joi, 3 aprilie 2008

Am absolvit Şcoala Politică de Iarnă


Intervalul 15-17 februarie a.c. a marcat desfăşurarea unei noi ediţii a şcolii politice sub patronajul Tineretului Social Democrat. Tinerii interesaţi de viziunea politică de stânga din Romania, s-au restrâns la Geoagiu Băi, în judeţul Hunedoara, pentru a demara lucrările celei de-a doua ediţii a Şcolii Politice de Iarnă TSD.
Evenimentul a dat prilejul pepinierei social democraţiei româneşti să socializeze, să devină mai uniţi, perfecţionându-se în acelaşi timp, din punct de vedere politic. Temele studiate la seminarul de la Geoagiu Băi, au vizat politica externă, comunicarea politică, rolul femeii în politică şi metode de apropiere a tinerilor din România de partidul care le reprezintă cel mai bine interesele – PSD.
Dincolo de discursuri de apreciere, felicitări şi uşoare ironii la adresa adversarilor politici, am remarcat o nouă abordare: apelul la mai mult spirit reacţionar, la mai mult curaj şi îndemnarea tinerilor pentru organizarea acţiunilor cu factură reală de stânga. Un lucru bun în sine, dar destul de tardiv, având în vedere faptul că 3 ani de opoziţie ar fi fost mult mai potriviţi pentru “revoluţii” de stânga.
Printre invitaţii aflaţi la prezdiu, s-au numărat: Mircea Geoană, Titus Corlăţean, Cristian Diaconescu, Adrian Păunescu, Vasile Puşcaş, Vasile Dâncu, Nicolae Bănicioiu, Olguţa Vasilescu, Ecaterina Andronescu, Ilie Sârbu, Codruţ Sereş, Iuliu Winkler, Victor Ponta, precum şi numeroase personalităţi marcante ale social democraţiei hunedorene – Florin Cazacu, Natalia Intotero, Simion Mariş, etc.
Organizaţiile de tineret din ţară s-au declarat pregătite pentru acţiunile militantiste din campaniile ce vor urma, însă au cerut insistent să fie reprezentate în listele electorale prin locuri eligibile pentru tineri. Totodată a fost ridicată problema atragerii organizaţiilor studenţeşti către TSD, însă fără a le îngloba în structurile de partid.
Mărturiesc că am rămas impresionat de organizare, iar tinerii au fost întâmpinaţi cu mese festive la cele mai ridicate cote de standard. Atmosfera se confunda uşor cu cadrul nunţilor din basme. După ce terminam de mâncat, spiritul tineresc care ne înconjura şi muzica populară live, ne îndemnau să ne miscăm trupurile pe ritmurile orchestrei. Seara se termina cu o baie relaxantă în apele termale care împânzesc staţiunea balneară.
Atmosfera, deşi părea detaşată, nu emana nicio notă de optimism veridic privind viitoarele alegeri. Impresia mea a fost de delăsare şi dezinteres pentru identificarea unor soluţii realiste în privinţa poziţionării atât PSD pe scena politică, cât şi faţă de electorat. Situaţia în care se scaldă PSD-ul, a fost puternic mascată de organizarea evenimetului, însă, pe feţele tinerilor social democraţi se putea citi starea expectativă. Din păcate timpul nu are răbdare cu nimeni, ba mai mult, acum nu curge deloc în favoarea noastră. Cu cât mai repede se vor decide noile viziuni, cu atât mai bine pentru viitorul stângii în România!



Nicolae Andrei

Niciun comentariu: