După trei ani împliniţi de la instaurarea, cu surle şi trâmbiţe, a guvernării „dreptăţii şi adevărului”, ce propovăduia o deschidere nemaiîntâlnită a României spre toate zările lumii, când valurile mării şi seminţiile care populează toate ţărmurile sale ne-ar fi devenit prietene, am ajuns să ne înecăm de bucuria venirii preşedintelui francez la Bucureşti. Vizita de prânz a urmaşului lui de Gaulle a fost marcată de declaraţiile comune de presă la Palatul Cotroceni şi de discursul din faţa plenului reunit al Parlamentului României. La prima alocuţiune a celor doi preşedinţi, francez şi român, am putut observa cât de departe se întinde simţul diplomatic al demnitarului român. Zâmbetele şi tusele tabagice, oricâtă simpatie ar stârni, nu se pot substitui practicii gesturilor diplomatice.
Ne-am întrebat, majoritatea celor care am urmărit şi analizat acele momente de la Cotroceni, care a fost scopul vizitei preşedintelui francez, dincolo de dejunul copios care l-a bucurat? Aparent, au lipsit raţiunile economice sau comerciale, căci, precum dorea să sublinieze biroul de presă de la Elysee, corupţia din România este prohibitivă pentru orice intenţie de investiţie serioasă în această ţară. Cu toate acestea, preşedintele român l-a asigurat pe omologul său francez că în proiectul Nabucco va fi invitată şi compania de stat Gaz de France. Apoi, locatarul de la Cotroceni s-a angajat că România ar putea să trimită în Ciad un număr de militari pentru menţinerea păcii în zonă. Oare Parlamentul a dezbătut în prealabil această chestiune? Oricum, pus pe şotii, preşedintele a intrat, câteva zile mai târziu, în rolul uimitului, declarând că el nu a fost informat despre acest angajament, al cărui autor ar fi Guvernul. Nu vreau să pun sub semnul întrebării sinceritatea preşedintelui nostru. Cert este că Franţa şi-a asigurat sprijinul extern de a participa la restabilirea ordinii într-o zonă de interes propriu.
Un alt aspect interesant al declaraţiilor de la Cotroceni l-a reprezentat mult lăudatul parteneriat strategic franco-român. Care ar fi rostul unui asemenea tip de document de politică externă între două state membre şi cu drepturi şi obligaţii egale în Uniunea Europeană?! Ne-ar putea el ajuta să ieşim din izolarea în care am reuşit să ne afundăm singuri vreme de trei ani?! Când documentul va fi pe deplin accesibil, comentariile vor putea fi mai pertinente.
Considerăm că vizita preşedintelui francez a fost mai puţin una de curtoazie, cât una de pregătire a mediului extern. Apropiatul Summit NATO, care se va desfăşura în aprilie 2008, la Bucureşti, va reprezenta o provocare pentru Franţa, cunoscute fiind aspiraţiile sale în mediul politic şi de securitate în consolidarea PESC, după ratificarea Tratatului de Reformă al UE. Evoluţiile viitoare ale scenei europene vor confirma sau infirma aceste supoziţii.
În fine, întrebarea pe care ne-o punem astăzi este: Ce a câştigat România din vizita preşedintelui Nicolas Sarkozy la Bucureşti, în februarie 2008? Se poate observa o întărire a cooperării interministeriale franco-române în cadrul viitoarelor reuniuni ale Consiliului UE? Putem vorbi de o cooperare interparlamentară în cadrul COSAC? A fost consacrat un acces mai liber şi sigur al lucrătorilor români pe piaţa muncii din Franţa, iar guvernul celei din urmă ne va sprijini în lobby-ul nostru în anticamerele altor cabinete europene pentru accesul cetăţenilor români în state precum Spania, Italia, Marea Britanie sau Germania? Cum s-a pregătit din punct de vedere diplomatic, economic şi comercial pentru vizita preşedintelui francez, dincolo de aspectele protocolare, precum dejunul sau ratificarea, în pripă, a Tratatului de Reformă al UE, fără ca acesta din urmă să fie serios şi responsabil dezbătut? Sunt prea multe întrebări şi nedumeriri privind vizita preşedintelui Nicolas Sarkozy şi, probabil, doar stiloul oferit preşedintelui francez are răspunsurile acestor întrebări...
Ne-am întrebat, majoritatea celor care am urmărit şi analizat acele momente de la Cotroceni, care a fost scopul vizitei preşedintelui francez, dincolo de dejunul copios care l-a bucurat? Aparent, au lipsit raţiunile economice sau comerciale, căci, precum dorea să sublinieze biroul de presă de la Elysee, corupţia din România este prohibitivă pentru orice intenţie de investiţie serioasă în această ţară. Cu toate acestea, preşedintele român l-a asigurat pe omologul său francez că în proiectul Nabucco va fi invitată şi compania de stat Gaz de France. Apoi, locatarul de la Cotroceni s-a angajat că România ar putea să trimită în Ciad un număr de militari pentru menţinerea păcii în zonă. Oare Parlamentul a dezbătut în prealabil această chestiune? Oricum, pus pe şotii, preşedintele a intrat, câteva zile mai târziu, în rolul uimitului, declarând că el nu a fost informat despre acest angajament, al cărui autor ar fi Guvernul. Nu vreau să pun sub semnul întrebării sinceritatea preşedintelui nostru. Cert este că Franţa şi-a asigurat sprijinul extern de a participa la restabilirea ordinii într-o zonă de interes propriu.
Un alt aspect interesant al declaraţiilor de la Cotroceni l-a reprezentat mult lăudatul parteneriat strategic franco-român. Care ar fi rostul unui asemenea tip de document de politică externă între două state membre şi cu drepturi şi obligaţii egale în Uniunea Europeană?! Ne-ar putea el ajuta să ieşim din izolarea în care am reuşit să ne afundăm singuri vreme de trei ani?! Când documentul va fi pe deplin accesibil, comentariile vor putea fi mai pertinente.
Considerăm că vizita preşedintelui francez a fost mai puţin una de curtoazie, cât una de pregătire a mediului extern. Apropiatul Summit NATO, care se va desfăşura în aprilie 2008, la Bucureşti, va reprezenta o provocare pentru Franţa, cunoscute fiind aspiraţiile sale în mediul politic şi de securitate în consolidarea PESC, după ratificarea Tratatului de Reformă al UE. Evoluţiile viitoare ale scenei europene vor confirma sau infirma aceste supoziţii.
În fine, întrebarea pe care ne-o punem astăzi este: Ce a câştigat România din vizita preşedintelui Nicolas Sarkozy la Bucureşti, în februarie 2008? Se poate observa o întărire a cooperării interministeriale franco-române în cadrul viitoarelor reuniuni ale Consiliului UE? Putem vorbi de o cooperare interparlamentară în cadrul COSAC? A fost consacrat un acces mai liber şi sigur al lucrătorilor români pe piaţa muncii din Franţa, iar guvernul celei din urmă ne va sprijini în lobby-ul nostru în anticamerele altor cabinete europene pentru accesul cetăţenilor români în state precum Spania, Italia, Marea Britanie sau Germania? Cum s-a pregătit din punct de vedere diplomatic, economic şi comercial pentru vizita preşedintelui francez, dincolo de aspectele protocolare, precum dejunul sau ratificarea, în pripă, a Tratatului de Reformă al UE, fără ca acesta din urmă să fie serios şi responsabil dezbătut? Sunt prea multe întrebări şi nedumeriri privind vizita preşedintelui Nicolas Sarkozy şi, probabil, doar stiloul oferit preşedintelui francez are răspunsurile acestor întrebări...
Alexandresu Mihai
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu