Introducere în viaţa satului românesc

Satul este o unitate socială cu o viaţă proprie, în care indivizii ce o alcătuiesc se comportă ca un întreg. Aceasta înseamnă că ei depind unii de alţii şi se simt în anumite privinţe strâns legaţi; mai mult, ei fuzionează în aspectul specific unităţii formând un ansamblu, un corp cu o unitate de constiinţă.
Satul este o unitate cu bază geografică. Factorul geografic determinant, explică unele aspecte din felul de a fi al satului si al locuitorilor săi: apropierea mai mare de natură, relaţiile mai strânse ssşi mai directe cu ea, concepţia sa mai metafizică, structura profesionakă, caracterul mai stereotip al reacţiilor sociale săteşti ca şi sociabilitatea spontană mai pronunţată a sătenilor.
Satul este o unitate economică. Există o strânsă legătură intre structura economică şi profesională a satului si felul de a fi al acestuia. Taranii nu sunt oameni bogaţi iar diferenţa de avere intre ei este mică. Această relativă omogenitate economică reprezintă un aspect si in acelaşi timp o cauză a omogenităţii atât de carecteristice a satului. Ocupaţia principală a sătenilor este agricultura. Caracterul familiei săteşti, integrarea ei puternică, importanţa vecinătăţii la ţară, nu pot fi inţelese fără agricultură. Aceasta determină intr-o mare măsură viaţa culturală a mediului rural si explicădependenţa satului de natură si autarhia economică a acestuia.
Satul este o unitate durabilă, condiţie esenţială a suprapersonalizării vieţii sociale precum şi a apariţiei şi acţiunii tradiţiei şi obiceiurilor, factori asociativi şi regulatori ai vieţii sociale.Satul are de obicei o conducere colegială restrânsă ce impune anumite norme de conduită şi comportament. Aceste norme se menţin pe perioade lungi de timp şi nu suferă transformări spectaculoase. Viaţa socială la sat este personală, durabilă, spontană şi sinceră. Legăturile sătenilor sunt complete in sensul că nu se referă numai la un aspect al personalităţii dar sunt departe de a fi ideale. Legăturile lor au un pronunţat caracter de servicii şi contraservicii tocmai în domenii de viaţă unde astfel de legături sunt cel mai puţin fireşti. De exemplu, în raporturile dintre părinţi şi copii; copiii sunt doriţi pentru ca părinţii să aibă ajuror la bătrâneţe iar parinţii sunt de folos câtă vreme sun tineri şi sănătoşi, adică utili. Este o constatare destul de dureroasă dar perfect reală.
Satul este o unitate nevoluntară, constrângătoare faţă de care indivizii sunt atraşi nu printr-un act conştient şi voluntar ci prin faptul că ei se găsesc acolo, că aici au trăit părinţiilor, aici s-au născut ei si tot aici şi-au petrecut copilăria. Ataşamentul lor faţă de sat este consecinţa acestor evenimente.
Paralel cu structura socială nevoluntară merge cea neintenţională, respectiv caracterul nefinal al satului.Satul nu este o unitate născută în vederea realizării unei valori, a unei opere, a unui scop sau a unui interes. Satul este o unitate ce îşi este ea însăşi propriul său scop.In existenţa împreună se realizează şi îşi găseşte sensul acest tip de colectivitate. Scopul satului este de afgi împreună. În astfel de asociaţii, tocmai datorită caracterului lor neintenţional, individul participă cu toată personalitatea lui.Impreună cu tovarăşii săi, ceilalti săteni, ţăranul îşi căştigă existenţa, se bucură sau se întristează. La orice evniment oricăt de personal, participă tot satul.
Tradiţia, adică dominaţia obiceiurilor şi normelor moştenite înseamnă dominaţia trecutului asupra prezentului, înseamnă rutină şi inerţie în sens de reacţii stereotipe. De aici şi acea aparenţă de ifxitate, de lipsă de istorie. Dar ea înseamnă şi ordine şi continuitate. Tradiţia mai înseamnă determinaţia forţelor irationale: religie populară, magie, superstiţie, adică, mentalitate mitico-mistică. Dominaţia tradiţiei înseamnă conformism social. Manifestarile individului nu trbuie să se abată de la canoanele colective care sunt intangibile tocmai pentru că au fost ale înaintaşilor.

Blanari Călin

_____________