joi, 3 aprilie 2008

Tinerii şi politica


Întrebarea la care voi încerca să răspund în cele ce urmează este: de ce tinerii din România ocolesc domeniul politic?
Răspunsul cel mai superficial şi acceptabil îl reprezintă: tinerii, în general, nu sunt interesaţi de acest domeniu.
Dacă acceptăm acest răspuns, se nasc imediat alte întrebări:
care va fi viitorul clasei politice, dacă tinerii nu doresc să se implice în această activitate? Oare tineriilor chiar le convine să fie reprezentaţi si condusi, la nesfârşit, doar de ''generţia pensionarilor”? De ce să-i lăsăm pe alţii să hotărască asupra unor lucruri care ne privesc într-un mod direct sau mai puţin direct?
Politica reprezintă singurul domeniu prin care un tânăr poate hotărâ asupra sorţii sale şi ar trebui, cu toţii, să profităm de această oportunitate.

Un răspuns mai complex care se poate da primei întrebări, reprezintă faptul că tinerii nu au experienţa necesară pentru a se implica în politică şi pornind de la acesată afirmaţie trebuie să realizăm faptul că nu ne naştem invăţaţi, iar paşii care-i facem în viaţă ne ajută să accedem pe o treaptă superioară. Curajul este hotărâtor în acest caz, însă acesta poate fi dobândit rapid prin intermediul faptelor. Totodată sunt tineri care, pur şi simplu, s-au scârbit de clasa politică, şi o consideră un fel de scena a jafurilor şi minciunilor. Din păcate aceştia refuză să lupte împotriva sistemului, şi îl accepta ca atare. Puţini însă sunt cei care au curajul să-l critice şi se opresc la acest stadiu. Trebuie să întelgem că nu se poate lupta împotriva unui sistem doar din interiorul acestuia, nu şi din exterior.

Există o altă categorie distinctă de tineri care nu înţeleg cum să-şi folosească dreptul la vot. Aceştia aleg OMUL, în detrimentul doctrinei, după cum e cazul simpatizanţilor lui Băsescu, care văd în el un simbol, ignorând astfel proiectele durabile şi eficiente de guvernare ale partidelor politice. Reţinem cum, în 2004, Băsescu a încurajat votul de blam la adresa guvernanţilor de atunci, acesta fiind singurul mesaj care a ajuns la urechile votanţilor. Putem spune despre actualul Preşedinte al României că a reusit să manipuleaze mintea tineretului printr-un limbaj de cartier, şi-un comportament de alcoolist. Poate acesta, într-adevăr, reprezintă cumva românul de rând, însă rolul Preşedintelui se extinde şi înafara graniţelor statului, fiind un reprezentant al politicii externe.
De asemenea observăm cum personaje mondene, mai mult sau mai puţin înzestrate cu o educaţie politică, devin astăzi membrii, şi chiar membrii fondatori, ai unor partide. Cel mai bun exemplu în acest caz este George Becali, supranumit “Războinicul Luminii”. Adesea calităţile lui de finanţator al echipei de fotbal F.C. Steaua Bucureşti, se contopesc cu cele ale politicianului Gigi Becali. Sportul în general reprezintă un domeniu de interes al tineretului de azi, în timp ce politica pierde în defavoarea acestuia. În cazul de faţă, este foarte uşor să suprapui rezultatele unui club de fotbal, cu rezultatele politice ale managerului şi adesea votul tinerilor se îndreaptă spre PNG-CD, sau mai bine spus, spre fotbalul românesc. Din păcate, mulţi tineri iubesc acest tip de personaj, si încă nu realizează că votând astfel de specimene îşi fac mai mult rău decât bine.
Având în vedere că mă regăsesc în filozofia social democrată, privesc cu optimism viitorul şi sunt sigur că putem schimba menirea acestei ţări. Sper că vom apuca ziua în care, noi toţi, vom adera la o mentalitate constructivă şi europeană prin care vom găsi o soluţie viabilă la problemele tinerilor prin utilizarea politicului, în adevăratul lui sens.
În speranţa că m-am făcut înţeles, vă fac o invitaţie la gândire profundă. Vă las pe voi să meditaţi la aceste raspunsuri, în speranţa că vă veţi lumina şi veţi înţelege, în final, care este rolul politicii în societate. A venit timpul nostru, a tinerilor, să hotărâm asupra destinului!


Oros Florin

Niciun comentariu: