Femei a PSD Cluj-Napoca a fost desemnata, conform votului, doamna Delia Vitan, care se află la al doilea mandat, în timp ce Consiliul Municipaleste compus din: Albu Sanda, Anastase Claudia, Bakri Camelia, Barbu Angela, Boncea Viorica, Borşan Laura, Brânzan Diana, Brehar Raluca, Brustur-Chirilă Luminiţa, Burduhos Rozalia, Cherecheş Nicoleta, Ciupe Lia, Creţu Stela, Crişan Maria, Groza Emilia, Ionescu Mariana, Măgurici Claudia, Moroşan Viorica, Mureşan Delia, Ploscar Loredana, Pojar Adina, Pop Laura, Rădulescu Elena, Rusu Maria, Stroia Alexandra, Şumlea Dorina, Târnovean Ana, Vitan Delia şi Zamfiroiu Mădălina.
Prima întîlnire a noului Consiliu Municipal al Organizaţiei de Femei PSD Cluj-Napoca, a hotărât ca din Biroul organizaţiei să facă parte : Vitan Delia – preşedinte, Brehar Raluca, Bakri Camelia şi Albu Sanda – vicepreşedinte, Boncea Viorica – secretar şi Brustur-Chirilă Luminiţa, Crişan Maria şi Zamfiroiu Mădălina – membre ale Biroului Executiv.

Mult succes noii echipe şi fie ca toate obiectivele propuse să reprezinte o realizare la prezentarea următorului Raport de activitate.




Stroia Alexandra


miercuri, 4 iunie 2008

Kosovo nu este un precedent pentru Transilvania!


Proclamarea independenţei provinciei Kosovo a deschis o dezbatere de mult aşteptată: acest caz poate fi considerat un precedent sau este doar o excepţie în sistemul internaţional. Cum era de înţeles, această dilemă a stârnit şi interesul „analiştilor” din România. Ceea ce a determinat menţinerea acestei teme în dezbaterea publică de la noi a fost reacţia autorităţilor române din 18 februarie 2008. Lanţul de respingeri „hotărâte” de recunoaştere a independenţei noului stat constituit la câţiva kilometri de România nu a făcut decât să releve faptul că politica externă a României este încă derutantă şi impredictibilă.
Un stat care îşi poate aprecia valoarea intereselor sale naţionale, precum şi modul în care acestea pot fi apărate pe durată lungă, ar trebui să îşi măsoare cu mai multă atenţie paşii şi reacţiile în sfera politicii internaţionale. S-a declarat în zilele care au urmat momentului 17 februarie 2008 că independenţa Kosovo nu constituie un precedent pentru România, ceea ce este adevărat din multe puncte de vedere. Repetarea obsesivă a acestui lucru seamănă, mai degrabă, a spaimă.
Pentru a lămuri ordinea evenimentelor se impune o precizare. Perspectiva proclamării independenţei Kosovo a devenit clară încă din februarie 2007, când Trimisul Special al Secretarului General ONU pentru Kosovo, Martti Ahtisaari, a finalizat proiectul său privind viitorul statutului provinciei Kosovo. Acest document, care a fost transmis, câteva săptămâni mai târziu, Consiliului de Securitate ONU, prezenta un plan de formare a statului Kosovo. Anexa acestui proiect conţinea şi o propunere de constituţie pentru noul stat, principiile şi direcţiile pe care acesta urma să se contureze. Analize ulterioare ale unor institute de studiere a relaţiilor internaţionale au prezentat diverse scenarii privind reacţiile statelor din sistemul internaţional faţă de proclamarea independenţei Kosovo. Încă din vara lui 2007 se ştia faptul că state precum SUA, Marea Britanie, Franţa, Germania, Italia vor recunoaşte acest act unilateral de voinţă al albanezilor kosovari, în vreme ce Rusia a păstrat pentru sine avantajul unui discurs cu sens echivoc, sub formula: „Rusia va recunoaşte independenţa Kosovo atunci când aceasta va fi acceptată şi de Serbia”. Se ştia, de asemenea, că dintre cele 27 de membre ale UE, o parte (mai ales cea cu minorităţi etnice) nu vor recunoaşte independenţa, dar, în acelaşi timp, se admitea faptul că în decurs de câteva luni de la momentul proclamării sale, aceste state vor putea fi convinse să o recunoască. Un alt aspect îl reprezintă şi afirmaţia, din cadrul declaraţiei de independenţă din 17 februarie 2007, că independenţa Kosovo nu constituie „un precedent pentru nicio o altă situaţie”.
În aceste condiţii, reacţia României este cea a unui stat lipsit de viziune politică coerentă, ştiindu-se acum că autorităţile române vor putea recunoaşte independenţa Kosovo în iunie 2008, când, potrivit planului Ahtisaari, se va fi finalizat transferul de autoritate de la Misiunea Temporară a ONU de la Priştina (instalată în iunie 1999) către noile autorităţi kosovare. Premisele acestui gest al României se pot observa în recomandarea pe care preşedintele român a făcut-o omologului său sârb de a începe discuţii cu Priştina şi de a nu se izola, precum şi în declaraţia unuia dintre consilierii preşedintelui care susţinea în viitor se România va recunoaşte independenţa.
În ceea ce priveşte „cazul Transilvania” sau mai precis al Ţinutului Secuiesc, nu proclamarea independenţei Kosovo constituie un precedent, ci modul în care se raportează autorităţile româneşti la acest caz şi atitudinea mediului politic de la Bucureşti şi din regiune. „Modelul Kosovo” nu se va putea copia în cazul amintit mai sus, pentru că lipsesc condiţiile de invocare a acestuia. În schimb, se creează precedente de către autorităţile române pentru ca această regiune să îşi poată declara, la un moment dat, autonomia în mod unilateral. Faptul că minoritatea maghiară este „dezbinată” între două formaţiuni politice va constitui unul dintre argumentele majore ale faptului că există o viaţă politică proprie, distinctă de cea de la centru şi de cea a majorităţii, ca urmare condiţiile primare ale desfăşurării unei vieţi politice democratice separate (putere vs. opoziţie) s-au constituit. Un al doilea element care va încuraja acest aspect este recurgerea la votul uninominal cu un singur tur, care va asigura diminuarea participării „minorităţii” româneşti din Ţinutul Secuiesc la viaţa politică din regiune. Pe lângă aceste argumente, reprezentanţii minorităţii maghiare din zona amintită vor recurge şi la avantaje pe care le conferă principiul subsidiarităţii, precum şi interpretarea forţată (=eronată) a conceptului de regionalizare.
Având în vedere toate aceste aspecte, devine evident că proclamarea independenţei Kosovo nu constituie un precedent pentru Transilvania. Cei care invocă acest caz, nu încearcă decât să forţeze dezbaterea cu privire la Autonomia Ţinutului Secuiesc.
Ca urmare, autorităţile române ar trebui să găsească elementele care să îndepărteze regionalizarea pe criterii etnice a României, formulând o strategie clară de descentralizare financiară şi economică, pe lângă cea decizională. Pentru ca acest fapt să se poată realiza, însă, este nevoie de mai multă dedicare pentru interesele cu adevărat naţionale, care se pot rezuma la: prosperitate, securitate socială, integritate teritorială (fiecare rezultă din cealaltă, în ordinea enumerată). Dacă aceste premise ar fi fost constituite până acum, spaima faţă de „autonomii” nu ar fi existat, pentru că nici oamenii de rând aparţinând unor minorităţi nu ar fi dorit o dezbinare inutilă. Mai este încă timp pentru construcţia prosperităţii şi apartenenţa la UE şi NATO ne oferă premisele, dar acestea trebuie fructificate.


Alexandrescu Mihai

România – ţara şomerilor, taxelor şi impozitelor

România – ţara tuturor posibilităţilor, ţara în care bogătaşii “dreptei” şi nu numai ei, se îmbogăţesc peste noapte, în timp ce mediocritatea suferă de complexul “creditelor” mici autorizate de băncile profitoare, iar săracii îşi duc traiul zilnic scotocind prin gunoaie. Aceasta este România de azi, a strămoşilor, strămoşilor unora.
Şomerii, într-un stat democratic, sunt văzuţi ca nişte “comunişti revoluţionari” aparţinând unui regim împuţit, condus într-o manieră “dictatorială” sau „supravieţuitorii” unui guvern incompetent, precum cel “al dreptei” de la începutul secolului trecut.
Marginalizarea şomerilor se datorează, pe de-o parte lor, şi pe de altă parte eşecului naţional de a-i stimula prin legi concrete care să-i sprijine, să-i pună în mişcare, profesional dacă există compatibilitate între calificarea acestuia şi domeniile de activitate, prin distribuirea lor către alte specializări, cu certificate şi diplome recunoscute, atât teoretic „cantitativ” cât şi calitativ, astfel încât prin studiile urmate să devină utili ţării, şi vice-versa.
În topul ţărilor cu numărul de tineri şomeri sub 25 de ani, România se află pe locul 2 în Europa, cu 20,7% şomeri. În S.U.A., somajul, în ceea ce priveşte populaţia aflată între 18 şi 65 de ani, este estimat la 4,7%.
Prin politica derulată de “dreapta”, se exagerează cu privire la resursele deţinute de ţara noastră, fie nu se cheltuiesc, fie că se cheltuiesc imprudent şi fără acoperabilitate, în interesul, cât şi în dezinteresul populaţiei.
În practică, nu se oferă populaţiei active, ţinând cont de media de vârstă care se confruntă deficitar, atât financiar, cultural, cât şi calificativ, care să fie în permanentă conectare cu ceea ce oferă şi cere piaţa de muncă actuală în ţara noastră. Sistemul românesc “cultural” este prezent într-o formă deplorabilă, şi anume de “îngrăşare” cantitativă instituţional, pe zi ce trece. În alte ţări “îngrăşarea” este la nivel calitativ, nu superior învăţământului nostru ci doar sistemului prezent în ţări ca, S.U.A., Franţa, Anglia, Germania şi altele.
Grosolan vorbind, în şcolile de arte şi meserii, se duc doar cei slab pregătiţi. România pierde “materia cenuşie” în domeniile practice şi tehnice pentru a produce talente, şi cu aceasta ocazie, prin carierele care sunt prost distribuite celor fără calităţi, deasemenea creşte numărul celor care nu au înclinaţii “deoveditoare” în domenii de activităţi care nu nicio legătură cu studiile cerute, şi astfel retribuţia acestora este peste media normală, crescând ilogic cu 150÷200% (de exemplu, un muncitor-strungar de meserie are un salar de 800 lei, în mană, iar un director general/executiv excelează “financiar” între 350÷400 lei). De ce? Pentru că în România, totul se rezumă la a închide gura şi la a suporta, aşadar, daca nu-ţi convine eşti liber de contract. Aici, unele concerne care cer firmelor de recrutare de personal să caute oameni cu pregătire profesională excelentă (cu experienţă, cât mai multe limbi străine cunoscute, etc...) pentru anumite posturi, cum ar fi cele de clasă medie sau superioară, fie că sunt muncitori sau ingineri, ei sunt acei care suportă “imposibilităţile” de realizare profesională, pentru că p.c.r.-ul este cel care decide cine rămâne şi cine pleacă. România mai are de învăţat ce înseamnă politica democraţiei financiare şi să ofere populaţiei traiul decent lunar. Tinerii de azi pot să spere că într-o bună zi, un alt “escu” se va gândi la ei.
Taxele şi impozitele în ţara noastră sunt mari, în raport cu câştigurile de care avem parte unii dintre noi, fie că este vorba de o slujbă la stat sau în cadrul unei companii private.
În luna decembrie 2007 a fost dat societăţii civile un studiu realizat în 178 de ţări de către compania de consultanţă şi audit PricewaterhouseCoopers (PwC) şi Banca Mondială, potrivit căruia, în U.E., dar în special “În România, dintre cele 96 de taxe, 60 sunt în domeniul forţei de muncă, într-un an o companie fiind obligată să realizeze câte 12 plăţi pentru fiecare din domenii precum contribuţia la asigurări sociale, contribuţia la asigurările de sănătate, şomaj, fondul privind riscul de accidente şi pentru inspecţia în muncă”.
Deasemenea, în studiu se mai arată că „Numărul taxelor solicitate în România este mai mare decât în orice alt stat din Uniunea Europeană, diferenţa fiind foarte mare. Locul doi în Uniunea Europeană în funcţie de acest criteriu este ocupat de Polonia, care percepe anual un număr de circa 40 de taxe, mai puţin de jumătate din nivelul din România“.
Fără menajamente, din studiu, se deduce că orice companie din România are de plătit 96 de taxe şi impozite pe an, situaţie care a adus ţara noastră pe primul loc în Uniunea Europeană şi pe locul al patrulea în clasamentul mondial în ceea ce priveşte numărul contribuţiilor fiscale, mai pot să observ, faptul că, ţara noastră a urcat o poziţie în clasament faţă de ediţia din anul 2006, când numărul taxelor identificate de autorii studiului s-a ridicat la 89. Aşadar, România înregistrează un nivel de peste două ori mai mare decât cel din alte state europene, precum Polonia sau Slovacia.
Studiul mai precizează, că şi alte taxe pentru companiile din România sunt percepute pentru urbanism, mediu, timbru şi combustibil - câte una pe an - şi câte patru pentru teren, autovehicule, clădiri şi pentru veniturile companiei.
România este campioana inegalabilă la taxe şi impozite. Se vede clar, cu ochiul liber, că ne-am făcut de ruşine între toate statele membre ale U.E. şi cu regret spun că, în prima lună a lui 2008, la un an de la integrarea în Uniunea Europeană, România va trebui să-şi numere punctele negre pe care le va strânge de la colegii din U.E. Ţara noastră este un “hârb necivilizat” al societăţii “civilizate” în care nu ştim decât să ne lăudăm şi să minţim cu neruşinare.
Se mai arată în raportul "Paying Taxes 2008", ca în anul 2007, pe primele trei poziţii în lume se află, faţa de România, Belarus - cu 124 de taxe, Uzbekistan - cu 118 şi Ucraina - cu 99, iar anul trecut numărul taxelor identificate de autorii studiului s-a ridicat la 89. Autorii studiului precizează că, deşi în România şi Ucraina a fost introdusă taxa unică de impozitare, numărul mare al celorlalte taxe percepute în aceste ţări diminuează beneficiile acestui sistem de impozitare.
În celelalte state din U.E., numărul taxelor este mai mic de 30 pe an. Astfel, printre cele mai multe taxe mai sunt percepute în Slovacia - circa 30, în Lituania, Ungaria şi Franţa - puţin peste 20. La polul opus României se află Suedia, unde se plătesc doar 2 impozite, în Letonia - 7, Portugalia, Spania şi Marea Britanie - câte 8. La stabilirea numărului taxelor plătite de o companie într-un an autorii studiului au luat în calcul frecvenţa cu care sunt achitate taxele directe şi indirecte, aceasta putând fi de 12 ori, patru ori sau o dată pe an. De exemplu, în cazul contribuţiilor sociale şi al taxei pe valoare adaugată (T.V.A.), numărul plăţilor efectuate pe an este 12 în fiecare caz, în timp ce pentru taxe precum impozitul pe teren, pe clădiri şi pe profit frecvenţa este de patru ori pe an, pentru fiecare.
Dacă la numărul de impozite suntem printre primii, nu acelaşi lucru putem spune despre ponderea în profit a acestora. Din acest punct de vedere, România se află pe poziţia 107 în lume cu o cotă de 46.9%, şi pe locul 11 în U.E. Principalele impozite, aferente forţei de muncă, ajung la 34.4% din profit, în timp ce taxele pe venit au o pondere de 10.4%.
Deci, pot afirma că suntem “codaşii” binelui şi “campionii” răului. Aşadar, ca o paranteză să zicem că e ok, faptul că guvernul a aprobat programul de trecere la moneda unică, euro, la începutul anului 2014.


Mihalyi Flaviu