sâmbătă, 20 octombrie 2007

Îndemn la o viziune electorală

În pragul alegerilor europarlamentare, care vor avea loc în 25 noiembrie 2007, sondajele de opinie, cu tentă politică, au început să apară tot mai des în viaţa socială a românilor. Partidele conştientizează, de pe-acum, că rezultatul obţinut la alegerile din această toamnă, va rămâne aproximativ constant şi pentru urmatoarele alegerii. Chiar dacă românii vor merge la vot pentru desemnarea unor persoane care să reprezinte interesele naţionale la nivel european, pentru partidele politice miza, acestui scrutin, este mult mai mare. Datorită faptului că ne aşteaptă alegerile locale, urmate de cele generale şi cele prezidenţiale, trebuie să ne concentrăm cât mai bine asupra votului pentru Parlamentul European, în vederea obţinerii unui procentaj cât mai bun.
Dar cum putem convinge electoratul ca meritam votul lor?
Este o întrebare la care se găsesc uşor mai multe răspunsuri. Unii consideră că munca de birou aduce rezultatele dorite, în timp ce alţii mizează totul pe acţinui de gherilă. Mai există înca o categorie, care crede că apariţiile pe micul ecran constituie reţeta succesului. Eu cred că cea mai buna metoda de a obţine cât mai multe voturi este contactul direct între alegător şi omul politic, deoarece, în Romania, nu se votează doctrina, ci omul. În acest fel a reuşit şi Gigi Becali să-şi creeze un electorat destul de puternic, chiar dacă domeniul politic îl depăşeşte. PSD-ul trebuie să demonstreze că este în măsură să combine toate mijloacele posibile de obţinere a voturilor necesare pentru câştigarea acestui tur de scrutin, deoarece România trebuie să se scape de Bă-sexu.
Pe lângă aceste caii de câştigare a încrederii electoratului, sondajele de opinie reprezintă o armă puternică, deoarece efectul de turmă este bine dezvoltat şi produce multe victime la noi în ţară. De exemplu, dacă se va publica un sondaj în care Bă-sexu ar avea 50% din voturi, persoanele indecise îşi vor îndrepta ştampila cu votat spre acesta. Din această cauză, sunt de parere că, în România, ar trebui să se interzică publicarea sondajelor de opinie cu cel puţin 30 de zile înainte de ziua scrutinului.
Însă, de data asta, PSD-ul trebuie să demonstreze că ziua de 12 decembrie 2004 a reprezentat un accident şi că asemenea situaţi nu vor mai apărea. De noi depinde dacă vrem să dispunem de cei mai multi europarlamentarii; să avem un primar social-democrat în Cluj-Napoca şi să ne asiguram, în continuare, majoritatea în Parlamentul României. Abia după, putem spera la alegerea unui preşedinte, cu viziuni de centru-stânga, care să reprezinte, în aceeaşi măsură, interesele tuturor românilor.

Florin Oros

2 comentarii:

Current Global Peace spunea...

Este esential ca PSD sa castige in Romania pentru ca stanga sa fie mai puternica in Uniunea Europeana. Este trist ca in 2007, la cateva luni de la sarbatorirea celor 50 de ani de constructie europeana, Europa a tacut atunci cand niste europeni (fie chiar si romani)sunt alungati dintr-un alt stat membru. M-as fi asteptat o reactie mult mai dura din partea europenilor, a celor care veneau intre 2000 si 2004 sa ne dea lectii de democratie, sa ne explice care sunt valorile europene. Tacerea lor inseamna complicitatea lor.
In fata provocarilor neo-conservatorilor (care parca vin sa reinvie dreapta anilor 1922-1944) este momentul sa intarim si mai mult stanga europeana. De aceea, trebuie intarita stanga din Romania.

NoiceiNoi spunea...

@mihai alexandrescu

Ai dreptate Mihai. Subscriu 100%, insa vezi tu, mai nou, familia europeana s-a obisnuit sa se foloseasca de scutul interesului national. Intrebarea este: poate interesul national sa rupa Uniunea Europeana?